Noutăți

Știați că… Faraonul Tutankhamon dispunea de un pat pliabil, asemănător celor moderne? Artefactul, vechi de peste 3300 de ani, este neașteptat de practic!

Tutankhamon este, neîndoielnic, cel mai cunoscut faraon al Egiptului, pe care l-a condus cu mai bine de 3300 de ani în urmă. Civilizația egipteană era incredibil de avansată pentru epoca în care a înflorit iar egiptenii de rang înalt se bucurau de locuințe spațioase și de un confort inaccesibil multora dintre oamenii timpurilor noastre.

În Egipt au fost inventate numeroase obiecte utile, menite să facă viața de zi cu zi mai ușoară. De curând, DailyMail a prezentat un pat portabil deosebit de sofisticat, care i-a aparținut faraonului Tutankhamon. Patul era unul de tip pliant. Acesta se plia în Z. Descoperirea patului pliabil al lui Tutankamon a fost efectuată în anul 1922, de către Howard Carter, fiind găsit împreună cu restul obiectelor de preț ce au aparținut marelui faraon egiptean.

12

f

Mult mai recent, „patul pliabil al lui Tutankamon” a fost examinat de către oamenii de știință de la Universitatea Musashino, din Tokyo, care au rămas impresionați de complexitatea și ingeniozitatea străvechiului obiect, care i-a aparținut vestitului faraon într-o vreme în care multe dintre națiunile mari de azi nici măcar nu apăruseră.

Naoko Nishimoto, unul dintre cercetătorii implicați în studiu, a declarat către Live Science că, de la descoperirea patului pliant al lui Tutankhamon, în urmă cu aproape un veac, interesantul obiect n-a fost studiat niciodată în amănunt, până recent.

Patul portabil al lui Tutankhamon este unic. Niciun alt obiect de o formă asemănătoare nu a mai fost descoperit, până acum, de către arheologi, în siturile Egiptului antic. La confecționarea sa au fost folosite lemnul, bronzul iar partea textilă a fost țesută din fibre de in.

Analizele oamenilor de știință niponi sugerează că au mai existat paturi pliabile și anterior, acelea fiind mai simple, formate doar din două bucăți. Patul cunoscutului faraon era, se pare, o veritabilă inovație de ordin constructiv, la vremea făuririi sale. Pentru realizarea acestei piese unice, meșteșugarii egipteni au efectuat mai multe încercări, după cum opinează oamenii de știință din Japonia. Modelul de pat pliant realizat în urmă cu peste trei milenii era mult mai confortabil, mai compact și mai stabil, față de piesele anterioare.

a

b

S-ar putea ca patul pliant să fi fost conceput la indicațiile faraonului Tutankhamon, fiind realizat în mod sigur special pentru acesta. Tânărul faraon din dinastia a XVIII-a suferea de un defect congenital la nivelul unui picior, care îl împiedica să se deplaseze normal. Regele egiptean, care a pierit la doar 19 ani, mai suferea și din cauza altor probleme ale sistemului osos, care, probabil, îi creau o stare de disconfort chiar și atunci când stătea întins.

Deși problemele sale înăscute de sănătate l-au împiedicat să ia parte la campaniile militare din regiunile îndepărtate, existența unui pat pliant printre bunurile sale indică faptul că Tutankhamon efectua, totuși, unele mici deplasări, ce durau mai mult de o zi, la vânătoare sau în scopul conducerii regatului.

g

c

 

Surse: www.dailymail.co.uk, www.globalegyptianmuseum.org

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii