Cunoaste lumea

Noutăți

Trump scoate Armata SUA de sub comanda globalistă: ”Nu mai suntem fraierii planetei!”

  •  
  •  
  •  

RomaniaLibera: Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a efectuat o vizită neanunțată militarilor americani staţionaţi în Irak. Liderul de la Casa Albă a profitat de această primă deplasare într-o zonă de conflict pentru a justifica decizia de retragere a trupelor americane din Siria.

„America nu trebuie să fie cea care se duce la război în locul altor țări. Dacă alte țări vor ca America să se ducă la război în locul lor, acele țări trebuie să plătească un preț pentru asta, iar uneori chiar un preț financiar, pentru că noi, americanii, nu suntem fraierii planetei. Voi, băieți, nu mai sunteți fraierii planetei!”, le-a transmis Donald Trump militarilor americani din Irak.

Însoţit de soţia sa, Melania, preşedintele american a aterizat la baza aeriană Al-Asad, la circa 160 de kilometri vest de Bagdad. Donald Trump a plecat „spre Irak seara târziu de Crăciun, pentru a face o vizită trupelor noastre şi comandanţilor noştri militari ca să le mulţumească pentru angajamentul, succesul şi sacrificiul lor şi să le ureze Crăciun fericit”, a scris pe Twitter purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, citată de Agerpres.

Iniţial, Donald Trump trebuia să aibă o întrevedere cu premierul irakian, Adil Abdul-Mahdi, „dar o divergenţă de puncte de vedere legate de organizarea acestei întâlniri a condus la înlocuirea cu o discuţie telefonică”, în cursul căreia cei doi lideri au abordat în special dosarul sirian, potrivit unui comunicat la Guvernului de la Bagdad. (Citește mai mult: RomâniaLibera.ro)

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii