Noutăți

Țara din UE care ar putea scurta oficial ziua de muncă la șase ore și săptămâna la patru zile lucrătoare

  •  
  •  
  •  

Noul premier al Finlandei, Sanna Marin (34 de ani), care este și cea mai tânără femeie prim-ministru în exercițiu din lume, vrea să revoluționeze felul în care se muncește în țara sa.

În luna august, a cea de-a 120-a aniversare a Partidului Social Democrat (SDP), Marin, care la acea vreme era ministru al Transporturilor și Comunicațiilor, a spus că ar vrea ca finlandezii să muncească mai puțin.

“De ce următorul pas n-ar fi scurtarea zilei de lucru la șase ore și a săptămânii de lucru la patru zile? De ce este musai să muncim opt ore? Cred că oamenii merită să petreacă mai mult timp cu familiile lor sau să se bucure de hobby-urile lor și să aibă o viață culturală. Acesta ar putea fi următorul pas în găsirea echilibrului dintre viața personală și cea profesională”, spunea Sanna Marin în august, potrivit Helsinki Times.

Ziua de lucru de șase ore a fost deja experimentată cu succes în țata vecină, Suedia. În 2015, Göteborg – al doilea cel mai mare oraș al țării, a redus ziua de lucru la șase ore, în cazul angajaților de la azilele de bătrâni și din spitalul municipal, păstrând același nivel al salariului. Doi ani mai târziu, rezultatul a fost că angajații erau mai fericiți, mai sănătoși și mai productivi.

Odată cu reducerea numărului de ore lucrate, serviciile au fost extinse, iar pacienții au fost mai mulțumiți. Iar costurile au rămas relativ stabile: deși au fost angajați mai mulți oameni, aceștia au plătit mai multe taxe și impozite. Totodată, angajații au cerut mai puține zile de concediu medical, s-au înregistrat mai puține pensionări pe caz de boală și s-a micșorat numărul de șomeri.

Citește mai mult: Știrile ProTv


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii