Noutăți

Țara Românească în timpul lui Nicolae Alexandru și Vlaicu Vodă

  •  
  •  
  •  

În 1352, Basarab, întemeietorul Ţării Româneşti, moare. El este urmat la domnie de fiul său Nicolae Alexandru. După ce refuzase să-l recunoască drept suveran pe Ludovic I, noul domn, Nicolae Alexandru, în 1355, reia bunele relaţii cu Ungaria.

Într-un act din 1355 regele maghiar, referindu-se la Nicolae Alexandru, îl numeşte drept „voivodul nostru transalpin”.

În perioada 1355-1359 între cei doi sunt încheiate mai multe înţelegeri, între care şi acela de acceptare a jurisdicţiei episcopului Transilvaniei asupra catolicilor din Ţara Românească.

Pe acest fond compensatoriu, sunt de înţeles preocupările stabile şi persistente ale domnitorului român de înfiinţare a unei mitropolii cu sediul în capitala ţării, la Curtea de Argeş.

În scrisoarea de acceptare a unor insistente propuneri ale domnului muntean, patriarhul de la Constantinopol, în 1359, răspunde afirmativ. Preotul din Vicina (localitate situată lângă Isaccea), „kir Iachint” devine mitropolit al Ţării Româneşt […].

Importanţa acestui act are confirmări şi în plan intern, şi extern. Pentru enoriaşi şi conducători este un mare punct de sprijin, o pavăză şi o garanţie în calea expansiunii catolicismului, o confirmare a consolidării puterii domnitorului.

Tocmai din această cauză unii boieri, nemulţumiţi, nu se mai simt în siguranţă în ţară şi, de teama pedepsei capitale pentru hiclenie şi a confiscării bunurilor deţinute, fug în Ungaria. În plan extern, există o serie de reverberaţii negative. Astfel, relaţiile cu Ungaria devin tensionate […].

Opţiunea categorică a domnitorului pentru ortodoxism este confirmată şi de un document care ni-l arată sprijinind, nu cu bani puţini, mănăstirea Cutlumuz de la muntele Athos […].

După Nicolae Alexandru, la 16.XI.1364, este ales domn fiul său, Vladislav (Vlaicu), care va domni până la 6 iulie 1374.

Vlaicu va continua politica tatălui său. Din acest motiv, „al imitării obiceiurilor rele ale părintelui său”, la 5 ianuarie 1365, regele Ungariei, Ludovic, îi declară război.

Oastea maghiară se adună la Timişoara iar atacul principal este declanşat împotriva cumnatului lui Vlaicu, Stracimir, care stăpânea Bulgaria apuseană. Stracimir este învins şi luat prizonier împreună cu soţia sa.

Bulgaria este anexată regatului maghiar. Ostilităţile împotriva lui Vlaicu n-au mai continuat. Mai mult, în 1366, relaţiile cu Ungaria se restabilesc, Vladislav primind Amlaşul, Banatul de Severin şi Făgăraşul, în schimbul recunoaşterii suzeranităţii lui Ludovic I.

În 1368, în Banatul unguresc al Bulgariei izbucneşte o răscoală împotriva ungurilor. Vlaicu intervine şi ocupă Vidinul, unde va avea loc o mişcare împotriva călugărilor catolici care, din 1365, după înfrângerea lui Stracimir şi ocuparea ţaratului de către unguri, declanşaseră o susţinută propagandă şi făcuseră numeroase convertiri.

Bănuind că Vlaicu nu este străin de aceste fapte, Ludovic începe războiul cu acesta, în octombrie 1368. Deşi îl atacaseră pe Vlaicu din două direcţii, pentru a-l prinde la mijloc, ungurii suferă o înfrângere catastrofală.Î

n acest sens, în cronica ungurească a lui Ioan de Kükülo se consemnează, între altele: „Înaintând fără grijă mai departe prin păduri, până când se înfundase pe nişte poteci foarte înguste, Nicolae, Voievodul Transilvaniei, a fost atacat de mulţimea românilor din păduri şi din munţi şi a rămas mort, împreună cu vrednicul bărbat, Petru, vicevoievodul său… şi cu numeroşi ostaşi şi nobili de seamă… Numai câţiva au scăpat cu mare primejdie pentru persoana lor şi cu pagube în avut”.

Sunt de reţinut câteva detalii: românii sunt atacaţi de forţele maghiare din două direcţii. Strategia aplicată de români seamănă izbitor cu cea de la Posada.Dispunerea forţelor din teren pune însă în evidenţă că românii au fost net superiori, în primul rând, în legătură cu calitatea infor

maţiilor deţinute despre adversar, depre forţele şi intenţiile acestuia. Tocmai aceste date la permit românilor să aleagă locul de angajare a luptei, să-şi dimensioneze efectivele

Reiese, de asemenea, că ungurii „înaintau fără grijă, pe nişte poteci înguste”. În plus, este de observat că românii atacă „din păduri”, că aveau deja dispozitivul constituit aici şi îi aşteptau pe maghiari. Deci cunoşteau direcţiile de deplasare ale adversarilor.

Toate aceeste detalii ne obligă să credem că numai în baza unor date clare şi certe, românii şi-au putut stabili strategia şi modul de acţiune. Că acest dispozitiv a fost foarte bine pus la punct este confirmat de rezultatul luptei. În acest sens cronica maghiară precizează că „puţini maghiari au scăpat cu mare primejdie”.

În timpul acestor lupte, un alt corp de oaste muntean, pornit din Amlaş, atacă ţinuturile vecine. Este vorba de zona Tălmaciu.

Este încă un element ce confirmă că românii dispuneau de informaţii multiple mergând până la cunoaşterea unor detalii legate de teren şi de oportunităţi de intervenţie militară.

Este totodată evidentă siguranţa ce exista în tabăra română. Toate aceste elemente vădesc faptul că Vlaicu este sigur pe el şi, mai ales, este puternic. Este şi motivul pentru care Ludovic se grăbeşte să încheie pacea. Ca urmare, Vlaicu păstrează posesiunile sale de peste munţi iar cumnatul său, Stracimir, este reîntronat în Bulgaria.

Starea de linişte şi de pace n-a durat însă mult. În primăvara anului 1373 regele Ludovic I, pe fondul existenţei unor elemente de încordare şi de tensiune, dispune măsura de interzicere a importării sării din Ţara Românescă […].

O măsură cu aceleaşi conotaţii este dispusă de papă: blocarea importării armelor din Ungaria şi Transilvania de către români, ceea ce are ca rezultat logic slăbirea capacităţii de apărare a Ţării Româneşti.

Este însă, totodată, şi o măsură de asigurare a diminuării gradului de împotrivire a românilor faţă de ascensiunea propagandei catolice.

Aceeaşi măsură mai evidenţiază un lucru, faptul că papalitatea îşi depăşise cu mult aria competenţelor sale ecleziastice, implicându-se în politică şi prin folosirea credinţei ca vehicul politic.

Faptul că Vlaicu avea cunoştinţă despre nemulţumirile regelui maghiar şi ale papei, că nu mai avea ce aştepta din aceste direcţii, îl obligă să caute alte soluţii pentru asigurarea stabilităţii ţării şi a securităţii sale.

Că el dispunea deja de aceste informaţii este demonstrat de alianţa cu turcii, siuaţie ce nu se putea realiza ad-hoc ci prin contacte şi discuţii succesive.

Vlaicu nu-şi putea permite să aibă, în acelaşi timp, doi duşmani. Cât despre potenţialul militar al turcilor, domnitorul român avea deja ştiinţă despre înaintarea lor victorioasă în Balcani.

În 1361 aceştia cuceriseră Adrianopolul iar în 1370 repurtaseră o mare victorie, în Câmpia Mariţei, împotriva creştinilor. Această opţiune a domnitorului este confirmată de nemulţumirile boierilor români fugiţi în Transilvania şi, mai ales, de susţinerile lor că Vlaicu s-ar fi aliat cu turcii.

Gradul de informare al domnitorului este atestat şi de alte măsuri întreprinse în aceeaşi direcţie şi anume de sesizarea pregătirilor de război ale ungurilor reflectate de lucrările pe care aceştia le făceau pentru repararea sau construirea unor ceăţi în zonele de graniţă.

Pe fondul celor de mai sus, Vlaicu decide, în 1370, să asigure numirea a încă a unui ierarh. Este vorba de preotul Daniil Cristopol care este trimis la Patriarhie pentrui a obţine hirotonisirea.

Patriarhul Constatinopolului este de acord. Preotul Daniil Cristopol, devenit Antim, este recunoscut ca mitropolit al unei părţi a Ţării Româneşti, probabil mitropolit al Severinului. Titulatura de „mitropolit al Severinului apare ulterior în mai multe hrisoave […].

În acelaşi registru, pentru uşurarea tranzacţiilor comerciale, Vlaiciu bate monede, realizând primii bani ai Ţării Româneşti. El emite noi tipuri de ducaţi şi două tipuri de dinari şi bani. Aceste emisiuni de dinari şi ducaţi, vor continua până în a doua jumătate a secolului al XV-lea.

Din 1372, Vladislav (Vlaicu) îl asociază la domnie pe fratele său Radu care devine domn din iulie 1374.

MARIAN V. URECHE – Istoria serviciilor secrete româneşti până la 1944”, Vol. I (fragment)

Sursa: CERTITUDINEA nr.102


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii