Noutăți

Gral. (rez) dr. Mircea Chelaru: Teoria națiunilor! Malformații și concepte

  •  
  •  
  •  

Implicarea ideologiilor în abordarea conceptului de naţiune nu putea să scape nici socialismului, care interpretează naţiunea funcţie de anumite evoluţii politice, lansând ideea că populaţiile cuprinse în interiorul frontierelor trasate după pacea din 1947 aparţin naţiunilor socialiste. Conform acestor interpretări, acest tip de naţiune este superior naţiunii burgheze întrucât se caracterizează prin omogenitatea socială şi comunitate de interese şi aspiraţii fundamentale ale clasei muncitoare, ţărănimii şi intelectualităţii.

Eşecul acestui concept  inventat a fost sesizat chiar de ideologii vremii, încercând să intervină reparatoriu cu noi sintagme cum ar fi „naţiune în socialism”, „naţiune nouă”, „naţiune cu trăsături socialiste” ş.a. nu ar fi exclus să asistăm la alte asemenea “noutăţi” de valoare cum ar fi „naţiunea de tip tranzitoriu”, „naţiunea reformată” sau „naţiunea de tip social democrat”.

O abordare care, după cum am insistat în parcursul acestor din urmă rânduri, produce o hidoşenie greu de surprins în raţionamentul corect ştiinţific. Spun „corect ştiinţific” pentru că, avertizez, nici ştiinţa, cu toate rigorile sale de clasificare nu a scăpat de malformaţii ideologice grave.

Se poate aprecia, din perspectiva abordărilor ideologice prezentate, că există trei mari curente care îşi revendică teoria asupra conceptului de naţiune: spiritualismul naţional, materialismul naţional şi empirismul naţional.

Teoria spiritualismului naţional are un profund caracter metafizic conform căruia naţiunea este sufletul colectiv al poporului. Mai nou, teoria naţiunii astrale, cu proiecţia divinităţii şi eternităţii pe pământul naţiunilor materiale, adâncesc şi mai mult confuzia asupra experimentului social, întrucât enunţurile rămân cel mai adesea fără explicaţii glisând în misticism repetitiv.

Teoria materialismului naţional argumentează organizarea socială pe resursa de materie biologică, masa şi substanţa ereditară, transferată din generaţie în generaţie.

Cea din urmă abordare pleacă de la datele existenţei sociale, de la concretul unei lumi reale şi alege, corespunzător timpului istoric, elementele de gen proxim, dintre acei factori de viaţă socială de interes pe care îi postulează ca elemente constitutive ale naţiunii.

Toate aceste teorii, indiferent de nuanţele personale pe care le dau unii autori, se autointitulează naţionale şi îşi revendică dreptul asupra definiţiei şi interpretării naţiunii. Aceste teorii, îmbrăcate cu teze ideologice specifice, devin doctrine de partid, care la rândul lor se proclamă naţionale.

Ele abordează, din păcate, unilateral sau în cel mai fericit caz îşi însuşesc dimensiunea restrânsă a conceptului, producând de fiecare dată coliziuni conceptuale, propulsând teze în antiteză, generând în final tensiuni şi conflicte intra şi inter – naţiuni.

Empirismul naţional este tratat în limitele temporale ale conceptului de înţelegere umană, de perspectiva ştiinţifică dependentă de informaţia socială produsă şi corectitudinea procesării acestei.

Naţiunea, ca subiect conceptual este tributară ideologiilor incapabile, a imixtiunilor voluntariste şi autocrate în esenţa naturală, dar nu mai puţin al construcţiilor artificializate de interese oligarhice şi etnocentrocratice.

Noile cercetări asupra teoriei naţiunilor au reuşit să explice condiţia neechivalentă a naţiunilor pornindu-se de la premisele constitutive şi formele de manifestare, evidenţiind mai bine elementele comune de continuitate dar şi pe cele de diferenţiere şi discontinuitate.

Este evident că putem construi modele explicative, cu interpretări aparent satisfăcătoare, într-un staticism relativ.

Evident că investigările viitoare, şi nu în ultimul rând, încercarea de redefinire a conţinutului modern al conceptului de naţiune din interiorul unei metode multidisciplinare (cauzale, sistemice şi inclusiv procesual organice) pot aduce explicaţii de echivalenţă satisfăcătoare, conştientizând necesitatea depăşirii orizonturilor ideologiilor partizane.

Naţiunile – spunea Dumitru Stăniloaie – sunt realităţi voite de Dumnezeu. De aceea nu se cuvine să le respingem dreptul la existenţă, ci trebuie să le considerăm ca fapte date, de neînlăturat, chiar în planul de viaţă mai înaltă a religiei, în speţă a creştinismului”.

Gral. (r) Dr. Mircea CHELARU

Text preluat din bilunarul Certitudinea


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii