Noutăți

Stația spațială chineză Tiangong-1 s-ar putea prăbuși pe Terra în curând! Cât de periculos ar putea fi acest lucru??

Încă de anul trecut, informează The Guardian, chinezii au pierdut controlul asupra unei cunoscute stații spațiale, care cântărește nu mai puțin de 8500 kg. Prin urmare, aceasta se va destructura în aer iar o parte va reveni pe pământ, sub formă de fragmente. Tiangong-1 este un fost laborator spațial ce a fost lansat în urmă cu doar 6 ani, fiind descris, pe atunci, ca un simbol politic puternic al marelui stat asiatic. Lansarea Tiangong-1 (în traducere „Palatul Ceresc”) a reprezentat doar o parte a unui plan mai vast, care vizează obținerea statutului de superputere a spațiului, de către China.

Lansare Tiangong, 2011

Stația spațială a fost utilizată atât pentru misiuni robotizate, cât și cu personal uman. Cu cinci ani în urmă, obiectivul a găzduit-o pe Liu Yang – prima femeie astronaut din China. După luni de speculații, autoritățile chineze au confirmat, în urmă cu un an, pierderea controlului asupra stației spațiale. Agenția spațială chineză a înștiințat ONU că Tiangong-1 se va prăbuși pe Terra în intervalul octombrie 2017-aprilie 2018.

Acum, dat fiind că stația spațială s-a apropiat mult de Terra (la sub 300 de km) procesul de distrugere prin care trece s-a accelerat, arată Jonathan McDowell, un renumit astrofizician de la Universitatea Harvard. Deși o mare parte din structura de 8,5 tone se va descompune prin ardere mai înainte de a ajunge pe pământ, este posibil ca unele bucăți mari de material – cântărind peste 100 de kilograme – să se izbească cu forță de suprafața solului. Să nădăjduim că „piesele” stației spațiale chineze nu vor cădea peste vreo zonă populată.

Tiangong

Șansele ca aceste resturi să provoace victime sunt reduse, în opinia chinezilor, iar aceștia susțin că vor monitoriza cu atenție procesul de dezintegrare a instalatiei. Totuși, McDowell arată că este imposibil să fie anticipat locul exact al prăbușirii fragmentelor, chiar și în zilele ce preced acest eveniment. A nu cunoaște exact când se va prăbuși, echivalează cu a nu putea determina zona în care fragmentele vor lovi Pământul, declară specialistul.

S-a mai întâmplat, până acum, să aibă loc reveniri necontrolate la sol ale unor structuri masive din spațiu și, din fericire, fragmentele de metal nu au provocat victime umane. Printre exemple se află stația sovietică Salyut 7, care s-a descompus, în 1991, deasupra Argentinei, precum și enorma stație Skylab (deținută de către NASA și cântărind 77 de tone), care, în anul 1979, a intrat în atmosferă în mod necontrolat, iar piese de-ale sale de mari dimensiuni au căzut lângă Perth, Australia.

Poate că resturile laboratorului spațial chinezesc vor ateriza pe undeva, printr-un loc neumblat, nepopulat. Poate… Dar nu este exclusă nici cealaltă variantă!

Tiangong, vazuta din spatiu

Statie spatiala

Sursa: www.theguardian.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii