Noutăți

“Să-ți dai viața pentru țară”. Iată o propoziție care stârnește hohote de râs pentru 80% dintre tinerii de azi ai României.

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Existența oricărui stat, într-o lume extrem de aglomerată și guvernată de legea junglei, impune sacrificii. De cele mai multe ori, sacrificiul suprem. Istoria omenirii abundă în asemenea exemple.

Cei care n-au fost capabili de jertfe au dispărut. Este și motivul pentru care fiecare țară își etalează eroii, își venerează înaintașii, respectă sacrificiul celor care și-au dat viața pentru perpetuarea națiunii și încearcă să mențină trează iubirea de patrie a tinerei generații până la nivelul ultim, nivelul sacrificiului suprem.

În România a fost o lungă perioadă de timp în care fiecare bărbat ajuns la vârsta majoratului depunea jurământul de credință față de patrie prin care se angaja să-și pună viața chezaș în cazul în care țara i-o va cere. La sugestia celor care vedeau în puterea armatei un obstacol în derularea programului de control total al țării, sugestie susținută în mod mârșav de o politică internă străină intereselor naționale, acelei perioade i s-a pus punct.

Să-ți dai viața pentru țară?

Să-ți dai viața pentru țară. Iată o propoziție care stârnește hohote de râs pentru 80% dintre tinerii de azi ai României. Născuți și crescuți în anii ipocriziei fără limite, ajunși la maturitate atunci când valorile adevărate ale țării sunt aruncate la gunoi, ei nu sunt capabili să înțeleagă pe deplin semnificația reală a cuvântului Țară. Cu atât mai puțin ce înseamnă Patria.

Oricât ne vom strădui, nu vom reuși să-i convingem pe cei ajunși la vârsta la care mai ieri părinții lor depuneau jurământul către țară (și efectuau stagiul militar obligatoriu) că merită să-ți dai viața spre binele patriei tale. Nu vor înțelege în ruptul capului de ce ar trebui ca vreunul dintre ei să moară în numele a ceea ce azi a devenit un simplu substantiv comun și, în mare măsură, desuet. Și, nu este vina lor. Este, în totalitate, vina noastră, a părinților și bunicilor lor.

Logica tinerilor de azi, în simplitatea ei, este superbă și în același timp dezamăgitoare pentru oricine s-ar încrede în ei atunci când țara, pentru supraviețuire, ar avea nevoie de sacrificiul generației lor: „A făcut ceva țara asta pentru mine? Nu. Atunci de ce aș face eu ceva pentru ea? Iar chestia cu datul vieții este, în mod sigur, o vrăjeală. Cine ar fi tâmpitul care să moară pentru un nume? Pot trăi la fel de bine, chiar mai îndestulat, într-o altă țară, numită altfel, unde nu-mi cere nimeni vreun sacrificiu personal”.

O propagandă destinată dezrădăcinării

Ce văd acești tineri aici, în România? În ce mediu se dezvoltă ei? Există, chiar și în proiect, vreo intenție de a educa generația care vine în spiritul dragostei și respectului față de România? Este cineva preocupat de modul în care tinerimea de azi se raportează la țara ei? Răspunsul îl cunoaștem cu toții. Sunt aspecte care nu preocupă pe nimeni!

Conducătorii noștri nu sunt capabili să depășească nivelul cancanului de mahala, al jocului alba-neagra cu o populație îndobitocită de promisiuni mincinoase și adusă la vot pe principiul traistei cu ovăz agitate înaintea botului dobitocului care trage la căruță. Pot ei, tinerii, să evite această realitate când noi, cu toții, trăim invadați de politici unio-europeniste care au ca scop final dispariția națiunilor suverane? […].

Desigur, copiilor și nepoților noștri le putem da ca exemplu sacrificiul soldatului român, abnegația Armatei României. Le putem arăta crucile miilor de tineri de vârsta lor pieriți pe câmpurile de luptă cu gândul la țară și la supraviețuirea acestui neam, cruci albe care populează cu zecile de mii cimitirele militare din lumea largă… Inutil!

Pentru ei, Armata este o instituție fără utilitate. De ce? Fiindcă așa li s-a spus încă din fragedă copilărie. Pentru ei, Armata este, de asemenea, o instituție în care pe timp de pace (pace care nu ne costă nimic, fiind asigurată „forever” de aliații noștri din vest care altă treabă nu au) militarii primesc lefuri frumoase fără să facă nimic. Așa le-a fost zugrăvită lor instituția militară de fiecare dintre guvernele perindate succesiv la conducerea țării!

Pentru ei, militarul este un personaj ciudat, puțintel retardat și care, incapabil să facă altceva, s-a angajat pe bani mulți la stat, primește uniformă împopoțonată cu grade lucitoare și știe doar să bată pas de defilare la parada de Ziua Națională. Așa le-a fost prezentat militarul român de către politicienii imbecili ai acestei țări!

Așa le-a fost zugrăvită lor Armata Națională și slujitorii ei, purtătorii de uniformă, cei care au jurat să moară oricând pentru țară, de către politicienii care, pe considerentul că nu mai avem nevoie de armată fiindcă ne vor apăra americanii, prin legi strâmbe, au adus  Armata României, unul dintre pilonii importanți ai existenței noastre ca națiune,  la nivelul unui apendice neînsemnat. Asta le-a spus tinerilor noștri politicienii iresponsabili, retardații parveniți care cred că o hârtie semnată, mai voit, mai cu forța, cu indiferent cine, va garanta pe vecie apărarea României.

Ei sunt politicienii care încearcă să convingă societatea (din prostie sau din mârșăvie) că menținerea unei armate puternice reprezintă o cheltuială inutilă, nejustificată din punct de vedere financiar. Cum ar putea copiii și nepoții noștri să creadă că realitatea este cu totul alta? […].

Nu ne naștem cu iubirea de țară în ADN

E ușor să acuzăm tineretul că nu-și iubește țara. Numai că dragostea de țară, respectul față de înaintași, prețuirea faptelor eroilor națiunii nu vin de la sine. Nu ne naștem cu ele în ADN. Ele trebuie atent cultivate, începând din familie, continuând în școală și apoi confirmate în fiecare zi prin faptele noastre, ale adulților, prin exemplul permanent al celor care ne conduc…

Sunt decenii de când nimic din toate acestea nu mai există. Sunt decenii de când, pur și simplu, nu mai suntem interesați de viitorul acestei țări. Se adună deceniile de când acceptăm deznaționalizarea, de când nu ne împotrivim aruncării istoriei României la coșul de gunoi, de când nu crâcnim atunci când sunt desconsiderate sau negate în  totalitate faptele mărețe ale eroilor naționali, de când privim cu nepăsare eliminarea, din simțirea generațiilor ce vin, a mândriei naționale, pe considerentul că a fi mândru de originea ta este contraproductiv pentru integrarea noastră în Europa. Într-o Europă în care de aflăm de la începuturi! Și exemplele ar putea continua, lista faptelor decăderii noastre fiind extrem de lungă.

Posibilitatea dispariției României de harta lumii nu este o metaforă

Nu, domnilor, nu tinerii sunt de vină pentru că sunt așa cum sunt!  Ei trăiesc realitatea pe care noi le-o construim. Realitatea de care noi ar trebui să ne preocupăm. Iar nouă, nu ne pasă. De aceea, să nu ne mire dacă mâine sau poimâine România va dispărea de pe hartă ca și cum n-ar fi existat vreodată.

Și asta chiar se poate întâmpla! Nu este o metaforă, nu este o fantezie. Se poate întâmpla fiindcă, azi, să-ți dai viața pentru țară a ajuns doar o propoziție lipsită de miez, ilară. O propoziție care, ca o glumă bună, stârnește râsul a  peste 80% din tineretul României. Dușmanii noștri știu asta prea bine!

Un articol de Teo Palade

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii