Noutăți

Gropile antice din Peru, un mister al transportului apei pe sub deșertul Nazca. Video

  •  
  •  
  •  

Celebru pentru reprezentările antropomorfe, zoomorfe și geometrice trasate pe sol (liniile Nazca), platoul deșertic Nazca din Peru a fost cercetat de zeci de căutători și cercetători ai dezlegării mistrelor antice!  Aceste desene sunt vestigii ale civilizației care s-a dezvoltat pe platoul Nazca între anii 200 î.Hr. și 600 d.Hr și ele se alătură gropilor din deșert, săpate în spirală și denumite puquios.

De curind, Rosa Lasaponara împreună cu echipa sa de la Institutul pentru Metodologie și Analize de Mediu din Italia, a examinat fotografii realizate din satelit ale acestor gropi. Concluzia la care a ajuns, revoluționează toate ipotezele de până acum, iar lumea stiințifică este pe cale de a mai rezolva un mister al civilizațiilor antice! Se pare că aceste gropi – puquios, datorită pozițiilor lor din apropierea surselor de apă, sunt defapt un veritabil sistem de transport al apei pe mari distanțe si nu doar simple rezervoare de apă, cum s-a crezut până acum.

“Așa-numitele puquios reprezintă cel mai ambițios proiect hidraulic din regiunea Nazca, asigurând necesarul de apă pentru întregul an și nu doar pentru agricultură și irigații, ci și pentru nevoile domestice ale locuitorilor. Prin faptul că a permis exploatarea unor surse inepuizabile de apă de-a lungul anului, indiferent de anotimp, sistemul de puquios a făcut posibilă practicarea intensivă a agriculturii într-unul dintre cele mai aride locuri din lume”, a declarat Rosa Lasaponara pentru BBC.

incaquaduct

Există 36 de astfel de puquios, majoritatea încă funcționale. Reprezintă și în prezent o bază pentru a aduce apă proaspătă în deșertul arid. Aceste gropi nu au fost niciodată pe deplin cartografiate și nici nu au fost excavate vrodată.

5745fe2d1409c3b36627668e21d6681b

Cât despre desenele din deșert (liniile Nazca), acestea “au captat deopotrivă atenția și imaginația arheologilor, istoricilor și pasionaților de mistere de-a lungul anilor; poate că explicația lor este legată de mai puțin spectaculoasele puquios, care, prin faptul că asigurau atât de necesara apă într-o zonă deșertică, au făcut posibilă însăși apariția și dezvoltarea civilizației Nazca.” (agerpres)

591a73db979cce8efb4215fdd9cca0e4

Acestea au fost desemnate de UNESCO ca aparținând Patrimoniului Mondial. Platoul înalt și arid se întinde pe mai mult de 80 km între orașele Nazca și Palpa în Pampas de Jumana. Aceste desene apar în sute de figuri individuale, într-o gamă de complexitate de la linii simple la colibri stilizați, păianjeni, maimuțe, pești, rechini sau balene ucigașe, lame și șopârle.


traducere și adaptare Mădălina Corina Diaconu

sursa: SPACE.com, discovery.com, bbc.com, agerpres
.


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii