Noutăți

Străvechiul CALENDAR din Verde Valley, Arizona: conține 1000 de SIMBOLURI, săpate în piatră de către enigmatica populație Sinagua

În Verde Valley, Arizona (SUA), se află, printre alte obiective interesante, mai multe stânci formate din gresie, acoperite cu misterioase petroglife. Oamenii de știință spun că petroglifele ce pot fi examinate în situl V-Bar-V au o vechime de circa 900 de ani și că sunt opera populației Sinagua.

Mai nou, s-a observat că străvechile petroglife nu sunt simple opere de artă rămase în urma unei originale civilizații pre-columbiene, cum se credea până acum, ci au deținut un rol neașteptat: au fost realizate pentru a servi la măsurarea timpului. Au avut și au funcția de calendar solar!

simboluri

Soarele

Cu ajutorul acestor simboluri, agricultorii din vechime stabileau, în funcție de poziția astrului zilei, care sunt cele mai prielnice momente ale anului pentru activitățile lor de obținere a recoltelor. S-a constatat că, într-o zi foarte importantă a calendarului agricol, umbrele a două dintre stâncile aflate în acel loc important pentru amerindienii din vechime se proiectează asupra unei figuri ce reprezintă o plantă de porumb. Deși petroglifele din Verde Valley, Arizona, sunt cunoscute de multă vreme, funcția lor de calendar a intrat în atenția comunității științifice în zilele noastre.

În acele locuri, băștinașii pre-columbieni ce făceau parte din populația Sinagua, au scrijelit în stânca dură nu mai puțin de 1000 de figurine, cu nouă veacuri în urmă. Imaginile ce s-au păstrat până astăzi pe fațetele stâncilor de gresie au legătură cu poziția pe care Soarele o ocupă pe bolta cerească în diferite momente ale anului și cu practicile agricole și religioase ale acestei civilizații pre-columbiene din America de Nord. Petroglifele marchează echinocțiile, solstițiile și alte momente ale anului – ce prezentau importanță pentru poporul Sinagua, care a viețuit cândva în valea străbătută de către Rio Verde.

stanca

Kenneth Zoll, director executiv la Verde Valley Archaeology Center and Museum spune că simbolurile ce au forma unei spirale sunt o reprezentare a Soarelui, care pentru oamenii care au realizat petroglifele era o divinitate masculină, cu rol patern.

Populația Sinagua a trăit în zona numită astăzi Verde Valley între secolele VII și XV ale erei noastre, ocupându-se cu agricultura. Acești oameni cultivau, cu precădere, porumbul, dovleacul, bumbacul și fasolea, spun arheologii. Calendarul pe care poporul Sinagua l-a realizat la V-Bar-V nu este singurul de acest fel. Mai există alte câteva locuri în care sunt prezente dovezi conform cărora locuitorii pre-columbieni ai Americii de Nord aveau preocupări serioase legate de măsurarea timpului.

semne

Verde River, Arizona

Verde River, Arizona

În secolul XV, poporul Sinagua a părăsit locurile în care se stabilise încă din secolul VII, din motive misterioase. Se crede că au fost determinați să o facă din cauza modificării climei, a secetei prelungite. Este posibil să fi avut loc și un conflict cu populația Yavapai, ce tocmai sosise în regiune.

Astăzi, indienii Hopi ce viețuiesc în Valea Verde se declară păstrători ai unor tradiții moștenite de la poporul Sinagua. Astfel, ei se folosesc în continuare de calendarul săpat în piatră în urmă cu 900 de ani. În data de 21 aprilie a fiecărui an, marginea unei umbre cade pe un simbol ce are forma unei tulpini de porumb. Această zi marchează începutul perioadei optime de semănare a porumbului, la indienii Hopi.

petroglifele

locatie

Pe de altă parte, în data de 8 iulie este luminată, de către razele Soarelui, o figurină ce reprezintă un om ce dansează. Acea dată marchează sfârșitul unei perioade de 16 zile pe care amerindienii din zonă au dedicat-o ritualurilor de intrare în legătură cu divinul, practicilor meditative. Floyd Lomakuyvaya, un membru al comunității Hopi, ce se declară mândru de moștenirea spirituală primită de la străbuni, a declarat: „Acesta este calendarul nostru. El ne ghidează.”

petroglife

harta

creatura

detaliu

petroglife, Arizona

Surse informații: www.dailymail.co.uk, wikipedia.org

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii