Noutăți

Surpriză: UIMITOARELE asemănări dintre cultura CUCUTENI și cultura chineză YANGSHAO. Cine pe cine a influențat acum 6-7.000 de ani?

O altă mare enigmă a istoriei este născută de bulversanta asemănare dintre cultura Cucuteni, cea mai importantă cultură europeană a acelor vremuri, și cultura chineză Yangshao. Cele două culturi au fost contemporane (Cucuteni a evoluat între anii 5.000-3.500 î. Chr., în aceeași perioadă în care a ființat și Yangshao: 5.000-3.000 î. Chr.), iar dovezile istorice ne fac să credem că reprezentanții lor nu erau străini unii de alții; ba, mai mult, că aveau chiar relații comerciale și culturale.

Un lucru remarcabil de la prima vedere îl reprezintă faptul că ceramica celor două culturi se aseamănă uimitor de mult – simboluri, forme, culori atât de apropiate încât un nespecialist le-ar putea confunda cu ușurință. Să fie doar o misterioasă coincidență sau vorbim despre influențe concrete în ambele sensuri, ori măcar dintr-o direcție spre cealaltă?

Cucuteni-yangshao 1

Desigur, uriașa distanță dintre teritoriile ocupate de cele două civilizații ar putea să ne facă să credem că acest lucru nu era posibil acum 5-6-7.000 de ani. Să nu uităm însă că în urmă cu 2.000 de ani avem dovezi ale existenței Drumului Mătăsii, un drum comercial care lega China de Europa. Acest drum este considerat de unii cercetători, printre care și specialistul în preistorie André Leroi-Gourhan, un spațiu de schimburi între oameni încă din paleolitic, adică chiar dintr-o perioadă mai veche decât cea în care au existat cele două culturi despre care vorbesc în acest articol.

Drumul matasii

Ca o confirmare a acestei posibilități, în anul 2014, o descoperire de excepție făcută în România – scoaterea la lumină a unei locuințe pre-cucuteni, cu o vechime de aproximativ 7.200 de ani – a adus dovezi ale schimburilor comerciale dintre locuitorii de pe teritoriul României și cei din China…

Datorită excepționalei descoperiri de la Baia, în județul Suceava, o echipă de cercetători de la Universitatea din Cambridge a venit încă de anul trecut pentru a sprijini munca arheologilor români. Alături de arheologul Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovinei, echipa de la Cambridge a urmărit să stabilească modul în care acum 6-7.000 de ani se făceau schimburi de cereale între Europa și Asia, dar în special între Europa și China. Martin Kenneth Jones, specialist în arheologia biomoleculară a cerealelor și-a început cercetările în China, unde a găsit cereale aduse în acele vremuri din Europa, în timp ce în Europa a identificat cereale aduse din China.

Jones, vorbind despre descoperirea de la Baia: „Credem care are legătură cu culturile agricole din China. Am fost interesați de zece ani de această dezvoltare și am început munca în China pentru a înțelege mai bine ce este cu aceste produse agricole, cereale. În acea perioadă, pe vremea migrațiilor, transportul nu era atât de simplu, iar cum s-a făcut acesta este interesant”. (Mediafax)

Cucuteni-yangshao 3

Iată că, din perspectiva specialiștilor, o relație între cele două culturi este posibă. Dincolo de dovezile arheologice care pun în evidență schimburi de cereale între cele două continente, asemănarea ceramicii celor două culturi este frapantă și ne vorbește despre legături deosebit de interesante.

Cucuteni-yangshao 5

În munca de comparare a ceramicii celor două culturi, am găsit o serie de evidente asemănări, o parte dintre acestea fiind expuse în acest articol. Ceea ce este deosebit de interesant este și faptul că anumite obiecte de cult cucuteniene seamănă izbitor cu Pagodele Chinezești care, la rândul lor, sunt construcții destinate vieții religioase…

Cucuteni-China

Nu în ultimul rând, trebuie să remarcăm că două dintre cele mai importante simboluri ale spațiului Asiatic (și implicit ale Chinei) – Yin Yang și Svastica – au fost descoperite pe ceramică cucuteniană mai veche de 6.000 de ani. Chiar mai mult, pe teritoriul României, simbolul svasticii apare și în cultura Turdaș Vinca, cu o vechime de 7.500 de ani.

CUCUTENI

În acest context, ne putem întreba dacă nu cumva culturile neolitice dezvoltate într-un spațiu care înglobează și România de azi, au creat influențe până departe în Asia, acest spațiu carpato-danubiano-pontic fiind nu numai Vatra Vechii Europe, după cum spun unii cercetători străini, ci și un loc de unde au pornit spre Asia populații care stau și la baza unor culturi de pe acest continent…

Pentru că, să nu uităm câteva lucruri remarcabile despre cultura Cucuteni:

– A fost vârful cultural, economic și social al Europei timp de 1.500 de ani, între 5.000-3.500 î. Chr.;
– Cucutenienii aveau case cu etaj și case pe piloni;
– Locuințele lor, unele de până la 200 de mp, erau compartimentate, fiecare cameră având o utilitate specifică;
– S-au descoperit așezări de aproape 20.000 de case, aranjate planimetric, ceea ce arată o organizare socială foarte bine pusă la punct, sugerând existența unor proto-orașe;
– Pasta ceramică cucuteniană ca și pigmenții folosiți sunt de o calitate excepțională, foarte greu de atins și cu tehnologia de astăzi. Practic, pasta ceramică și culorile sunt foarte bine păstrate, chiar și după ce au stat în pământ 7.000 de ani;
– Cucutenienii foloseau cuptoare de ardere cu reverberație, o minune tehnică pentru acea perioadă;
– Cultivau aproape toate cerealele, vița-de-vie și diverși pomi fructiferi, aveau animale domestice…

Cucuteni-yangshao 4

În concluzie, avem aproape de noi o comoară culturală pe care statul român ar trebui să o valorifice la adevărata ei valoare. Peste toate, dovezile ne vorbesc despre legături și influențe uimitoare, la distanțe uriașe pentru acele vremuri. Cu timpul, poate că toți românii vor cunoaște istoria acestor locuri și o vor aprecia la adevărata valoare. Pentru că merită! Pentru că este și a noastră!

Daniel Roxin

Cucuteni-yangshao 2

 


23 Comments on Surpriză: UIMITOARELE asemănări dintre cultura CUCUTENI și cultura chineză YANGSHAO. Cine pe cine a influențat acum 6-7.000 de ani?

  1. as vrea sa traiesc, ca sa vad cum”traco-dacii”ridica spre soare,capetele lor,isi indreapta spatele si,in sfarsit,se ridica in picioare,din pozitia de sclav oprimat de toti,pentru a striga LUMII:de noi nu eram,voi nu ati fi existat…pentru a zice LUMII:cand am fost sclavizati de imperiul roman,noi aveam deja CULTURA,SCRIERE,STIINTA,RELIGIE,STAT ORGANIZAT,LIMBA ACADEMICA…DE 7000 DE ANI,INAINTE,iar cei ce au invatat,ati fost voi,hoarde de”lupi”flamanzi si acvile rapace…

    • FELICITARI ALEXANDREA.
      IERBURILE LUI ZAMOLXE ERAU CUNOSCUTE SI RECUNOSCUTE CA SI TAMADUITOARE. SE COMERCIALIZAU IN VASE DE LUT CERUITE, PENTRU A NU PRIMI UMEZEALA SI A SE ALTERA. TRACO DACII PREPARAU DIFERITE COMBINATII SI INFUZII LA RECE IN VIN. CARAVANE COMERCIALE AU EXISTAT DINTOTDEAUNA. NU DOAR DRUMUL MATASII ERA, PE ACOLO CIRCULAU DIFERITE MARFURI, DAR SI PE ALTE DRUMURI OCOLITOARE.
      MAREA SURPRIZA NE-O DA SI TOPONIMELE UNOR LOCURI, LA SUDUL JUDETULUI MARAMURES EXISTA UN DEAL CU NUMELE <> SI EXPRESIA LOCALNICILIO…<> ACEST DEAL ESTE SITUAT INTRE LOCALITATILE VIMA MICA , VIMA MARE SI COROIENI. PE VREMEA CIND DUNAREA SE VARSA IN MAREA TETIS CARE ACOPEREA REGIUNEA INTRACARPATICA,( CARPATII NEFIIND RUPTI LA DEFILEU CAZANELO MICI SI CAZANELOR MARI) ACEST DEAL ERA UN MAL , O INSULA IN MAREA TETIS CARE ISI MODIFICA ALTITUDINEA IN FUNCTIE DE DEBITUL DUNARII. ASA SE EXPLICA EXISTENTA ZACAMANTULUI DE SARE DE LA TURDA , SI ALTELE SI EXISTENTA URMELOR FOSILIZATE DE ANIMALE MARINE SI IN ROCA DIN STINCILE DIN MALUL VIMI. CHIAR SI FAPTUL CA ACEL MAL (AL VIMI) ERA FOLOSIT DE CATRE OAMENI CA SI POPAS. PEISAJUL ABSOLUT IMPRESIONANT AL MARAMURESULUI SI A INTREGULUI ARDEAL SE DATORESTE SI PRELUCRARII LUI PRIN ACTIUNEA APEI . IN ZONA NORDICA A MERIDIONALILOR SI CULOARELE APUSENILOR S-AU FORMAT NISTE VIRTEJURI MARINE DE ASA AMPLOARE INCAT AU SAPAT SI MUTAT ROCILE SLABE , ASA SE EXPLICA ROCILE BAZALTICE SI GRANITICE DE ACOLO. IAR TERENUL CARSTIC DIN INTREG AREALUL CARPATIC ESTE ALTA DOVADA A ACTIUNII APELOR ….CARE ESTE VECHIMEA NOASTRA??……
      SUNTEM MAI VECHI CA SI MALUL VIMI!!!!

      • Se scrie ” ca tamaduitoare”, sau recunoscute tamaduitoare”, sau” ca fiind tamaduitoare”, in niciun caz „ca si tamaduitoare” care este un barbarizm, ce schimba complect sensul cuvantului „tamaduitoare”. In limba romana „cacofoniile” sunt admise, daca nu sunt special cautate sau intentionat folosite (a se vedea in operele clasicilor romani, precum si afirmatiile multor lingvisti. Folosirea particolei „ca” numai atunci cand este absolut necesara (se foloseste la comparatii sau la o descriere)si evitarea a se folosi repetat si fara trebuinta, este un semn de incultura.

  2. superb comentariu Alexandrei.

  3. nu va mai chinuiti sa credeti ca statul e un lucru bun, care merita admirat si laudat. statele sunt constructii artificiale de control al maselor de catre ‘lideri’. indivizii sunt capabili sa prospere si sa inalte spiritual si fara ‘protectia’ unui stat, si acum mii de ani si in zilele noastre fiind la fel. traco geto dacii nu au crezut necesar sa se organizeze pentru aparare in stat decat tarziu poate in vremea lui burebista-decebal, dar se pare ca atunci civilizatia lor era la sfarsit unei perioade de mii de ani in care au dominat Europa plecand spre Asia…

    • Adrian Cristea // 14 mai 2015 at 0:04 // Răspunde

      Bogdan … îți iubești familia?

    • Si ce propui? Sa ne desfiintam ca stat? Sa ne intoarcem pe vremea lui Deceneu? Da, vecinii nostri isi vor desfiinta statalitatea? Romanii au luptat pentru statalitate multe secole, voivodatele s-au putut afirma dupa prima invazie mongola, care au distrus regatele Poloniei si Ungariei. Acestea fiind distruse (si-au revenit dupa un secol), romanii au putut infiinta primele lor forme de statalitate. Apararea statalitatii este sfanta datorie a fiecarei natiuni. Kurzii, un popor indo-european de cca 40 milioane de indivizi, se lupta pe viata si pe moarte sa-si dobandeasca statalitatea, dreptul la frontiere, la drapel, la cultura proprie, la capitala si autoguvernare. Daca ar avea gandirea ta, atunci nu ar dobandi statalitatea niciodata. N.B. Nu ai cultura nici pana la genuchiul broastei. Probabil ca esti de orientare anarhista sau bolsevica, acestia sunt cei mai inversunati dusmani ai statalitatii. A statalitatii popoarelor mici, ca alea mari nu se lasa prostite. Statul nu este numai un lucru bun, este un lucru foarte necesar pentru supravietuirea popoarelor, la fel ca familia, care este celula de baza a societatii umane. Chiar crezi ca aceasta pseudo democratie vanturata de masonerie si globalisti va rezista? Deja aintrat in degringolada, inca vreo cateva milioane de refugiati din lumea treia, o sa apara si chinezii (daca le da pasapoarte)si UE sucomba. Vor supravietui statele bine consolidate, care vor putea sa se impuna. Exemplul Ungariei este la vedere. Odata cu Regatul Unit si Ungaria va tine un referendum daca mai ramane in UE si Nato. Ca statul nostru si-a pierdut busola, asta este din cauza calitatii slabe a intelectualitatii romanesti si a lipsei de caractere. Taranii romani gandesc altfel. Luati exemplul ciobanilor care au navalit in Bucuresti ca sa apere drepturile cainilor ciobanesti de la stani. La un moment dat, astia va vor invata ce este aia statalitate. Ce spunea T.Vladimirescu? „Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor!” Acum esti cam racit, da o sa-ti treaca.

  4. Zwastika/Svastika dacicã, primordialã in lume: http://youtu.be/FWhiaqek7N0
    Apropo pt. cei nestiutori care confunda zwastika cu nazismul din WW2:
    Zwastika e dacica! (mii si mii de ani la rand) Nu nazista. Ca au folosit-o si nazistii vreo 10 ani…. aia-i altceva ;). E ca si cum lumea de ciuda nu ar mai folosi acum strazile Europei fiindca pe acolo a circulat odata Hitler ;).

    • Daniel Roxin // 13 mai 2015 at 19:56 // Răspunde

      Svastica a ajuns si la daci, nu e dacica! Pe vremea culturilor Cucuteni si Turdas Vinca (adica acum vreo 7.000 de ani), unde gasim svastica, nu existau inca dacii. Ca exista o continuitate din acele vremuri pana la daci, e alta poveste…

    • Nu era dacica. A aparut pe ceramica din cultura Cucuteni-Tripolie (7000 de ani i.d.C.) Acum mai figureaza in religiile asiatice de origine indiana. Este semnul Soarelui in miscare, simulta in rotile de foc ce le lanseaza taranii de la munte la sarbatoarea „Iertaciunii”(Lasata secului mare, adica Postul Pastelui). Cei care au folosit zvastica prima data in simbolistica politica au fost bolsevicii lui Lenin, gardistii rosii, precursorii armatei rosii, purtand la chipie si pe nasturii uniformelor acest semn al zvasticei, pe care il folosisera in istoria straveche, scytii, pe care rusii ii considera niste stramosi ai lor. Mai nou, in istoria rusilor, editata la Moscova, rusii sustin ca stramosii lor au coborat in stepele rusesti, de pe crestele Carpatilor. Scytii se pare ca erau urmasii masagetilor.

  5. STUMBEA CONSTANTIN // 14 mai 2015 at 21:42 // Răspunde

    Dacii, ca denumire, au apărut odată cu Regele Deceneu pe la mijlocul secolului I BC, tribul având locația în zona Hațeg-Orăștie, fiind din neamul tracilor sau geților (după cum erau numiți de diverși istorici antici). Fiind însă vorba de cultura Cucuteni, din urmă cu cca 7000 de ani, ne putem aduce aminte și de descoperirile de la Tărtăria tot din acele timpuri și de summerieni (probabil că denumirea orașului Simeria, aflat tot în apropiere de zona Hațeg-Orăștie, nu este întâmplătoare). Pe o parte din summerieni, strămoșii dacilor,(”putere totală” – în traducere geto-latină), îi cunoaște foarte bine istoria și le recunoaște meritele la dezvoltarea civilizației umane. Ei au migrat în Egipt, în Mesopotamia și în Valea Indusului, construind orașe și promovând cultura sa superioară la alte comunități umane pe care le-au contactat, inclusiv la cele din India și China. Abia după contactul cu summerienii au apărut aproape simultan și celelalte civilizații cunoscute în urmă cu 5000 de ani. De altfel, alți urmași ai summerienilor, macedonenii, în frunte cu Împăratul Alexandru cel Mare au ridicat ștacheta civilizației umane în aceleași zone promovând civilizația elenă, după 3000 de ani.

  6. Letitia Anisia // 26 iulie 2015 at 21:14 // Răspunde

    Aceste adevaruri trebuie cuprinse URGENT in manualele scolare.Sa oprim minciuna si informatiile false despre noiROMANII.Forurile de decizie din ministerele de resort invatamant,cultura, stiinta,academia sa-si faca datoria fata de ADEVARUL ISTORIC,TARA>POPOR si nu in ultimul rand fata de viitor.TREZITIVA ROMANI,LUATI-VA ISTORIA SI TARA INAPOI.FITI DEMNI DE INAINTASII VOSTRI.DOAMNE LUMINEAZA-I PE ROMANI.CU DRAGOSTE DE TARA SIPOPOR LETITIA.

  7. Istoria descoperirilor de la Yangshao şi, de fapt, istoria arheologiei în China, sunt legate de numele geologului suedez Johan Gunnar Andersson, celebru pentru descoperirea lui Peking Man, în timpul excavaţiilor de la Chou K’ou-tien (sau Zhoukoudian). Teoria sa despre cultura Yangshao era că aceasta a venit din Europa estică în timpul marilor migraţii. Pe teoria aceasta, în 1960, Li Ji a propus conceptul „The painted pottery road”, drumul ceramicii pictate. Apoi, un alt istoric chinez a descoperit ceramică mai veche decât cea din valea Râului Galben şi a demonstrat că un coridor de circulaţie a apărut încă din perioada preistorică, limita acceptată fiind 6000 î.e.n, începutul migraţiilor din perioada paleolitică. Chiar dacă discuţiile despre direcţia de circulaţie a ceramicii, spre sau dinspre vest, au susţinători în ambele tabere, nu se neagă comunicarea între China preistorică şi cultura vestică, „Early Sino-Western cultural exchanges” este subtitlul multor lucrări.

  8. Se porneste de la o premiza gresita, si anume ca r fi existat o „civilizatie” Cucuteni, e o greseala, e ca si cum ai spune ca „Prakravanit” e o civilizatie, pentru ca asa o prezinta filmul polonez „klatwa Doliny Wezy”(Comoara din Valea Serpilor)-e doar o fantezie, nimic altceva-nu exista ceramica Cucuteni ci doar fantezii moderne, transpuse in lut de mesterii populari din secolul XX.
    Nu a influentat nimeni pe nimeni, pur si simplu, asa functioneaza roata olarului, din cauza miscarii de rotatie, o picatura de cerneala se disperseaza in spirala…restul e vax albina.

    • Daniel Roxin // 8 ianuarie 2016 at 9:22 // Răspunde

      Nu exista ceramica Cucuteni, zici? Pari foarte inteligent. Multumim pentru comentariu!

    • Mai, Kniebolo, in Moldova si in Basarabia sunt pline campurile de cioburile acestor oale, ara plugarii si seamana peste ele de milenii. Specialistii care au costatat cu C14 vechimea siturilor Cucuteni si Tripolie, au constatat o vechime a acestor oale de cca 8000 de ani. Fa si tu un drum pana la muzeul din Cucuteni si vezi ce este pe acolo. Ai ramas in urma.

  9. Angelescu Adrian // 27 februarie 2016 at 18:34 // Răspunde

    In numele ratiunii fiti mai putin exaltati. Felicit pe STUMBEA CONSTANTIN, pentru tonul si informatiile din postarea sa ! La fel CD aduce o nota interesanta…! PS Totusi kniebolo cred ca are dreptate !

  10. În zona Olteniei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18.000 ani înainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnăcop de miner descoperit vreodată, cea mai veche activitate metalurgică a aramei din lume (8.000 ani înainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tăbliţele de la Tărtăria, judeţul Alba 5.000-6.000 înainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au apărut primele furnale din Europa, şi tot de aici au plecat şi s-au format celelalte popoare indo-europene şi nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frigienii, sciţii, cimerienii, triburile iberice, bascii, sarmaţii, elenii (ahei şi dorieni), fenicienii etc.

    Traco-dacii reprezintă cea mai veche şi mai înaltă cultură de pe Pământ, anterioară civilizaţiei sumeriene, şi totodată cea mai numeroasă (180 – 200 de triburi). Ei puteau fi găsiţi în întreaga Europă – Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franţa, Spania, Turcia europeană, Asia Mică, Africa… (chiar şi burii din Africa de Sud sunt tot un neam dac, din care făcea parte însuşi Burebista).Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungaţi din vatra strămoşească şi nici deznaţionalizaţi. Românii păstrează în continuare limba, portul, obiceiurile, tradiţiile strămoşilor de acum 7.000 de ani. Analizele minuţioase de sânge demonstrează un alt miracol: în ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupaţie romană, ne-am păstrat puritatea genetică, specifică strămoşilor noştri.

    • Vezi si cultura Boian din satul Varasti, com.Dorobantu, jud.Calarasi si pe toata valea lacului Mostistea. Locuire continua, fara intrerupere de peste 6-7000 de ani.

  11. It looks quite interesting just by looking at the comparison set of images.
    Is this available in English somewhere?

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.


*