Noutăți

Un britanic de numai 15 ani s-a dat drept directorul CIA și a obținut acces la informații secrete ale SUA. Cum a înșelat vigilența unor profesioniști?

Potrivit telegraph.co.uk, britanicul Kane Gamble, a reușit, în mod surprinzător, pe când avea doar 15 ani, să capete acces la informațiile secrete gestionate de către puternicele structuri de informații americane, în legătură cu operațiunile din Iran și Afganistan, după ce a pretins – nici mai mult nici mai puțin – că este însuși directorul CIA.

La vremea realizării acțiunilor sale, care s-au succedat pe durata câtorva luni, până în prima parte a anului 2016, ingeniosul adolescent locuia laolaltă cu mama sa în Leicestershire. În modestul său dormitor, Kane Gamble a ticluit un plan, prin aplicarea căruia a reușit, conform sursei menționate, să acceseze conturile de serviciu ale unora dintre cei mai de seamă lideri ai spionajului american.

În acțiunile sale, Gamble a reușit să îi convingă pe operatorii unuia dintre giganții mondiali ai internetului că este nimeni altul decât John O. Brennan – directorul de la acel moment al CIA, dar și pe funcționarii din cadrul FBI, că este însuși directorul adjunct al al acestei prestigioase structuri, Mark F. Giuliano. Astfel, adolescentul a reușit, în cele din urmă, ceea ce părea imposibil: să acceseze computere și baze de date, care conțineau informații secrete la care aveau acces doar agențiile guvernamentale și serviciile de informații.

Kane Gamble

Tânărul nu s-a oprit la accesarea unor informații cu caracter secret, ci a pus la dispoziția publicului felurite date despre victimele sale sus puse, pe care, simultan, le-a supus unui tir agasant de mesaje și apeluri, făcându-le, multă vreme, zile negre. În același timp, a preluat controlul asupra iPad-urilor, computerelor și receptoarelor TV deținute de către aceștia. În anul 2015, Gamble a întemeiat o grupare numită CWA (Crackas With Attitude). Interogat, recent, de către autorități, tânărul a susținut că acțiunile sale din trecut au fost motivate de către „corupția” și „sângele rece” care ar fi caracterizat guvernul american (cel aflat în exercițiu la data acțiunilor pe care le-a întreprins).

Deși, în aparență, acțiunile de sustragere de informații și de atac în mediul on-line pe care le-a efectuat Gamble, laolaltă cu grupul său, ar putea fi considerate operațiuni specifice hakerilor, în realitate acestea au făcut apel la așa numita „inginerie socială”, în vederea obținerii accesului la conturile de e-mail, precum și la informațiile stocate în computere, în telefoanele mobile, în bazele de date ale serviciilor secrete.

Informațiile dobândite de la victimele sale, ce dețineau poziții de vârf în ierarhia unor structuri care lucrează cu informații secrete, au fost date publicității prin intermediul unor platforme precum Wikileaks și Twitter. În momenul de față, Gamble are vârsta de 18 ani și pledează vinovat, în fața instanței, în ceea ce privește 10 dintre delictele de a căror săvârșire a fost acuzat.

computer

Hacker 2

Sursa: www.telegraph.co.uk

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii