Noutăți

”Serviciile secrete” ale lui Constantin Brâncoveanu – printre cele mai eficiente din Europa!

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Pe data de 15 august 1714, ultimul mare domnitor român din Evul Mediu, Constantin Brâncoveanu, îşi pierdea viaţa, decapitat de turci pe malul Bosforului. Înainte de a muri, Brâncoveanu, în vârstă de 60 de ani, îşi vedea cei patru fii şi pe ginerele Enache Văcărescu, decapitaţi. Supliciul, dar şi execuţia Brâncovenilor a fost descrisă detaliat de cronicarii vremii, care au asistat la tragedia familiei munteneşti.

Dacă ar fi să emitem o judecată corectă asupra performanțelor istorice ale voievozilor români, domnia lui Constantin Brâncoveanu ar înregistra mai multe „puncte” decât cea a lui Ștefan cel Mare, considerat domnitorul cel mai de „top” al istoriei Țărilor Române. E adevărat că Ștefan a asigurat suveranitatea Moldovei timp de 47 de ani, dar cu prețul a tot atâția ani de războaie sângeroase.

Constantin Brâncoveanu, în schimb, a dat Țării Românești 25 de ani de pace într-o perioadă de maximă conflictualitate între trei imperii: habsburgic, otoman și țarist. Iar Țara Românească era între ele (ca și Moldova, de altfel).

O asemenea performanță nu era posibilă fără o cunoaştere prealabilă a intenţiilor ostile şi acţiunilor probabile sau în curs de desfăşurare ale duşmanilor din exterior. De aceea el a acordat o atenţie deosebită formării unei reţele informative şi contrainformative, cu ramificaţii în toate ţările europene.

„Serviciile secrete” ale lui Constantin Brâncoveanu erau printre cele mai eficiente din Europa. Așa se explică reușita lui într-o diplomație echilibrată, strategia politică în relațiile cu cele trei imperii aflate în conflict permanent, bogăția personală și prosperitatea întregii țări, precum și longevitatea domniei (care încă ar fi continuat, dacă nu-l trăda însuși șeful acestor servicii, părintele său adoptiv, stolnicul Constantin Cantacuzino) .

Sursele de informații, agenții și echipa de „profesioniști”

O primă sursă a informațiilor erau călătorii străini care tranzitau Ţara Românească, aceștia fiind exploataţi informativ de către agenţii cancelariei domneşti, care nu precupeţeau nici un efort în îndeplinirea misiunilor lor.

Pe de altă parte, palatele şi curţile lui Constantin Brâncoveanu erau foarte frecvent vizitate şi de numeroşi călugări, preoţi, egumeni şi alte feţe bisericeşti. În realitate, aceştia erau curieri diplomatici sau agenţi, care transmiteau informaţii din şi în cele mai îndepărtate colţuri ale Imperiului Otoman, din Imperiul Ţarist, Polonia, Italia, etc.

O altă sursă de informații, deja specializată, erau iscoadele domnului, care aduceau veşti bune sau rele din toate părţile. Preluate de la agenţi, informaţiile erau analizate şi sintetizate în cancelaria Curţii domneşti de numeroşi slujbaşi, a căror conducere era încredinţată stolnicului Constantin Cantacuzino.

Din „echipa” acestuia au făcut parte, în timpul „mandatului” lui Constantin Brâncoveanu, următorii: Giovanni Candido Romano şi Anton Maria Del Chiaro, secretari domneşti pentru limba italiană; medicul Bartholomeo Ferratai, secretar pentru limba germană; Nicolae Folos de Wolf, bun cunoscător al limbii latine; clucerul Afenduli pentru limba turcă; David şi Teodor Corbea pentru latină, slavă, rusă, greacă şi maghiară; Constantin Strâmbeanu, pentru redactări în limba română; Andrea Wolf, Petru Griuner, Niccolo de Porta, Ioan Franco, popa Nicolae şi alţii pentru polonă şi maghiară.

Tehnici și strategii de obținere a informațiilor

O tehnică pe care serviciile lui Brâncoveanu nu se sfiau s-o folosească era interceptarea și violarea corespondenței. Referindu-se la acest aspect, într-un raport adresat împăratului Leopold, contele Luigi Ferdinando Marsigli arăta că a văzut personal la Brâncoveanu un sac plin cu scrisori interceptate (Document reprodus de Hurmuzaki în Documente privitoare la istoria Românilor, V, 1, CCLXIX.).

Italianul Niccolo de Porta, secretarul intim şi bibliotecarul stolnicului Constantin Cantacuzino, era în acelaşi timp şi specialistul în despecetluirea şi deschiderea scrisorilor, precum şi în închiderea şi pecetluirea acestora fără ca aceasta să fie sesizată de destinatar.

Exploatarea în orb, înţelegând prin aceasta situaţia îi care o persoană conducând cu multă abilitate discuţiile, obţine de la interlocutorii săi date despre care aceştia nu-şi dau seama că le divulgă, constituia unul dintre procedeele frecvent folosite la curtea lui Brâncoveanu pentru obţinerea informaţiilor.

Neîntrecut în această privinţă la ospeţele organizate la curtea domnească, stolnicul Constantin Cantacuzino nu pierdea ocazia de a iscodi pe dregătorii străini invitaţi şi de a obţine de la ei datele care îl interesau.

Emisarii şi agenţii guvernelor străine primiţi de domnitorul Constantin Brâncoveanu şi de stolnicul Constantin Cantacuzino în casele domneşti de la Cotroceni, Mogoşoaia, Potlogi etc. aduceau cu ei ştiri preţioase, pe care cei doi iluştri bărbaţi de stat le foloseau în interesul lor şi al Ţării Româneşti.

Pentru a înşela vigilenţa agenţilor turci care mişunau pe străzile Bucureştiului ca să surprindă toate mişcările şi în special lucrăturile de la curtea domnească, Constantin Brâncoveanu evita să primească acolo soliile străine care ar fi trezit suspiciuni de natură să-i creeze neplăceri.

Travestiţi sau deghizaţi în negustori de mărfuri occidentale sau orientale, emisarii guvernelor străine erau îndrumaţi pe drumuri mai puţin frecventate şi primiţi în toiul nopţii mai cu seamă în palatul de la Mogoşoaia.

La Curtea domnească din Bucureşti erau primiţi, de regulă fără măsuri de precauţie, numai emisarii străini cu care se purtau convorbiri ce puteau fi comunicate la Poartă. Aşa au fost primiţi, spre exemplu, emisarul lui Francisc Rákóczi, care îi aducea ştiri deja cunoscute de la agenţii săi din Transilvania, şi Michel, secretarul ambasadei Franţei la Constantinopol, care aducea ajutoare materiale lui Francisc Rákóczi, răzvrătit împotriva Imperiului Habsburgic.

Primirea făcută separat celor doi emisari şi conţinutul convorbirilor purtate au fost comunicate la Poartă de Constantin Brâncoveanu, deoarece domnul Ţării Româneşti cunoştea simpatiile acesteia faţă de răzvrătitul principe ardelean.

Întreţinerea unei bogate corespondenţe cu monarhi şi alte personalităţi marcante ale vieţii politice europene a permis, de asemenea, stolnicului Constantin Cantacuzino să fie la curent cu soluţiile care se preconizau pentru cele mai complicate şi mai dificile probleme ale vremurilor în care au trăit.

Scrierea cifrată

Cu ocazia studiilor făcute în Italia, stolnicul Constantin Cantacuzino se iniţiase şi în tainele criptografiei, folosită în secolul al XIV-lea în rapoartele ambasadorilor veneţieni şi răspândită pe vremea lui Brâncoveanu în toate cancelariile statelor europene. La rândul său, Constantin Brâncoveanu îşi însuşise acest procedeu de asigurare a discreţiei depline în transmiterea informaţiilor în timp ce era logofăt la curtea lui Şerban Cantacuzino.

Cele 11 semne comune din cifrurile lui Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu au dus la formarea ipotezei că Brâncoveanu, în calitate de logofăt şi datorită înclinaţiei sale naturale pentru lucrurile de taină, a pus la punct şi cifrul lui Şerban Cantacuzino, folosit în relaţiile cu Imperiul Habsburgic.

Un alt specialist în scrierea cifrată care îşi desfăşura activitatea în cancelaria secretă a lui Constantin Brâncoveanu era italianul Niccolo de Porta. Cheia cifrului era cunoscută de un număr foarte restrâns de persoane iniţiate în această materie, printre care: spătarul Mihai Cantacuzino, comisul Gheorghe Castriotul şi Teodor Corbea, secretarul de taină al cancelariei domneşti.

În Austria, cheia cifrului folosit de Constantin Brâncoveanu era cunoscută de generalul Federigo Veterani, iar la Moscova de către împăratul Petru cel Mare, cancelarii Golovin şi apoi Golovkin, spătarul Nicolae Milescu, translator la Posolski Prikaz, şi de David Corbea, rezidentul permanent al Ţării Româneşti în Rusia. În Ucraina, cheia cifrului era cunoscută de hatmanul Ivan Mazepa, de Filip Orlik, şeful cancelariei acestuia, precum şi de secretarul Zguri.

În afara corespondenţei diplomatice, scrierea cifrată era utilizată de domnitorul Constantin Brâncoveanu şi pentru anumite însemnări din jurnalul său intim. Unele criptograme din acest jurnal au fost interpretate de R. Pava în studiul intitulat „Criptogramele din însemnările de taină ale lui Constantin-vodă Brâncoveanu”.

O altă schimbare a cifrului a fost determinată în toamna anului 1707 de trecerea hatmanului cazac Ivan Mazepa de partea suedezilor în războiul cu ruşii. Deoarece hatmanul trădător era unul dintre puţinii cunoscători ai cheii cifrului folosit de Constantin Brâncoveanu în corespondenţa diplomatică purtată cu Petru cel Mare şi cu celelalte personalităţi moscovite arătate mai înainte, exista temerea fundamentată că el ar fi putut să denunţe aceasta Înaltei Porţi.

Iată de ce Constantin Brâncoveanu, pe lângă înlocuirea cifrului şi a unor persoane care cunoşteau cheia, a dispus şi reorganizarea sistemului de transmitere a corespondenţei, purtate în special cu guvernul rus, prin interpunerea unor curieri care, fără a ajunge la destinaţie, ştiau numai că „transmit pachete cu diferite lucrări dintr-un loc în altul”.

În acest sistem de releu, curierii din primul eşalon nu cunoşteau destinaţia „pachetelor” care conţineau scrisorile pline cu informaţii secrete, curierii din ultimul eşalon nu ştiau de unde vin pachetele, iar curierii din eşaloanele intermediare nu cunoşteau nici sursa, nici destinaţia acestor pachete.

Sursele deschise și schimbul de informații

La sursele de informaţii arătate până acum trebuie adăugate şi sursele deschise, anume „diariile” (jurnalele) editate periodic în Italia şi Austria. Astfel, săptămânal se primea din Italia ziarul „Foglio” („Foaia”), tipărit în oraşul Foligno, iar de la Viena se primea în mod regulat gazeta bisăptămânală „Il corriere ordinario” („Curierul obişnuit”).

La cancelaria domnească din Bucureşti mai soseau şi aşa-zisele „avisi militari” (foi volante prin care se anunţau victoriile sau înfrângerile de pe câmpurile de luptă), tipărite în Italia, Austria şi Franţa.

Foarte importantă era şi cooperarea prin schimbul de informaţii cu reprezentanţii diplomatici ai altor state, şi în special cu ambasadorul Angliei la Constantinopol. Este de reţinut însă că nici agenţii diplomatici ai statelor străine, ca lordul englez Paget, consilierul imperial Quarrient, contele Ludovic Ferdinand de Marsigli, călugărul italian Del Monte, abasadorul suedez Hylteen etc., nu pierdeau ocazia de a culege direct informaţiile care îi interesau atunci când se găseau în trecere prin Ţara Românească.

Un exemplu edificator în această privinţă îl constituie însemnările de călătorie ale lui Edmund Chisthull, diplomat din suita lordului Paget, din care rezultă că ambasada engleză era informată asupra multor probleme referitoare la bogăţiile ţării, veniturile şi obligaţiile faţă de Poartă, circulaţia monetară, forţele armate, monumentele etc.

În sfârşit, scrierile istorice, geografice, etnografice şi de artă militară completau izvoarele de informare ale cancelariei lui Constantin Brâncoveanu, cancelarie condusă de iscusitul cărturar al vremii, stolnicul Constantin Cantacuzino.

Activitate informativă și politică externă

Prin activitatea informativă desfăşurată cu asiduitate de numeroşi agenţi răspândiţi în toată Europa, cancelaria domnească a Ţării Româneşti urmărea să cunoască: raportul real de forţe pe plan internaţional; intenţiile marilor puteri cu privire la reîmpărţirea teritorială a Europei şi posibilităţile de care dispuneau pentru realizarea acestor intenţii; succesele şi înfrângerile înregistrate pe câmpurile de luptă de diversele forţe beligerante; mişcările de trupe, poziţiile ocupate în teren, dotarea, compunerea, tactica, strategia şi posibilităţile de realizare a scopurilor urmărite; aranjamentele politice, combinaţiile organizate şi condiţiile de desfăşurare a acestor combinaţii; starea de spirit şi evoluţia evenimentelor politice, sociale şi economice din toate ţările europene; comportarea austriecilor în Transilvania şi perspectivele unei eventuale ocupări a Ţării Româneşti de trupele austriece; aventurile sentimentale ale lui Ludovic al XIV-lea şi ale altor personalităţi, precum şi implicaţiile acestor aventuri pe diverse planuri; conspiraţiile urzite de adversarii politici atât în interior, cât şi în exterior etc.

Cunoaşterea acestor realităţi a permis domnitorului Constantin Brâncoveanu şi stolnicului Constantin Cantacuzino să aprecieze că Imperiul Otoman, deşi se afla în acceptarea suzeranităţii Austriei, nu însemna altceva decât schimbarea unei stăpâniri cu alta care se anunţa a fi cu mult mai greu de suportat; politica de echilibru şi de apropiere faţă de Rusia, care acceptase tratative pe bază de egalitate, era cea mai rezonabilă.

Furnizarea unor valoroase informaţii politice puterilor negociatoare, facilitarea transmiterii corespondenţei diplomatice prin Ţara Românească, informarea fiecărei puteri acaparatoare cu ştirile culese de pe teritoriul celorlalte, unite cu satisfacerea tuturor cererilor în măsura posibilităţilor şi în condiţiile păstrării unei depline discreţii, constituiau laolaltă principalul mijloc de realizare a acestei politici.

Trădarea Cantacuzinilor și execuția domnitorului

După primirea plângerii făcute de Constantin Cantacuzino, vizirul a hotărât să treacă la mazilirea lui Constantin Brâncoveanu. Dimitrie Cantemir, în Evenimentele Cantacuzinilor şi Brâncovenilor, subliniază că această hotărâre a fost comunicată unui cerc restrâns de prieteni în termenii următori:

„Minunat lucru este cu domnul ţării munteneşti. Eu nu pot să-mi închipui ce are ascuns în inima lui. El ne trimite adeseori daruri bogate şi toate poruncile sultanului le îndeplineşte cu sârguinţă şi zel… Dar eu am primit ştiri sigure de la cei aproape lui că s-a făcut necredincios şi cugetă să fugă. Aşadar, trebuie să-l considerăm om de nimica, nerecunoscător şi necredincios, trebuie deci să cercetăm planurile lui şi atunci să-l judecăm după faptele lui…”

Cantacuzinii și complicii lor mituiseră câțiva mari dregatori turci, pentru a-l minți pe sultan că Brâncoveanu uneltește împotriva sa. Dezinformarea a prins roade, iar voievodul a fost detronat prin firman de la Poartă, în Joia Mare. Apoi, alături de familia sa, a fost dus la Istanbul și închis în închisoarea celor șapte turnuri (Edy-Kule).

Aici au fost torturați. În ziua prăznuirii Adormirii Sfintei Maria, pe 26 august (15 august, pe stil nou), șase membri ai familiei Brâncoveanu au fost executati în public la Istanbul. La sinistrul spectacol a asistat însuşi sultanul Ahmed al III-lea, precum şi reprezentanţii diplomatici ai Rusiei, Austriei, Franţei, Angliei, Veneţiei, Olandei, Poloniei şi Suediei.

Activitatea informativă – fața și reversul

O soartă aproape identică a avut şi stolnicul Constantin Cantacuzino şi fiul său, Ştefan Cantacuzino, numit domn al Ţării Româneşti în locul lui Constantin Brâncoveanu. Ei au fost ridicaţi de la palatul domnesc din Bucureşti în seara zilei de 13/25 ianuarie 1716. La Constantinopol au fost întemniţaţi la Edy-kule şi apoi ucişi în noaptea de 6/7 iunie 1716.

Triumful politicii lui Constantin Brâncoveanu a fost asigurat pe o perioadă de peste două decenii de coeziunea care a existat între el şi cei mai apropiaţi sfetnici, în frunte cu unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino. Disensiunile intervenite între domnitor şi fraţii Cantacuzino au constituit cauzele sfârşitului tragic al tuturor. De această dată, mijloacele şi metodele specifice muncii informative şi contrainformative au fost folosite în scopuri distructive.

La începutul anilor ’90, Biserica Ortodoxă Română a sanctificat pe câțiva dintre apărătorii și mucenicii credinței ortodoxe române: eroul necunoscut, Grigore Ghica al III-lea , Ștefan cel Mare, Daniil Sihastru, Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi și ginerele său, Ianache Văcărescu. Sfinții Brâncoveni sunt prăznuiți în ziua de 16 august.

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii