Noutăți

Ultimii căutători independenți de petrol din lume. Povestea extractorilor din Myanmar care scot manual țițeiul din pământ (galerie foto)

Myanmarul este un stat bogat în resurse naturale, dar multe dintre acestea rămân neexploatate. Măsurile impuse de regimul militar care a condus țara timp de 50 de ani a frânat investițiile străine, împiedicând modernizarea industriei de petrol și gaze. Cu marii jucători în afara scenei, localnicii întreprinzători se grăbesc să profite de explorarea acestor resurse prin utilizarea echipamentelor rudimentare.

Pentru a fora un puț, lucrătorii instalează mai întâi un trepied din stâlpi de bambus sau trunchiuri de copaci de 10 până la 12 metri înălțime, cu o roată atașată în partea de sus pentru a coborî un instrument de foraj în pământ. Oamenii petrec apoi ore întregi lovind cu instrumentul metalic pământul, pentru ca acesta să-și croiască drum prin straturile solului și să ajungă la mult râvnitele rezerve naturale. În ciuda muncii dure și a platformelor de foraj ineficiente, forajele independente pompează până la 300 de barili de țiței pe zi, care sunt vânduți rafinăriilor locale.

Ko Min, în vârstă de 26 de ani, este unul dintre acești extractori. Deține trei puțuri adânci de 300 de metri pe care le lucrează în localitatea Minhla din districtul Magwe 27. În fiecare zi, Ko Min face aproximativ 30 de dolari extrăgând țiței, asta după ce a cumpărat drepturi pentru a le folosi, pentru aproape 1000 de dolari, de la un fermier care deține terenul.

„Nu este o muncă ușoară, însă sunt sigur că în acest fel am un venit lunar. Totuși este și o loterie, nu poți știi când țiteiul se termină în puț, însă tu deja l-ai închiriat sau cumpărat. Se poate termina totul peste noapte și atunci dacă nu ai ceva bani strânși nu mai ai cum să o ei de la capăt în altă parte”, a declarat Ko Min.

mynmar-oil-drills-1 mynmar-oil-drills-2[1] mynmar-oil-drills-3[1] mynmar-oil-drills-4[1] mynmar-oil-drills-5[1] mynmar-oil-drills-6[1] mynmar-oil-drills-7[1] mynmar-oil-drills-8[1] mynmar-oil-drills-11[1] mynmar-oil-drills-12[1] mynmar-oil-drills-10[1] mynmar-oil-drills-9[1]

sursa: Nat Geo / The Guardian  Avax News.

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii