Noutăți

Scandal în Ungaria: se cere recunoașterea SECUILOR ca grup etnic independent, lucru deosebit de periculos pentru revizionismul maghiar!

Faptul că secuii nu sunt unguri e un lucru cert, pus în evidență de realitățile istoriei. Să ne amintim doar de Unio Trium Nationum din Evul Mediu când, prin acest act samavolnic, ungurii, secuii și sașii erau declarați ca fiind cele TREI NAȚIUNI favorizate din Transilvania, românii fiind transformați în națiune tolerată, adică una fără drepturi. Prin urmare, dacă atunci secuii erau recunoscuți ca națiune distinctă, lucru întărit și de alte probe istorice, nu pot fi altceva cu 600 de ani mai târziu!

Desigur, politica de maghiarizare forțată i-a făcut și pe secuii din România să renunțe la propria identitate și să se declare maghiari cu toții, la ultimul recensământ. Cu toate acestea, o inițiativă cetățenească demarată în Ungaria tinde să aibă efectul unei bombe cu explozie întârziată pentru că se cere, nici mai mult nici mai puțin, decât recunoașterea secuilor ca grup etnic independent. E interesant în acest context să vedem care este reacția autorităților șovine din Ungaria…

ActiveMews.ro: Vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjen, a calificat o inițiativă cetățenească privind recunoașterea secuilor ca un grup etnic independent de națiunea ungară ca fiind „dăunătoare și periculoasă”, relatează agenția MTI.

„Secuii sunt ungari și, prin logica acestei inițiative, maghiarii ar putea să fie divizați în alte grupuri etnice. Inițiativa a fost depusă fie cu bune intenții, fiind bazată pe incompetență totală, fie este motivată de ceva mai rău”, a spus Semjen.

Vicepremierul Ungariei consideră că politicienii români „au dorit de mult să declare că nici ceangăii, nici secuii nu sunt unguri”, iar inițiativa actuală „este împotriva realității istorice și împotriva intereselor Ungariei”.

Comitetul Electoral Național al Ungariei (NVB) a aprobat inițiativa cetățenească la 25 iulie. Petiționarul are la dispoziție 120 de zile pentru a strânge 1.000 de semnături de susținere, care vor fi verificate de Biroul Electoral Național (NVI).

Dacă semnăturile vor fi aprobate, comitetul urmează să solicite o opinie Academiei Ungare de Științe, iar ulterior să supună inițiativa unui vot în Parlament. (Active News.ro)

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/ 

Vizionează filmul documentar TRANSILVANIA, ISTORIE FURATĂ:


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

9 Comments on Scandal în Ungaria: se cere recunoașterea SECUILOR ca grup etnic independent, lucru deosebit de periculos pentru revizionismul maghiar!

  1. AȘelaru Constantin-Ștefann // 8 august 2017 at 10:36 // Răspunde

    In urmă cu vreo doi ani, ca urmare a nenumăratelor scrisori transmise de mine prin e-mail, Academia Maghiară a publicat un amplu material extrem de bine și de corect argumentat potrivit căruia, SECUII NU SUNT UNGURI IAR LIMBA VORBITĂ DE EI NU ARE NICI ÎN CLIN ȘI NICI ÎN MÂNECĂ CU ACEEA UNGUREASCĂ, așa că, toate strădaniile golănești ale membrilor Jovik și ale UDMR-iștilor de a-i sili ca să se declare unguri la recensământ au fost sortite eșecului ori mai sigur, BĂȘCĂLIEI EUROPENE! DAR CU JURĂMÂNTUL DE CREDINȚĂ ȘI DE FIDELITATE AL SECUILOR FAȚĂ DE ROMÂNI, CUM VA RĂMÂNE? ONOAREA LOR DEVINE HÂRTIE IGIENICĂ?!

  2. ADEVARUL DESPRE SECUI: SUNT DE ORIGINE TURCA!!! // 8 august 2017 at 11:46 // Răspunde

    Apreciata scriitoare Guner Akmolla, careia ii datoram traducerea a numeroase capodopere ale literaturii romane in limbile turca si tatara ( Eminescu, Creanga, Gyr, etc) in dialog despre originea secuilor cu jurnalistul Codrut Burdujan.

    ADEVARUL DESPRE SECUI: SUNT DE ORIGINE TURCA!!!
    https://www.youtube.com/watch?v=SbJCm4zR6ls

  3. Zsolt Semjen nu uita ca Secuii au luptat contra Ungurilor! // 8 august 2017 at 11:50 // Răspunde

    Secuii au fost in oastea lui Mihai Viteazu si au luptat contra Ungurilor !!

    Secuii au dorit unirea cu Romania in 1918!!!

  4. SECUII CA SI CEANGAII NU SUNT MAGHIARI CI SUNT POPULATII DIVERSE MAGHIARIZATE PRIN SCHIMBAREA RELIGIEI DE LA ORTODOXA LA CATOLICA INSOTITA DE OBLIGATIVITATEA INVATARII SI UTILIZARII LIMBII MAGHIARE CU SAU FARA NOILOR MAGHIARI, IN SCHIMBUL UNOR PRIVILEGII PRECUM LIBERTATEA DE MISCARE, DREPTUL ASUPRA UNOR TERENURI SI CLADIRI. MULTI UNGURI DIN UNGARIA DE AZI NU SUNT UNGURI SI EI FIIND TOT MAGHIARIZATI. DE ALTFEL HUNII SI MAGHIARII ERAU ASIATICI NU EUROPENI ALBI. MAGHIARII CARE MAI EXISTA AZI IN RUSIA UNDEVA IN ZONA MOSCOVEI SIUNT TOTI ASIATICI

  5. De parca ungurii nu ar fi de origine turcica… Uguri. Hai da de!

  6. Ungurii sunt in mare parte romani maghearizati! // 18 august 2017 at 14:51 // Răspunde

    Ungurii sunt in mare parte romani maghearizati!

    Hoardele hunice asiatice care au venit in Europa nu sunt strabunii albilor din Ungaria!!

    • Chemarea Strabunilor Nostri Romani ii vor trezi pe toti Romanii Maghearizati!!! // 18 august 2017 at 14:55 // Răspunde

      Ascultati voi: Zsolt Semjen, Viktor Orbán si Kelemen Hunor si etc:

      Chemarea Strabunilor Nostri Romani ii vor trezi pe absolut toti Romanii Maghearizati!!!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*