Noutăți

Țânțarii sunt atrași în special de oamenii cu o anumită grupă sanguină. Ce plante putem folosi pentru a-i ține la distanță?

Țânțarii au populat planeta cu mult înaintea noastră. Urme ale prezenței acestor insecte au fost descoperite încă din perioada Triasică, acum 400 de milioane de ani. Potrivit cercetărilor, aceștia sunt atrași în special de oamenii care au grupa de sânge zero și foarte puțin atrași de cei a căror grupă sanguină este de tipul A.

Numai țânțarii de sex feminin înțeapă oameni și animale. Masculii se hrănesc cu nectarul florilor. Femelele își găsesc prada cu ajutorul vederii și a mirosului. Sângele oamenilor și a animalelor este folosit ca o proteină pentru ouăle lor și este, prin urmare, necesar pentru a se reproduce.

De asemenea aceste insecte sunt atrase de dioxidul de carbon pe care îl expirăm, contând atât mirosul, cât și cantitatea. Există multe surse de CO2 în natură, însă de fiecare dată când expirăm, eliberăm substanțe chimice precum acid lactic, octenol, acid uric și acizi grași care se combină cu CO2 pentru a forma propriul cocktail unic de dioxid de carbon. Această combinație de mirosuri este ceea ce indică țânțarilor că există o „țintă” în apropiere.

ddwff

Acidul lactic este eliberat și prin piele când suntem activi sau mâncăm anumite alimente. Țânțarii sunt mai atrași de oamenii cu o creștere mai mare a acidului lactic. Puteți reduce acidul lactic printr-un simplu duș cu săpun după exercițiile fizice. Aroma este principalul indicator pentru țânțari, lucru care le spune că o țintă se află la o distanță apropiată. Există și alți indicatori, cum ar fi căldura corporală, umiditatea, mișcarea și culoarea pielii.

Sigur, există numeroase spray-uri sau alte metode chimice pentru a scăpa de țânțari, însă noi nu o să vorbim despre acestea, deși pot fi eficiente, pentru că în același timp pot fi și dăunătoare pentru sănătatea noastră. Și de ce le-am prezenta când sunt atât de multe plante naturale care să ne scape de acești dăunători. Spre exemplu țânțarii nu suportă mirosurile de levănțică și rozmarin, regina nopții, garoafe sau petunii. Tot ce trebuie să faceți este să aveți astfel de plante la geamuri sau pe balconul locuinței, și cu siguranță aceste insecte vor face cale întoarsă din cauza parfumului lor.

sursa: messagetoeagle.com

sursa: .treehugger.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Țânțarii sunt atrași în special de oamenii cu o anumită grupă sanguină. Ce plante putem folosi pentru a-i ține la distanță?

  1. in tinerete nu stiam de ce toate insectele ma pisca pe mine in special tintarii.mereu eram motiv de gluma pt aceasta atractie pt mine f neplacuta

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*