Un document britanic despre Unirea Basarabiei cu România (27 martie/9 aprilie 1918)

Revoluţia din Rusia din februarie 1917, care proclamase dreptul popoarelor la autodeterminare pe baza principiului naţionalităţilor, a creat condiţii favorabile desprinderii Basarabiei de vechiul imperiu. Unirea acestei provincii româneşti, la un an de la abdicarea țarului rus, Nicolae al II-lea (2/15 martie 1917), cu Regatul României, la 27 martie/9 aprilie 1918, avea să intre imediat şi în atenţia Foreign Office-ului.

Departamentul de Informaţii Politice al Foreign Office avea să redacteze, la 9 august 1918, un amplu memorandum privind consecinţele acestui act. Autorii acestui document apreciau că: „Pentru prima dată în patruzeci de ani chestiunea basarabeană a devenit din nou una de importanţă internaţională”. Simpli observatori ai evenimentelor din Basarabia, acestia constatau: „Faptul că, indiferent dacă în teorie recunoscută sau nu, unirea care a fost îndeplinită între Basarabia şi România este un fapt îndeplinit şi privit ca atare nu doar de Puterile Centrale ci de majoritatea Românilor înşişi, înseamnă că Marile Puteri vor trebuie în mod serios să se ocupe de această problemă, atât de importantă pentru relaţiile dintre Rusia şi România şi ţările înconjurătoare, la Conferinţa de Pace sau, posibil, înainte”.[1]

Studiul întocmit pentru informarea Cabinetului britanic conţine un istoric succint al Basarabiei, recunoscută ca făcând parte din moştenirea istorică a românilor. Evoluţia politică a acestei provincii româneşti după declanşarea revoluţiei din Rusia în 1917 ocupă, de asemenea, un loc important în documentul britanic şi prezintă principalele faze, de la autonomie spre independenţă şi, ulterior, unirea cu România.

 

În cuprinsul documentului era exprimată observaţia că, deşi în tratatul preliminar de pace semnat la Buftea la 5/18 martie 1918 şi nici în tratatul de pace de la Bucureşti din 24 aprilie/7 mai 1918 nu era precizată alipirea Basarabiei la România, această problemă ar fi făcut obiectul unei discuţii informale între guvernul român şi cel german. În urma acestor discuţii s-ar fi ajuns la „un fel de înţelegere din partea germanilor că bunele lor oficii ar putea fi asigurate în vederea redobândirii Basarabiei[2]”.

În opinia Departamentului de Informaţii Politice al Foreign Office, bunăvoinţa Germaniei se traducea prin interesul pe care aceasta îl avea de a obţine „o acceptare mai uşoară a păcii nemiloase prin promisiunea unor compensaţii în altă parte, şi a îndepărta definitv România de Rusia”. În ciuda posibilităţii existenţei unei asemenea înţelegeri, Foreign Office-ul era convins că: „Chestiunea unirii […] transcende orice înţelegere diplomatică dintre guvernul german şi guvernul român germanofil. Decizia, în ultima instanţă, depindea de Consiliul Basarabean [Sfatul Ţării – n.ns.] însuşi[3]”.

Prin urmare, într-un document britanic se recunoştea că Unirea Basarabiei cu România la 27 martie/9 aprilie 1918 a avut la bază votul pronunţat de membrii Sfatului Ţării. Credem a fi la fel de importante şi observaţiile potrivit cărora: „[…] este clar că singurul viitor pentru Basarabia şi România în liniile dezvoltării naţionale democratice constă în unirea lor într-un singur Stat, un Stat în care Românii din Austro-Ungaria sunt de asemenea incluşi[4]”.

În final, autorii acestui interesant document pentru modul în care unirea ţinutului românesc dintre Prut şi Nistru a fost percepută la nivelul Foreign Office-ului admiteau că: „Basarabia este prea mică pentru a trăi singură. Este dificil de văzut ce loc conştient şi serios ar putea juca chiar şi într-o reconstituită Rusie Federală. Speranţa sa de progres stă în unirea cu România, dar o unire în care va juca nu un rol subordonat ci o parte influentă[5]”. Foreign Office-ul nu propunea, pe moment, recunoaşterea oficială a actului unirii din 27 martie/9 aprilie 1918, considerând că definirea atitudinii Antantei implica „investigaţii suplimentare […] înainte de a fi siguri că unirea este justificată pe temeiuri internaţionale”.  Cu toate acestea, se considera că, înainte de toate, poziţia Marii Britanii trebuia să aibă la bază „dorinţele exprimate de către locuitorii Basarabiei[6]”.

Dr. în istorie Valentin-Ioan Fușcan

[1] [CAB 24/61, Records of the Cabinet Office, War Cabinet and Cabinet: Memoranda, Papers nos. 5401-5500, GT 5462, Political Intelligence Department, Foreign Office, The Bessarabian Question and the Act of Union with Rumania, 12 August 1918, p. 1].

[2] Ibidem, p. 4.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem, p. 8.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină