Noutăți

Surprinzătorul efect al spălării mâinilor asupra… funcționării creierului. Iată ce modificări apar, la nivel psihic, atunci când ne spălăm pe mâini

Spălarea mâinilor are efecte psihologice total neașteptate, arată ultimele cercetări. Simplul fapt al curățării mâinilor, cu apă și săpun, are efecte surprinzătoare asupra creierului uman. Dintr-o serie de experimente efectuate de către cercetătorii de la Universitatea din Toronto, rezultă că banalul act al spălării mâinilor conduce la o gândire mai flexibilă.

Cercetătorii au remarcat că participanții la studiu care își dezinfectaseră mâinile cu șervețele umede deveniseră, pur și simplu, mai maleabili în selectarea priorităților de acțiune. Cei care își curățaseră mâinile s-au dovedit mai dispuși să își schimbe obiectivele anterioare, să gândească într-un mod mai original, să depășească tiparele de gândire învechite.

a

Pentru a începe experimentul, cercetătorii i-au pregătit pe participanți pentru îndeplinirea unui obiectiv specific ori pentru obținerea unui rezultat comportamental, folosind jocuri de cuvinte sau sondaje. Participanților li s-a sugerat, apoi, să se folosească de șervețele pentru a-și curăța mâinile.

Surprinzător, participanții care au folosit șervețele pentru curățarea mâinilor s-au dovedit a fi mai puțin influențați de către obiectivele asumate anterior. Ei au fost mai puțin dispuși să acționeze într-un mod corespunzător cu scopurile sau comportamentele a căror realizare și-o propuseseră mai înainte.

În cazul persoanelor care au fost pregătite să realizeze un obiectiv ținând de starea de sănătate, de exemplu, banala utilizare a șervețelelor a redus tendința lor de a se comporta într-o manieră sănătoasă. Ei erau mai predispuși să opteze, mai degrabă, pentru un baton de ciocolată, decât pentru un baton de granola, a declarat Ping Dong, doctorand în marketing, într-un comunicat de presă. Totuși, fenomenul observat poate fi folosit inclusiv în scopul mentinerii și îmbunătățirii sănătății!

d

Beneficiile psihologice ale spălării corpului cu apă și săpun au mai fost examinate anterior. Este cunoscut, de pildă, faptul că, în situația în care o persoană face duș imediat după ce a avut un comportament imoral, acest lucru îi poate diminua sentimentul de vinovăție. O serie de recente cercetări, publicate în Journal of Experimental Psychology, prezintă detaliat modalitățile în care comportamentul de curățare a mâinilor poate influența gândirea umană.

Spălarea mâinilor are incredibila capacitate de a elimina ideile învechite din mintea oamenilor și de a favoriza dezvoltarea unor noi modele de gândire. Acest uimitor fenomen psihologic ar putea fi întrebuințat pentru a-i ajuta pe oameni să evite stereotipurile negative de gândire, obiceiurile nocive și comportamentele dăunătoare, în favoarea unor obiceiuri noi, sănătoase, constructive și benefice, după cum susțin cercetătorii.

b

Sursa: www.upi.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii