Cunoaste lumea

Noutăți

ȘERBAN POPA: Europa – de la visul de unire a popoarelor, la planificarea unificării statale accelerate, după modelul „cincinalul în patru ani și jumătate”

  •  
  •  
  •  

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Atunci când ne îngrijorează manevrele de destabilizare a Țării  trebuie să fim conștienți de faptul că ele reprezintă o componentă a unui plan de dezmembrare a  Europei actuale și de recompunere/reconfigurare a ei după (cu totul) alte criterii decât cele pe care le cunoaștem și le acceptăm.

Plan de dezmembrare și recompunere a Europei care, evident, este, la rândul lui, o componentă a unui (și mai mare) plan de dezmembrare și de recompunere/reconfigurare a lumii actuale după (cu totul) alte criterii decât cele pe care cunoaștem și le acceptăm.

Plan care este, după cum mulți dintre noi știm, cel de creare a NOII ORDINI MONDIALE.

Planul  de reconfigurare a Europei (și a lumii)

Într-un cuvânt, e vorba de implementarea GLOBALIZĂRII. Globalizare, așa-zis capitalistă (neoliberală), ca plan B al defunctului (mai bine zis al bolnavului aflat în moarte clinică) internaționalism proletar (bolșevic).

Iar celor care ne vor acuza că astfel propovăduim atât de hulita „teorie a conspirației” le vom atrage atenția că despre o teorie a conspirației – în sensul în care ea este înțeleasă (și mai ales „brenduită”) ca produs potențial al unei oculte – s-a putut vorbi cel mult până la Revoluția Americană.

După 4 iulie 1776, omenirea este cobaiul pe care se experimentează PRACTICA CONSPIRAȚIEI de către cei pe care îi bănuim cu suficientă îndreptățire ca fiind păpușarii din spatele scenei.

Drept pentru care, să observăm că prefacerile majore ale structurilor economice, sociale, politice și culturale europene, începute încă în Renaștere, intră în linie dreaptă odată cu Revoluția Franceză și, de atunci încoace, se poate vorbi, cu totală îndreptățire, de conturarea unui plan coerent de dirijare a respectivelor prefaceri către atingerea unui scop ocult, dincolo de ceea ce este lăsat la vedere.

Plan coerent (al „celor trei războaie mondiale” – a se vedea, în acest sens, corespondența dintre Albert Pike și Giuseppe Mazzini) care e alcătuit, în mare, din  trei etape :

ETAPA 1. De la iluminism, prin liberalism vs. Social-democrație, la naționalism

Prima etapă, deja bifată cu succes, a fost aceea a ascensiunii naționalismului pe tot parcursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea și, deci, a prăbușirii inevitabile a imperiilor de drept divin (Imperiul Țarist, Imperiul/Reich-ul German și Imperiul Austro-Ungar) la sfârșitul Primului Război Mondial.

Prăbușire care a avut ca fundal un carnagiu monstruos, menit să oripileze omul obișnuit și să-l facă să accepte, la nivel de populație, destabilizarea definitivă a structurilor Europei tradiționale.

Și aici trebuie punctat faptul că, în această primă etapă, României i s-a rezervat un rol activ, de prim rang – nerecunoscut, evident – în atingerea obiectivului expus anterior prin:

– Unirea Principatelor, la 1859, ca o consecință a înfrângerii Rusiei în Războiul Crimeii;

– Războiul de Independență  la 1877, ca oprire a expansiunii rusești spre Constantinopol;

– cele două războaie balcanice, ca modificare a balanței de putere în Balcani;

– intervenția – la momentul critic – alături de Antanta în Primul Război Mondial;

– înăbușirea puciului comunist al lui Bela Kuhn, ca eliminare a pericolului pătrunderii

Armatei Roșii în Europa Centrală, într-un moment în care Polonia se afla deja sub

presiunea Sovietelor, iar Germania trăia propria experiență revoluționară.

ETAPA 2. De la naționalism, prin național bolșevism și național-socialism, la neoliberalism

A doua etapă, și ea bifată, dar cu mai puțin succes decât prima (cel puțin așa apare pentru neinițiați), a constat în exacerbarea extremă a naționalismului, deja ascensional încă în prima etapă, și transformarea lui într-o doctrină ultra-agresivă, generatoare a unui conflict inevitabil și ireductibil între panslavism (având ca agent purtător patogen/ideologic comunismul/bolșevismul – comunismul însuși fiind o conspirație) și pangermanism (acesta având ca agent purtător, patogen, fascismul/nazismul – nazismul însuși fiind, de asemenea, o conspirație).

Astfel, genocidul nazist, anterior și concomitent războiului purtat între 1939 și 1945, dublat de genocidul comunist  din aceeași perioadă – genocid comunist care a continuat și s-a amplificat în anii de după cel de al Doilea Război Mondial, – coroborate cu masacrul absolut înspăimântător (cu mult peste cel din Primul Război) al militarilor și civililor, cauzat de lupta armată, au reprezentat o culme a ororii niciodată atinsă în istoria omenirii.

Oroare care, prin adăugarea holocaustului și a privațiunilor de tot felul, prelungite pe parcursul următoarelor decenii, a pus bazele și a modelat omul nou european. Atât cel din est, cât și cel din vest.

Aparent diferiți unul de celălalt, dar perfect compatibili în realitate, datorită ingineriilor sociale aplicate. Și acestea aparent diferite, dar perfect compatibile și complementare în esență.

Cu atât mai mult cu cât cel de-al Doilea Război Mondial (adică cea de-a doua etapă) nu s-a încheiat efectiv la 9 mai 1945, ci abia la 26 decembrie 1991, prin Declarația nr. 142/H, a Sovietului Suprem al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, când a fost recunoscută independența a 12 foste republici unionale și crearea Comunității Statelor Independente, CSI. Alter ego-ul UE.

Astfel, deși popoarele Europei au fost dresate separat, în două cuști diferite și cu programe de dresaj adaptate specificului fiecăruia, ele au urmat, practic, un parcurs similar care acum, privit retrospectiv, apare cu claritate celui care nu se încăpățânează să păstreze ochelarii de cal.

Și în această a doua etapă, României i-a fost rezervat un rol activ, de prim rang – de asemenea, niciodată recunoscut – atunci când :

– a abandonat, în 1939, la ordinul proprietarilor, rezervele de petrol, Wermacht-ului;

– a abandonat Basarabia pentru a nu se risca un diferend între  Anglia și URSS;

– a facilitat ofensiva germană asupra Moscovei, prin presiunea exercitată în Ucraina;

– a contribuit aproape decisiv la ocuparea Crimeii de către Erich von Manstein;

– a contribuit masiv la atingerea, de către germani, a Caucazului și a Stalingradului;

– a comis actul de la 23 August cu repercusiuni care, și acum, rămân nedevoalate;

– a fost a patra putere militară în război. Atât pe frontul de est cât și pe cel din vest;

– a fost (experimental) cea mai comunizată țară din lagărul socialist;

– a fost, în epoca ceaușescu, un pion semnificativ pe tabla de șah a Războilui Rece;

– a fost ultima țară negociată. La Malta. Și a fost o negociere „la sânge”.

ETAPA 3. De la neoliberalism, prin neomarxism corect politic, la…?

În sfârșit, cea de-a treia etapă, a scenariului celor trei războaie mondiale, a debutat în 1989, odată cu „căderea” comunismului, la fix 200 de ani după „căderea” Bastiliei.

Acum suntem, deocamdată, în prima jumătate a celei de-a treia etape, ținând cont de faptul că (și) primele două au durat fiecare, efectiv, cam șapte decenii. Adică trei generații.

Astfel, prima etapă a durat de la 1848, adică de la sfârșitul revoluțiilor burghezo-democratice, până la sfârșitul Primului Război Mondial, iar cea de a doua etapă de la sfârșitul Primului Război Mondial până la sfârșitul Uniunii Sovietice.

Ne aflăm, așadar, într-o primă perioadă/subetapă, asemeni aceleia din primele două, de reajustare, de repoziționare, care acum e pe cale să se încheie.

În mod ineluctabil, deci, evenimentele se vor precipita. Sângeros, chiar cu prețul unui al treilea război paneuropean, dacă altfel nu vor putea reuși cei care trag sforile.

Singurul lucru, care a fost cu totul imprevizibil la jumătatea secolului al XIX-lea, și care îi încurcă pe păpușari la producerea unui nou carnagiu, total incontrolabil de această dată, este apariția  (încă de la finele celui de Al Doilea Război Mondial a) armelor atomice.

Mai precis, se va trece, cu mai multă sau mai puțină violență, după caz, într-o a doua subetapă, la segmentarea statelor componente ale UE, în entități (cât) mai reduse, cel mult de dimensiunile statelor mici existente. Entități care vor fi ușor de manevrat și de amalgamat, într-o următoare subetapă.

De exemplu, Catalunia va deveni independentă, fiind doar puțin mai mică decât Ungaria. Că tot se vizitează unii cu alții, catalanii cu maghiarii… Va fi deci relativ ușor apoi ca, tot de exemplu, vestul Ungariei să fie contopit cu estul Austriei, sudul Ungariei cu nordul Croației, estul Ungariei cu Crișana, ș.a.m.d., în așa zisele regiuni de dezvoltare…

Este, din acest motiv, cât se poate de probabil ca România să joace – ca de obicei – un rol activ și să fie prima țară care să fie obligată ca, de bună voie, să „aleagă” sciziunea.

Nu în două părți, cum am putea crede, ci în trei.

Ar fi urmat Anglia ….

Așa că va urma Italia. Apoi Spania. Apoi Franța. Germania ESTE deja o federație în care trăiesc aproape șase milioane de musulmani; peste patru milioane de turci și aproape două milioane de migranți recenți.

La care se adaugă un număr greu de precizat de alogeni europeni și neeuropeni: peste jumătate de milion de polonezi, un sfert de milion de români, cel puțin tot atâția evrei etc., etc…

Și mai sunt (și) germanii din fosta RDG. Ceva mai mult de un sfert din cei ceva mai mult de șasezeci de milioane de etnici germani, dintr-o populație de aproape optzeci de milioane de locuitori.

„Plăcinta europeană”

Așa că nu este loc pentru iluzii, nici măcar – sau cu atât mai puțin – pentru Germania. Iar cât despre Ungaria, că tot am pomenit-o, nici nu poate fi vorba să se aleagă cu ceva. Nici măcar cu firimituri. Căci, oricum, Ungaria va înceta să mai fie Ungaria. După cum România va înceta să mai fie România. Iar Germania mare va fi transformată în cele șapte landuri ale sale.

Noutatea absolută, găselnița, șmecheria cu ghivent a viitorului imperiu va fi, așadar,  aceea că, deși sediul conducerii sale va fi/rămâne în spațiul continentului, (probabil, tot la Bruxelles) puterea NU va (mai) emana din capitala nici unui stat dominant, ci se va afla în afara, dincolo, sau deasupra (simbolic vorbind) respectivului spațiu european.

În toată această „plăcintă europeană” există însă și o nucă tare. Foarte tare, cea care s-ar putea să și genereze conflictul armat: Polonia. Polonie care s-ar putea uni (sau cel puțin ar putea încerca să se reunească) din nou cu Lituania, Belarus și Ucraina. Țări cu care, la jumătatea mileniului al doilea, Polonia a format cel mai mare stat din Europa acelor timpuri.

Așadar,  poate că Tusk nu a vorbit românește la At(h)eneu, (doar) de florile mărului…

P.S.  Desigur, sunt departe de a fi singurul care atribuie un astfel plan/scenariu, în trei etape, Masoneriei. Masonerie care, de altfel, nu mai este o societate secretă, ci una declarat „discretă”.

Considerent pentru care, societate secretă/discretă fiind, este limpede că motivațiile care o animă, chiar dacă nu mai sunt (declarat) secrete, nu înseamnă nicidecum că, de fapt, NU SUNT.

Căci, orice societate secretă/discretă care se respectă, TREBUIE ca, prin definiție, să aibă mobiluri și scopuri/țeluri secrete sau, de ce nu?, chiar oculte.

Or, dacă așa stau lucrurile, problema reală care rămâne de rezolvat este următoarea: ce alternative la vedere, palpabile sau măcar transparente, există la scopurile, prezumtiv oculte, urmărite fie de către Masonerie, fie de către alte organizații, cel puțin la fel de secrete/discrete?

Cu alte cuvinte, în locul unei Europe unificate pe principii masonice, unele (poate chiar multe) dintre ele oculte, ce altceva (mai) putem pune în loc? Un singur lucru, deocamdată: visul unirii popoarelor europene.

Pentru că cei care au avut acest vis, dacă l-au avut, nu l-au transpus, cu răbdare, cu efort, cu sacrificii chiar, în fapte…

Răspuns posibil câtă vreme nu știm, cu adevărat, ce va aduce unificarea statală – așa zisa integrare europeană.

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on ȘERBAN POPA: Europa – de la visul de unire a popoarelor, la planificarea unificării statale accelerate, după modelul „cincinalul în patru ani și jumătate”

  1. Ar fi necesara o definitie a Masoneriei,app a poporului ales.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii