Noutăți

Se va construi un sat pe lună

Dornici de a depăși stadiul stațiilor spațiale și de a cuceri universul și cu alte mijloace, oamenii de știință europeni se gândesc la… un sat pe Lună.

“Ar trebui să privim spre viitor, dincolo de Stația Spațială Internațională. Ar trebui să realizăm o navă spațială mai mică, să o lansăm pe orbita terestră joasă pentrua a cerceta microgravitația și in final ar trebui să construim un sat pe Luna, de cealaltă parte a Lunii.” a declarat pentru BBC, profesorul Johann-Dietrich Woerner, noul director general al Agenției Spațiale Europene (ESA). “Un sat pe lună nu ar trebui să însemne doar case, o biserică și o primărie. Acest sat ar trebui să însemne parteneri din întreaga lume, care contribuie la această comunitate cu misiunile, roboții, astronauții și sateliții lor de comunicații.”

indexfoto: Science Photo Library

Woerner are un răspuns robust pentru cei care critică banii cheltuiți pentru explorarea și cercetarea spațială.

„Experiența arată că nu există nici un zid între explorare și aplicații practice. Să luăm spre exemplu, efectul de seră – toată lumea știe de el și vom folosi sateliți pentru a-l investiga mai bine, dar acest lucru nu a fost descoperit pe Pământ, a fost descoperit de o misiune de explorare a lui Venus.”

În momentul de față ideea satului pe Lună este doar o propunere. Nici o națiune sau o agenție nu a promis bani sau trasat conceptul în detaliu. Există, totuși, un interes în creștere pentru revenirea pe Lună. Experții prezic următorul deceniu ca unul de explorare a spațiului, iar Luna ca o destinație la alegere.

POP3D-Portable-On-Board-PrinterNOTA: Agenția Spațială Europeană (European Space Agency, prescurtare: ESA) este o organizație interguvernamentală creată în 1980, cu sediul la Paris, în scopul asigurării și dezvoltării cooperării, exclusiv pașnice, între statele europene în domeniile cercetării și tehnologiei spațiale. Agenția Spațială Europeană își desfășoară activitatea în trei centre: Noordwijk (Țările de Jos), Darmstadt (Germania) și Frascati (Italia) și la ora actuală are ca membri 22 țări. ESA este o organizație independentă de Uniunea Europeană.

În 2015 bugetul Agenției Spațiale Europene este de 4.433 de milioane de euro, dintre care 3.241,2 de milioane de euro pentru programe și activități ale Agenției Spațiale Europene și 1.197,1 de milioane € (26,88%) pentru programe ale partenerilor instituționali europeni.

traducere și adaptare Mădălina Corina Diaconu

surse: bbc, esa, science library


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii