Noutăți

Se întâmplă… Geneticienii din Marea Britanie pot modifica de acum ADN-ul embrionilor umani

Oamenii de știință din Marea Britanie au primit acceptul de a modifica genetic embrioni umani pentru prima dată în istorie. Permisiunea a fost acordată pentru a modifica ADN-ul embrionilor în primele șapte zile de la fertilizare, lucru care ar putea oferi indicii pe termen scurt cu privire la cauzele avortului la femei.

Totuși, în încercarea de a stopa eventualele derapaje, Autoritatea pentru Fertilizare Umană și Embriologie din Marea Britanie (HFEA), susține că licența acordată geneticienilor din Regatul Unit are și numeroase condiții. Comisia a avertizat că modificările genetice pot avea loc doar în numele științei, acestea nu se vor efectua în mod direct în pântecele mamelor, iar înainte de a primi aprobarea, fiecare caz va fi studiat în parte de o comisie de etică.

“Acesta este un pas încurajator care demonstrează că știința și supravegherea etică eficace pot merge mână în mână”, a declarat Dr. Sarah Chan, de la Institutul Usher din cadrul Universității din Edinburgh.

adn2

Bruce Whitelaw, profesor de biotehnologie la Institutul Roslin, tot din cadrul Universității din Edinburgh, a declarat: “Acest proiect ne va ajuta să înțelgem modul de formare și dezvoltare a embrionului. Vom acumula mai multe cunoștințe necesare pentru elaborarea unor strategii menite să ajute cuplurile infertile să aibă copii.”

Un embrion are doar aproximativ 250 de celule după șapte zile de dezvoltare, iar printr-o tehnică inventată de doar trei ani de zile și denumită Crispr-Cas9, ADN-ul poate să fie „tăiat” și „lipit”cu ajutorul unor “foarfece moleculare”.

sursa: independent.co.uk

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Se întâmplă… Geneticienii din Marea Britanie pot modifica de acum ADN-ul embrionilor umani

  1. cetățeanul tulburat // 2 februarie 2016 at 17:28 // Răspunde

    Pentru prima dată în istorie, e făcută publică știrea… experimente se fac de foarte mulți ani, mai pe dedesubt, în anumite locații, păzite de umanoizi îmbrăcați în verde…dar și Eva și Adam, au fost un experiment, reușit 😉

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii