Noutăți

Suedia alege un program de lucru de 6 ore pe zi…

În ciuda cercetărilor care ne demonstrează că nu este o idee foarte bună să lucrăm peste program, mulți dintre noi ajung să lucreze peste cele 40 de ore normale de lucru pe săptămână, crezând că obținem mai multe rezultate. Conform unui studiu publicat luna trecută în Suedia, în revista „The Lancet”, realizat în urma unui sondaj la care au participat 600.000 de persoane, se pare că aceia dintre noi care lucrează 55 de ore pe săptămână, prezintă riscul de a avea un accident vascular cerebral de 33 la sută mai mare decÂt al celor care lucrează 35-40 de ore pe săptămână.

În acest sens, Suedia se îndreaptă către o zi standard de lucru – de 6 ore, având întreprinderi în întreaga țară care au implementat deja schimbarea, și o casă de pensii axată pe un experiment de un an pentru a compara costurile și beneficiile unei zile de lucru mai scurtă.

„Prima zi de lucru de 8 ore este ok, dar cred că a doua zi de lucru de 8 ore nu mai este la fel de eficientă ca prima. A rămâne concentrați pe o sarcină de lucru specifică timp de 8 ore, este o provocare uriașă. Pentru a face față, ne amestecăm în lucruri și pauze, pentru a face ziua mai ușoară. În același timp, gestionăm cu greu viața noastră privată în afara orelor de lucru”, declară Linus Feldt, CEO al companiei Filimundus în Stockholm.

working--people--write--office-supply_3256132
Compania Filimundus a trecut la ziua de lucru de 6 ore de anul trecut. “Vrem ca angajați să-și petreacă mai mult timp cu familiile lor, vrem să învețe lucruri noi, sau să facă mai multă mișcare fizică. Vrem să vedem dacă ar putea exista o modalitate de a amesteca aceste lucruri”, a adăugat Linus Feldt

În luna februarie, căminul de bătrâni Svartedalens din Gothenburg a implementat ziua de lucru de 6 ore pentru asistenții medicali, fără modificarea salariile, urmând să prezinte rezultatele experimentului până la sfârșitul anului 2016. Astfel vor afla dacă costul angajării a 14 noi membri ai personalului, pentru a acoperi orele rămase vacante din scurtarea programului de lucru, are o valoare morală mai mare decît cea financiară, având în vedere îmbunătățirea ingrijirii pacienților și starea de spirit a angajaților.

Studiul amintit mai sus a prezentat și riscul celor care lucrează peste 50 de ore pe săptămână, risc de a dezvolta o boală coronariană, precum și apariția unor dereglări ale sănătații mintale, drept pentru care mai multe companii din Suedia și-au anunțat participarea în experimentul schimbării programului de lucru de la 8, la 6 ore.

Va fi Suedia un model pentru restul lumii?

photodune-206909-accounting-group-of-business-people-working-together-m
Traducere și adaptare Mădălina Corina Diaconu
Surse: sciencealert.com, The Lancet


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on Suedia alege un program de lucru de 6 ore pe zi…

  1. Hahaha….Vai… Åsta da articol. Firma Filimundus AB intradevår existå. A fost infintatå in 2010 si are 7 angajati. Bilantul firmei…? (in milioane koroane suedeze, 1kr=0,94€) 2011- cifrå de afaceri 3,685, pierderi 6,097; 2012 – c.a. 4,038 pierderi 8,522; 2013 – c.a 7,57 pierderi 1,632; 2014 – c.a. 3,791, pierderi 2,677. Cu alte cuvinte, este locul de joacå al unora.

  2. Pai dacă e pe pierdere, reducerea programului de lucru ar duce la reducerea pierderilor, deci e un câștig. Cu cât îi lasi sa lucreze mai putin cu atât e mai mare câștigul

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii