Noutăți

Un istoric rus susține că a identificat locul în care s-ar găsi aurul furat de Napoleon în timpul campaniei din Rusia

Povestiri despre aurul furat de Napoleon Bonaparte și de soldații săi din marile palate și biserici din Moscova în timpul retragerii din 1812, au circulat de multă vreme, însă nimeni nu a putut determina locul în care francezii ar fi ascuns această pradă de război. Acum, un istoric rus susține că are un nou indiciu și crede că știe unde este îngropată comoara. Viacheslav Ryzhkov este convins că aceasta este, de fapt, pe fundul lacului Bolshaya Rutavech, aproape de orașul Rudnya, granița de vest a Rusiei cu Belarus.

Printre lucrurile furate de ruși se presupune că sunt lingouri de aur, bijuterii, tunuri, armuri vechi și o cruce creștină mare din Turnul Bell Bell. Teoriile anterioare au sugerat fie că această comoară a fost îngropată de soldați pe drumul spre Franța, fie că a fost aruncată într-un alt lac din vestul Rusiei, precum ar fi Lacul Semlevskaya, pe baza unor evidențe detaliate despre locul unde se afla armata în timpul retragerilor.

Cu toate acestea, Ryzhkov susține că povestea lacului Semlevskaya este la derută, mai ales pentru că arheologii și scafandri au studiat această zonă cu multă atenție secolul trecut și nu au găsit nimic care să demonstreze faptul că francezii au lăsat ceva în urmă. Istoricul crede că Napoleon a trimis un convoi de trupe la acest lac ca pe o momeală în timp ce adevărata comoară a fost dusă la Lacul Bolshaya Rutavech. Această idee se bazează în mare parte pe analiza solului și pe o analiză chimică din 1989 a apei din Lacul Bolshaya Rutavech, în care se observă o concentrație suspect de mare de ioni de argint. Ryzhkov susține că armata lui Napoleon a ridicat un baraj temporar care să le permită să construiască o încăpere în mijlocul lacului, la o distanță de 50 de metri de țărm. Barajul a fost apoi redeschis și nivelul lacului a crescut, ascunzând comoara.

“Napoleon nu a aruncat bijuterii în butoaie, ar fi fost prea simplu și riscant. El a ordonat să ascundă comoara cu multă atenție. Cu siguranță nu dorea ca aceasta să fie găsită din înțâmplare de vreun rus”, a declarat Ryzhkov.

Totuși, nu toată lumea este convinsă de teoria lui Ryzhkov: “De-a lungul secolelor, istoricii și arhiviștii au documentat progresele zilnice ale lui Napoleon în campania rusă… Este complet improbabil ca el să-și abandoneze armata și să plece cu 400 de căruțe pline de aur și alte comori spre lacul Bolshaya Rutavech”, a declarat Vladimir Poryvayev, un vânător de comori, pentru ziarul MK. Cu toate acestea, Ryzhkov rămâne încrezător că va putea localiza comorile pierdute cu o mână de ajutor de la experți și un pic de know-how tehnologic: “Eu personal nu am nevoie de comori. Prada de război ar trebui returnată, a fost furată din biserici. Este de datoria noastră să o aducem acasă”, a mai spus acesta.

sursa: https://www.iflscience.com/editors-blog/russian-historian-claims-to-have-located-napoleons-longlost-buried-gold/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii