Noutăți

Tudor Ungureanu – DACUL care străjuiește la hotar – luptă, prin cântecul său, pentru românism și pentru tradiție. Iar cântecul îi este armă de nădejde!

Alături de colegii de ansamblu și de cobza cea fermecată, Tudor Ungureanu a încântat, de-a lungul anilor de activitate, iubitorii de folclor din Moldova de peste Prut, din România și de peste hotare. Tudor Ungureanu este un luptător pentru păstrarea străvechilor tradiții ale neamului românesc și interpretează cu mare talent minunatele-i cântece, care-l fac apreciat pretutindeni. Este „starostele” ansamblului „Ștefan Vodă” iar în cadrul ansamblului „Tălăncuța” deține calitatea de solist.

tu-3

Tudor Ungureanu s-a născut în primăvara anului 1963 la Căpriana, în Basarabia. Este absolvent al institutului de arte, acolo unde a studiat regia de teatru; inițial optase pentru studiile economice. Deosebitul său talent muzical s-a manifestat încă de la o vârstă fragedă. Pe atunci, în anii copilăriei, cânta la armonică, dar cu timpul a deprins folosirea unei multitudini de intrumente muzicale, printre care și fluierul, tilinca, ocarina, naiul, cavalul și, desigur, cobza.

tu-2

În Moldova de dincolo de Prut, lui Tudor Ungureanu i-a fost acordat titlul de „Artist al Poporului” și, în opinia președintelui uniunii muzicienilor moldoveni, el merită pe deplin să fie considerat întâiul bard al țării. Tudor Ungureanu duce o viață modestă iar energia sa sufletească și o bună parte din agoniseala de o viață le-a rezervat pentru susținerea strădaniilor de păstrare a folclorului veritabil și de promovare a valorilor perene ale românismului, cu toate că n-a primit întotdeauna recunoștința și susținerea pe care le-ar fi meritat. În plus, existența i-a rezervat și momente dificile. Cu toate acestea, Tudor Ungureanu a știut să culeagă roadele cele mai de preț ale vieții și se descrie ca fiind „un hoț de frumos”. Îi mulțumește Lui Dumnezeu că nu l-a lăsat să se rupă de pământ, de satul natal.

tu-1

În nenumărate ocazii, marele interpret și-a arătat atașamentul față de ideea națională și se declară un „dac ce străjuiește la hotar”. Ascultându-i cântecul haiducesc, ți se va părea că vocea și muzica sa vin de departe, dintr-un trecut măreț. Auzindu-l, vei avea impresia că neîntrecutul rapsod este, de fapt, un sol care, călătorind pe cărările spinoase ale vremurilor, a reușit, cu măiestrie, să ne aducă mesajele binefăcătoare și dătătoare de viață pe care i le-au încredințat străbunii. Muzica lui Tudor Ungureanu aduce un mesaj tainic, pe care numai cei care caută frumosul și care-și iubesc neamul, vatra strămoșească, îl pot înțelege!

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse informații: www.timpul.md, apropomagazin.md, stirilocale.md

Sursă foto: Facebook


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Tudor Ungureanu – DACUL care străjuiește la hotar – luptă, prin cântecul său, pentru românism și pentru tradiție. Iar cântecul îi este armă de nădejde!

  1. Un sincer BRAVO!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii