Noutăți

Sute de morminte de piatră antice au fost descoperite într-o zonă din deșertul Iordaniei denumită „pământul de foc”, Modul în care au fost construite este necunoscut

Sute de morminte antice din piatră, unele făcute cu roci aplatizate manual, au fost descoperite în Jebel Qurma, o regiune din deșertul Iordaniei, numită de exploratori „pământul de foc”. Multe dintre morminte sunt acoperite de mormane de piatră numite cairne, în timp ce altele sunt mai complexe și se numesc „mormane de turn”. Peter Akkermans și Merel Brüning, ambii arheologi în cadrul Universității Leiden din Olanda, au explorat această regiune puțin cunoscută opiniei publice. Mormintele sunt situate la o distanță mică de așezările antice unde oamenii au trăit în trecutul îndepărtat.

„În timp ce focurile vieții cotidiene și ale activității domestice se desfășurau în văile adânci din regiune, departe de Soarele orbitor, se pare că pentru mormintele celor morți, anticii foloseau platourile și dealurile din apropiere „, a declarat Akkermans.

Echipa a găsit dovezi care sugerează că între sfârșitul mileniului al treilea B.C. și începutul primului mileniu B.C., puțini oameni au trăit în Jebel Qurma. De exemplu, un cimitir care conține aproximativ 50 de cairne a încetat să fie folosit în urmă cu aproximativ 4000 de ani. De ce au plecat oamenii și apoi s-au întors la Jebel Qurma cam o mie de ani mai târziu, este un mister, a declarat Akkermans, adăugând că schimbările climatice reprezintă un motiv posibil pentru plecarea și întoarcerea lor: „Evident, mi-a venit în minte schimbările climatice, dar în prezent pur și simplu nu avem date care să susțină sau să nege această afirmație. Cercetarea condițiilor climatice locale este, cu siguranță, unul din scopurile mele pentru cercetări ulterioare în deșertul de la Jebel Qurma „.

extra_large-1500029889-cover-image content-1500030290-18238006-1427998523909670-5668704005879983271-o

Revenind la „mormanele de turn”, aceste construcții ar fi apărut la sfârșitul mileniuui I î.e.n., fiind unele dintre cele mai complexe structuri realizate în această zonă deșertică. Unele dintre turnuri au fost construite cu pietre care cântăresc și 300 de kilograme. Dacă turnulețele erau construite cu ajutorul unor scripeți sau a altor tehnici, ori cu mâinile goale, nu există informații. Ceea ce se mai cunoaște este faptul că aveau un diametru de 5 metri și o înălțime de 1,5 metri.

Inițial, Akkermans a crezut că turnurile au fost construite pentru membrii din înalta societate, însă recenta descoperire a unui număr mare de astfel de structuri sugerează mai degrabă faptul că erau lucruri comune.

sursa: https://www.livescience.com/59785-hundreds-of-tombs-discovered-jordan-desert.html

sursa: http://www.iflscience.com/editors-blog/hundreds-of-stone-tower-tombs-found-in-the-desolate-black-desert/

Traducerea și adaptarea: Rafu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*