Noutăți

Structuri circulare din piatră vechi de 176.000 de ani, descoperite în Franța

Arheologul francez Jacque Jaubert, de la Universitatea din Bordeaux, susține că a descoperit, împreună cu echipa sa, cele mai vechi urme ale unor structuri circulare complexe construite acum mai bine de 176.000 de ani, de către oamenii de Neanderthal.

Potrivit revistei Nature, structurile circulare descoperite adânc într-o peșteră din Franța furnizează dovezi clare că neanderthalienii erau mult mai inteligenți decât se credea. Aceștia au avut abilități de organizare a spațiului în care trăiau și au ocupat peșterile mult mai devreme decât se credea anterior. Până la această descoperire, cele mai vechi dovezi ale utilizării unei peșteri de către această rudă îndepărtată a omului se aflau în România. Prezența omului de Neanderthal în peșterile din România ajunge la o vechime de 80.000 de ani.

oamen23

Având în vedere mărimea și întunericul peșterii, Jaubert susține că este clar faptul că oamenii de Neanderthal controlau focul pentru iluminat. Unii oamenii de știință cred că neanderthalienii din peștera Bruniquel ar fi putut lăsa în urmă unelte și alte artefacte, însă Jaubert e de părere că din cauza structurii calcaroase a peșterii, a umidității din interior și a timpului extrem de îndepărtat, o astfel de descoperire este puțin probabilă, chiar dacă speculațiile ar fi adevărate.

oameni

Situl arheologic situat în Peștera Bruniquel, sud-vestul Franței, a fost descoperit încă din anul 1990 de către omul de știință François Rouzaud. Rouzaud a sperat că va putea să investigheze peștera Bruniquel, însă a murit în 1999, în timp ce explora o altă peșteră franceză – Foissac din regiunea Aveyron, înainte de a obține toate avizele necesare. Accesul în Bruniquel a fost restricționată după descoperirea sa din 1990, până în 2013, când s-au început cercetările.

sursa: seeker.com/

sursa: sciencenews.org

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Structuri circulare din piatră vechi de 176.000 de ani, descoperite în Franța

  1. Ion Carstoiu // 29 mai 2016 at 20:03 // Răspunde

    Structuri circulare inseamna relativ rotunde ca si forma soarelui.Vezi teoria heliocentrica in lingvistica.Scrieti pe Google Originea limbajului si apasati pe imagini,acolo e ultima mea carte.Prof.Ion Carstoiu

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii