Noutăți

Un ghețar uriaș, de 22 de ori mai mare decât Bucureștiul, se rupe de Peninsula Antarctică. Să ne așteptăm la consecințe catastrofale în viitor? Video

Un ghețar de dimensiuni colosale, care ar putea fi unul dintre cei mai mari care au fost examinați vreodată, este pe cale să se desprindă din calota antarctică. Aisbergul are dimensiuni similare insulei Trinidad și Tobago (din Caraibe). Este ceva mai întins decât județul Călărași, de aproape 4 ori mai mare decât județul Ilfov și de 22 de ori mai mare decât Bucureștiul…

De-a lungul vastului câmp de gheață numit Larsen C s-a dezvoltat, în ultima vreme, o gigantică fisură. Multă vreme, progresia crăpăturii a fost una lentă. Asta până acum o lună, când fisura s-a prelungit subit cu aproape 18 kilometri. Actualmente, „riftul” are o lungime de 80 de kilometri. Mai rămâne să avanseze încă 20 de km și imensul aisberg se va detașa complet de ghețurile Peninsulei Antarctice.

a

Zona Larsen C își va diminua suprafața cu mai mult de 5000 de kilometri pătrați, atunci când aisbergul se va detașa. Acest fenomen va schimba înfățișarea Peninsulei Antarctice și ar putea anunța și alte procese de fracturare, în perimetrul Larsen C.

Acum, oamenii de știință nutresc temerea că, pe măsură ce astfel de fenomene se vor reproduce și în alte regiuni antarctice, ghețarii din interior vor avansa mai ușor către apele oceanice. Odată ajunși acolo, vor determina, prin topire, creșterea nivelului Oceanului Planetar (cu inundarea unor zone de coastă).

În părțile de miazănoapte ale Antarcticii au mai avut loc câteva ruperi ale unor mari formațiuni de gheață, inclusiv la nivelul banchizei Larsen B, ce s-a dezintegrat în urmă cu aproape 15 ani. Aceste fenomene sunt puse pe seama încălzirii globale. Încălzirea globală constituie un fenomen a cărui existență nu este acceptată de către toată lumea.

Nu puțini sunt cei care susțin că-i doar o născocire a unor puternice grupuri de interese, ce urmăresc să-și impună agenda proprie, înspăimântând în prealabil populația. Alții spun că e un fenomen cât se poate de real și de alarmant, pe care l-am putea stopa printr-un mod de viață mult mai prietenos cu Natura. Suntem îndemnați să consumăm mai puține resurse, să reciclăm, să economisim energia, să reducem poluarea.

b

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: www.reuters.com

Imgini: www.nasa.gov, www.rawstory.com, earthobservatory.nasa.gov


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa
A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

1 Comment on Un ghețar uriaș, de 22 de ori mai mare decât Bucureștiul, se rupe de Peninsula Antarctică. Să ne așteptăm la consecințe catastrofale în viitor? Video

  1. Daca s-ar topi acel ghetar, nivelul oceanului planetar ar creste cu 0,0000001 cm. Adica, nu exista!
    Dragilor, chiar nu mai avem deloc bun simt?

    Iar in ce priveste incalzirea globala… platiti taxe copii, platiti!
    O sa vina taxa pe respiratie… Si, culmea…
    fraierii vor crede si vor plati!!!
    🙂 ))) )))

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*