Noutăți

Știați că… în Evul mediu bulbii de ceapă erau atât de valoroși, încât erau oferiți, adesea, drept cadou?

Este greu de spus când au fost folosiți pentru prima dată bulbii de ceapă, în calitate de aliment și remediu, după cum nu este prea clar nici unde a fost cultivată ceapa pentru prima dată. Dovezile arheologice arată că bulbii de ceapă erau folositi încă de acum 5000 de ani înaintea erei noastre.

Primele dovezi ale cultivării cepei datează din Egiptul Antic, din jurul anului 3000 î.Hr. Ceapa era foarte importantă ca aliment, dar îndeplinea și un rol în ritualurile religioase ori în practicile magice. Din meniul zecilor de mii de lucrători care au muncit la ridicarea piramidelor egiptene nu lipseau ceapa și nici ridichiile. În Egiptul Antic se considera că bulbul de ceapă, datorită straturilor sale multiple și a formei sale, este o reprezentare la scară mică a Universului. Ceapa era considerată un simbol al vieții veșnice.

c

Spre deosebire de vechii egipteni, grecii antici foloseau ceapa mai ales ca remediu. Medicii din cetățile grecești credeau că această legumă primenește sângele și îi echilibrează compoziția. Știința modernă recunoaște, de altfel, un efect detoxifiant și remineralizant al cepei. Atleții greci consumau ceapă în cantități sporite, considerând că astfel își vor spori vigoarea. la fel procedau și gladiatorii de la Roma, întrucât cepei îi era atribuită capacitatea de a conferi rezistență la efort și forță musculară.

În secolul XVI, medicii și vracii din Europa recomandau ceapa pentru tratarea infertilității feminine. Atât de apreciați bulbii de ceapă în Evul mediul, încât nu de puține ori ei erau erau acceptați drept „monedă de schimb”, pentru plata chiriilor sau erau oferiți drept cadou celor dragi. Era un cadou foarte apreciat, mai ales pentru capacitatea sa protectoare față de bolile molipsitoare care făceau ravagii în acele vremuri, ceapa fiind unul dintre redutabilele antibiotice naturale!

a

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: www.thevintagenews.com


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii