Studiu științific: Când au început strămoșii speciei noastre să se deplaseze în poziție bipedă, precum omul modern? | Cunoaste lumea

Noutăți

Studiu științific: Când au început strămoșii speciei noastre să se deplaseze în poziție bipedă, precum omul modern?

Un studiu realizat de către cercetătorii de la Universitatea din Arizona oferă o nouă perspectivă asupra evoluției posturii, de la strămoșii noștri din trecutul îndepărtat către omul modern. Astfel, analiza unor urme de pași vechi de 3,6 milioane de ani, descoperite pe teritoriul Tanzaniei, arată că homininii erau capabili să se deplaseze având o postură destul de asemănătoare cu aceea pe care o prezintă oamenii moderni, mai devreme decât se estima până recent.

Urmele fosilizate sunt, de fapt, singurele dovezi directe legate de modul în care se deplasau strămoșii noștri, în trecutul îndepărtat, arată David Raichlen, unul dintre cercetătorii implicați în studiu. În urmă cu 3,6 milioane de ani, homininii se deplasau într-un mod extrem de asemănător cu acela al oamenilor din prezent, dacă luăm în calcul și diferențele de mărime.

Termenul de hominini se referă la speciile care trăiau înainte de ivirea genului Homo, strămoși ai omului care au apărut în urmă cu aproximativ 2,5 milioane de ani. Trebuie specificat că homininii au început să se deplaseze pe două picioare cu aproximativ șapte milioane de ani în urmă, deși pe atunci postura de locomoție era destul de „chinuită”, cu membrele inferioare îndoite și trunchiul înclinat spre înainte.

Pe baza urmelor fosilizate și a fragmentelor osoase rămase de la strămoșii omului, cercetătorii au utilizat variate tehnici de reconstituire a modelelor de deplasare utilizate de către aceștia. Specialiștii precizează că deplasarea în poziție bipedă, verticală, precum oamenii moderni, implică un consum mai redus de energie, o mișcare mai lejeră, comparativ cu deplasarea în poziție chircită, specifică, de pildă, pentru cimpanzei. Trecerea la poziția bipedă, verticală, de mers, a fost o adaptare care le-a îngăduit strămoșilor noștri să se deplaseze pe distanțe mai lungi, conservându-și o parte din energie, în vreme ce își explorau mediul de viață, în căutarea de resurse alimentare.

Se pare că, în urmă cu aproximativ 3,6 milioane de ani, climatul și condițiile de viață s-au modificat de o asemenea manieră, încât strămoșii noștri hominini s-au văzut nevoiți să străbată distanțe mai lungi pentru a-și asigura hrana de zi cu zi iar organismele lor s-au adaptat, gradual și pe durata mai multor generații, noului tip de efort (nu foarte intens, dar mai solicitant din punct de vedere al rezistenței).

evolutia

 

Sursa: www.earth.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii