Noutăți

Surpriză de la HBO: Urzeala Tronurilor nu se va sfârși cu ultimul sezon. Cum vor să continue cel mai de succes serial tv din toate timpurile?

Adevarul.ro: Casey Bloys, preşedintele HBO, a confirmat că al optulea sezon „Game of Thrones“ va fi lansat în prima jumătate a lui 2019. Bloys a precizat că tot anul viitor va începe şi producţia pentru un prequel, care deocamdată are titlul de lucru „The Long Night/ Noaptea cea lungă“.

„Are foarte multe personaje feminine extrem de puternice, dar în acelaşi timp există şi bărbaţi puternici. Povestea nu este axată pe un singur personaj, ci pe un ansamblu de personaje“, a dezvăluit Bloys.  Scenariul, semnat de Jane Goldman, a fost selectat dintr-un total de patru realizate de scenarişti de top din industrie şi a fost aprobat luna trecută de HBO.  „Jane este o scriitoare foarte bună, nu vrem să o limităm în niciun fel când vine vorba de conturarea personajelor feminine. Există o mulţime de protagonişti foarte complicaţi. Jane nu s-a implicat în acest proiect cu gândul că trebuie să răspundă la nişte întrebări legate de «Game of Thrones». Pur şi simplu s-a lăsat condusă de poveste“, a mai explicat preşedintele postului.

Acţiunea prequel-ului are loc cu mii de ani înainte de cea din „Game of Thrones“ şi va „dezvălui secretele îngrozitoare din istoria Westeros, adevărate origini ale Umblătorilor Albi, misterele din Est şi legendele familiei Stark“.  Citeste mai mult: adev.ro/pch5ng


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii