Noutăți

Simbolul Coloanei Infinitului pe cel mai vechi vas ceramic întreg descoperit în România (vechi de 8.000 de ani)

Cu mult timp înaintea nașterii orașului Craiova, la 12 kilometri de vatra acestuia, în localitatea Cârcea, a fost identificat cel mai vechi sat neolitic din România, de unde se păstrează cel mai vechi vas întreg din lut din ţară, aflat în colecțiile Muzeului Olteniei, vas lucrat manual, nu la roata olarului, pictat policrom, ce aminteşte de prima comunitate de agricultori din zona viaductului din această localitate.

Așezarea neolitică de la Cârcea se află în punctul cunoscut de localnici «La viaduct», chiar în vecinătatea căii ferate Craiova-București, varianta electrificată. În 1971, acolo a fost găsită o groapă menajeră din neolitic de acum 8.000 de ani, care conținea nu mai puțin de 8.000 de fragmente ceramice. Printre acestea se afla și un vas întreg, policrom, modelat manual. Este și în momentul de față cel mai vechi vas neolitic din România. Noi vorbim acum de o epocă mult anterioară vestitei culturii Cucuteni. Vorbim de o perioadă în care zona de la nord de Dunăre începe să fie infiltrată pentru prima dată, de primele populații sedentare ajunse la noi prin Peninsula Balcanică dinspre Asia Mică, adică primele populații care practicau agricultura. Populațiile de dinainte erau doar simpli culegători și vânători. Aș putea spune că, odată cu neoliticul, pătrunde civilizația pe continentul nostru dinspre Orientul Mijlociu. Aceste populații sedentare sunt cele care practică agricultura, modelează vase, ridică locuințe, practic de aici începe civilizația identificată la Cârcea“, a explicat Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei.

Din 1971 până în 2001 s-au făcut săpături în așezarea de la Cârcea, cu mici întreruperi, fiind zona cea mai bine cercetată din țara noastră, cu rezultate remarcabile. Alte săpături au scos la iveală alte comori, printre care o seceră construită din corn de căprior, având ca tăiș o lamă de silex, ce marchează începuturile agriculturii pe teritoriul României. Obiectul este clasat ca piesă de tezaur național.

Desenul aflat pe cel mai vechi vas neolitic din România (8.000 de ani), descoperit la Cârcea, în județul Dolj, ne aduce aminte de imaginea cunoscutului monument semnat de marele Brâncuși și aflat la Târgu Jiu, respectiv Coloana Infinitului. Aflat într-o reprezentare duală, simbolul Coloanei Infinitului poartă cu sine chiar și un chip uman, ca susținător al verticalității.

poza-004

Acest simbol îl mai întâlnim „scris” în aur, prin elementele unui colier aflat în componența Tezaurului de la Hinova (jud. Mehedinți). Tezaurul, descoperit în anul 1980, este format din peste 9.639 piese. Spre deosebire de majoritatea tezaurelor, descoperite întâmplator, acesta a fost recuperat în totalitate prin cercetări arheologice, sub directa supraveghere a specialiștilor. Tot tezaurul antic descoperit la Hinova cântărește cinci kilograme.

7696_45592_4

hinova tezaur

Artefactele milenare ale așezării din Cârcea (jud. Dolj) ne pun în față noi întrebări și noi mesaje simbolice ce dovedesc perenitatea elementului religios, al nevoii ancestrale de comunicare în timp.

Conf. Univ. dr. George V Grigore


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii