Noutăți

Un neuron gigant a fost găsit în jurul întregii circumferințe a creierului!!! Ce cred oamenii de știință despre acest lucru?

Pentru prima dată, oamenii de știință au detectat un neuron gigant înfășurat în jurul întregii circumferințe a creierului unui șoarece de laborator. Acesta are legături în ambele emisfere ale creierului, iar potrivit cercetătorilor, dacă se va descoperi și la om, ar putea fi locul conștiinței noastre. Acest neuron recent descoperit este unul dintre cei trei care au fost detectați pentru prima dată în creierul unui mamifer, cu ajutorul unei noi tehnici imagistice.

La o întâlnire recentă a inițiativei Brain Research through Advancing Innovative Neurotechnologies din Maryland, o echipă de la Institutul Allen pentru Brain Science a descris modul în care toți cei trei neuroni se întind de-a lungul ambelor emisfere ale creierului, iar cel mai mare dintre aceștia se înfășoară în jurul circumferinței organului ca o “coroană de spini”.

Autorul principal al descoperirii, dr. Christof Koch, susține că nu a mai văzut niciodată neuroni care se întind în ambele regiuni ale creierului, iar descoperirea acestora ne-ar putea oferi mai multe indicii cu privire la „locul” în care se găsește conștiința noastră. În mod ciudat, toți acești trei neuroni giganți provin dintr-o parte a creierului în care se află claustrul. Această regiune relativ mică este ascunsă între suprafața interioară a neocortexului din centrul creierului și comunică cu aproape toate regiunile cortexului pentru a obține multe funcții cognitive mai mari.

Claustrul este atât de mult legat de câteva zone cruciale ale creierului încât renumitul neuro-fizician Francis Crick l-a denumit “dirijor al conștiinței” într-o lucrare publicată în anul 2005. Potrivit propriilor declarații, Claustrul leagă toate percepțiile noastre externe și interne într-o singură experiență unificatoare, cum ar fi un dirijor care sincronizează o orchestră.

De asemenea, este important de observat faptul că acești neuroni au fost detectați numai la șoareci până acum, așa că trebuie să așteptăm o confirmare suplimentară înainte de a putea să confirmăm existența lor și la oameni și legătura loc cu Claustrulul și conștiința umană.

Nota mea (Daniel Roxin): Cu certitudine oamenii de știință implicați în cercetarea creierului vor fi mai aproape de adevăr dacă vor pleca de la premiza că conștiința umană este în afara creierului, creierul uman fiind doar un instrument al acesteia. O serie de savanți au ajuns deja la o astfel de concluzie, dar marea masă a oamenilor de știință (la fel ca în toate epocile), mulți dintre ei materialiști convinși, refuză o astfel de prespectivă. De aici și obsesia de a găsi în creier un sediu al conștiinței, obsesie creată pe convingerea că aceasta este produsă de creier. Doar că omul este mai mult decât un corp fizic!

claustrum_neurons_1024

sursa: .sciencealert.com/

sursa: nature.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Un neuron gigant a fost găsit în jurul întregii circumferințe a creierului!!! Ce cred oamenii de știință despre acest lucru?

  1. În mod cert nu este acolo conștiința. Doar nu au șoarecii conștiință!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii