Noutăți

Scandal cu jandarmi la SARMIZEGETUSA. Nu o să vă vină să credeți ce veți vedea!

Jandarmii, cei care, prin lege, sunt obligați să păzească TOATE obiectivele UNESCO de pe teritoriul României, dar nu o fac (!!!), se ocupă de alte treburi: la Sarmizegetusa Regia îi amendează pe turiștii români cu copii, în baza unui regulament de ordine ilegal (conform unor hotărâri judecătorești) și absurd, iar în același timp îl lasă fără nicio sancțiune pe un actor străin celebru care intră GOL în sanctuarul din mijlocul cetății, pentru a realiza un ritual războinic, deși acesta ar fi trebuit chiar arestat, și nu doar amendat, conform legilor în vigoare din România sau din alte țări!

Până la urmă, ce legi respectă această instituție a statului român, prin angajații săi? Mai jos puteți vedea un montaj video stupefiant, realizat de istoricul Dan Oltean, un om care se luptă, în instanță, atât cu Jandarmeria, cât și cu mafia traficanților de comori dacice. Vedeți materialul și dați-i un SHARE!

Daniel Roxin

Vedeți și emisiunea SECRETELE SARMIZEGETUSEI REGIA:


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Scandal cu jandarmi la SARMIZEGETUSA. Nu o să vă vină să credeți ce veți vedea!

  1. Este 100% evident de mult timp ca jandarmii sunt un instrument în mâna celor ce detin Romania

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii