Noutăți

Soldații americani vor fi dotați cu un braț robotizat, în viitorul apropiat. Ce rol va îndeplini noul dispozitiv?

Astăzi, la trei decenii de la apariția SF-ului Aliens, dispozitivele și armele care apar în scenele de acțiune ale acestei cunoscute producții cinematografice încep să intre în uzul armatei SUA… sau se află deja. Devine tot mai evident că soldații viitorului vor purta armuri care nu doar că îi vor proteja de focul inamic, dar îi vor face și mai puternici – capabili să se deplaseze cu rapiditate și să poarte obiecte grele. Sau să folosească arme mai dificil de manevrat, din cauza greutății lor! Pentru a putea transporta armele mai incomode, soldații americani vor fi înzestrați cu un braț robotic, articulat, care va putea fi atașat la vesta antiglonț.

Potrivit Popularmechanics.com, laboratorul de cercetare al armatei SUA lucrează, actualmente, la realizarea unui braț articulat, care va fi atașat de armura corporală a soldaților, acest dispozitiv fiind destinat să susțină armele de foc atât pe durata misiunilor de luptă, cât și în repaus. Brațul robotic va fi confecționat din fibră de carbon și poate fi atașat de vesta balistică a militarului.

Brațul artificial poate susține, deocamdată, o greutate de până la 9 kilograme. În prezent, Army Research Laboratory testează brațul împreună cu carabina M4A1, dar intenționează să îl testeze, ulterior, și împreună cu arma automată M249, ce este mai voluminoasă și mai grea, precum și laolaltă cu mitraliera M240.

2

3

Potrivit direcției de cercetare a materialelor din cadrul Army Research Laboratory (ARL), brațul robotic va avea mai multe utilizări. În primul rând, noul dispozitiv va despovăra brațele soldatului, preluând în totalitate greutatea armei, care, în cazul mitralierei M249 nu este departe de 10 kilograme, atunci când arma e complet încărcată. Acest lucru va reduce nivelul de solicitare al brațelor militarului și nivelul de oboseală musculară, în special în cazul misiunilor de patrulare.

Brațul robotic este proiectat, de asemenea, să atenueze considerabil și reculul armei, în momentul tragerii.  În prezent, specialiștii de la ARL studiază și modalitățile prin care brațul robotic va putea face și tirul mai precis (deci, indirect, va contribui la economia de muniție). Nu în ultimul rând, dispozitivul robotizat va funcționa, pur și simplu, ca un al treilea braț al militarului, care le va permite infanteriștilor să citească o hartă, să folosească un alt aparat sau să execute diferite alte activități, în timp arma este gata de a fi folosită în doar câteva clipe.

Este, deci, doar o chestiune de timp până când în teatrele de operațiuni vor apărea și… soldații americani înzestrați cu trei brațe!

1

Robot and human hands almost touching - 3D render. A modern take on the famous Michelangelo painting in the Sistine Chapel; titled, "The Creation of Adam".

Sursa: www.popularmechanics.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Soldații americani vor fi dotați cu un braț robotizat, în viitorul apropiat. Ce rol va îndeplini noul dispozitiv?

  1. cristian c.n. // 14 iulie 2017 at 22:17 // Răspunde

    Eu cred ca acest brat va fi folosit pentru scobit in nas sau scarpinat in fund,atunci cand soldatul are calalalte doua brate ocupate cu o tigara si un pahar cu bautura.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii