Noutăți

Theodor Burghele – fondatorul urologiei românești

S-a născut la Iași în 1905 la data de 12 februarie, într-o familie de boieri moldoveni. Studiază din școala primară până la finele facultății în orașul natal unde, în 1929, obține și titltul științific de doctor în medicină și chirurgie cu teza “Splenomegalia micotică”. Pentru o supra specializare pleacă la Viena, la Clinica de urologie, în perioada 1930-1931.

Theodor Burghele revine în țară, se mută la București și devine asistent universitar la clinica chirugicală și urologică condusă de către prof. dr. Nicolae Hortolomei. Devine șef de lucrări în 1937 și conferențiar în 1940 la spitalul Colțea.

Devine profesor universitar la Facultatea de Medicină din București în 1946, an în carea se inființează și o clinică de chirurgie a căilor urinare la Spitalul Panduri. Administrația spitalului îl numește pe Theodor Burghele directorul instituției. Reușește să creeze aici în 1965 “o policlinică de urologie și nefrologie, unde se făceau investigații complexe asupra bolnavilor trimiși din întreaga țară, în vederea efectuării de intervenții operatorii sau a tratamentelor ambulatorii” prima policlinică de acest gen din țară.

Bust_Theodor_BurgheleBustul profesorului Theodor Burghele în curtea spitalului din Bucureşti care îi poartă numele

Datorită lucrărilor și cercetărilor sale, Theodor Burghele este onorat de o serie de societăți din lume: Academia franceză de medicină, Asociația franceză de urologie, Societatea internațională de chirurgie, membru asociat al Academiei de Chirurgie din Paris. A făcut parte din colegiul de redacție al revistelor: Chirurgia, Urologia internationalis, European Urology, Urologija y Nephrologia, Experimentalnia Hirurgija y Anestesiologija, Excepta medica (Surgy), International Urology and Nephro.

În țară a fost membru al Societății române de chirurgie, rector al Institutului de Medicină și Farmacie din București (1957-1972), membru corespondent (1955) și apoi membru titular (1963) al Academiei Române. A a obținut titlul de “Om de știință emerit” în 1969. De asemenea, a fost redactor al Tratatului de patologie chirurgicală (Ed. Medicală, 1975).

“În perioada 24 aprilie 1972 – 18 martie 1975, prof. dr. Theodor Burghele a deținut funcția de ministru al sănătății în guvernele din România, devenind și medicul personal al lui Nicolae Ceaușescu, care suferea de unele disfuncții ale aparatului urinar.” (dr. Miail Mihailide)

A fost căsătorit cu Valentina Evghenia. Nu au avut copii. Renumitul medic a încetat din viață la data de 3 iunie 1977 în București, în urma unui infarct miocardic.

Theodor_Burghelereportaj de Mădălina Corina Diaconu

surse: Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii, viata-medicala.ro, wikipedia


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii