Noutăți

Un nou concept: magazinul lipsit de case de marcat, în care îți alegi ce-ți place și apoi pleci acasă. Prețul produselor alese ți se reține automat!

În perioadele care preced sărbătorile importante, tot românul dă buzna în supermarket-uri, pentru a-și face aprovizionarea. Angajații de la casele de marcat ale marilor magazine cunosc cel mai bine fenomenul și suprasolicitarea acestor perioade. În doar câteva zile de acest fel, ei ajung să lucreze cât într-o lună, în condiții normale. Consumatorii, evident, nu sunt foarte fericiți că trebuie să stea la cozile lungi, ca să-și achite produsele alese de pe rafturile magazinului.

Spre bucuria unora dintre cumpărătorii sătui să piardă timp la casa de marcat, a fost inventat un nou concept, așa cum ne informează Evenimentul Zilei. Este vorba despre primele magazine în care îți alegi mărfurile dorite și apoi pur și simplu pleci acasă cu sacoșele doldora. Bineînțeles, dacă îți permiți să le umpli.

Conform sursei precizate, în 2017 va fi lansat primul magazin de acest fel. Un magazin în care intri, îți iei ce-ți place, dar nu mai treci pe la casa de marcat. Unii se vor întreba: cum se face plata? Primul lucru care trebuie spus este că în aceste magazine șansele de a fi sustrase produsele fără achitarea prețului vor fi mai scăzute decât în magazinele clasice.

a

Pentru a pătrunde în unitatea comercială, cumpărătorul va trebui să-și facă un cont, după ce în prealabil a descărcat o aplicație pe telefon. Mulțumită „rafturilor inteligente”, magazinul va înregistra, de la A la Z, toate produsele pe care clientul și le-a procurat, urmând ca, la ieșirea din unitate, suma existentă pe card să se împuțineze în mod corespunzător.

Prețul cumpărăturilor va fi mai mare decât disponibilul de pe card? Probabil că va intra în funcțiune un sistem de avertizare. Va fi disponibilă, pesemne, și varianta în care clientul va putea cumpăra „pe datorie”, într-o oarecare limită.

Dacă acest sistem s-ar extinde, vor exista și categorii de nemulțumiți. Primii ar fi unii dintre angajații de la casele de marcat, care ar trebui să treacă printr-o reconversie profesională. Apoi ar mai fi… hoții. Ei nu-și vor mai putea însuși bunurile de pe rafturi fără a se trezi că deja le-au achitat, la părăsirea magazinului.

O a treia categorie vor fi cei care nutresc opinia că o eventuală generalizare a acestui tip de magazine ar fi încă un pas către dispariția banilor gheață. Iar banii peșin nu ar trebui să dispară, spun ei, deoarece tranzacțiile realizate prin mijloace electronice ar putea reprezenta metode de monitorizare discretă a comportamentului economic al individului.

Vi se pare binevenită apariția magazinelor în care-ți alegi ce-ți place și achiți cumpărăturile fără a mai trece pe la casa de marcat? Sau este preferabil modul clasic de a face cumpărături?

3

Autor: Tomi Tohăneanu

Sursa: Evenimentul Zilei

Imagini: www.cnbc.com, www.engadget.com, koin.com


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Un nou concept: magazinul lipsit de case de marcat, în care îți alegi ce-ți place și apoi pleci acasă. Prețul produselor alese ți se reține automat!

  1. Mie tot ce depinde exclusiv de tehnologie mi se pare extrem de vulnerabil. Ce faci daca apare o pana de curent in magazin sau aparatura nu mai functioneaza cum trebuie si/sau apar erori? Ce faci daca dispar banii fizici (deci ai zero resurse la tine) si intr-o zi banca iti blocheaza conturile, fie si dintr-o eroare?…

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii