Noutăți

Românul şef de promoţie la Oxford care se întoarce acasă pentru a produce o schimbare

Adevarul.ro: Andrei-Cătălin Ilie, tânărul care a terminat anul trecut facultatea de Computer Science la Oxford, ca şef de promoţie, vrea să se întoarcă acasă. Misiunea pe care şi-a propus-o: schimbarea ţării în bine prin propria implicare în spaţiul politic.

Un băiat ce pare timid la prima vedere, îmbrăcat la cămaşa cu dungi şi pantaloni negri, se urcă pe scenă să primească diploma care atestă că este unul dintre cei mai buni studenţi români din lume. Andrei-Cătălin Ilie îl cheamă pe tânărul premiat de Liga Studenţilor Români din Străinătate. Are 22 de ani, iar cu pasiunea pentru ştiinţele exacte s-a molipsit de la părinţi, amândoi fiind ingineri. Pe lângă faptul că a terminat licenţa ca şef de promoţie la Oxford, în cadrul specializării Computer Science, Andrei e tipul de om care se apleacă să-ţi înapoieze pixul ce tocmai ţi-a căzut din mână. E unul dintre simplele gesturi prin care arată că în ciuda rezultatelor remarcabile, tânărul cu păr creţ din Ploieşti a rămas cu picioarele pe pământ.

– Care este lecţia cea mai importantă pe care ai învăţat-o la Oxford?

– Faptul că munca este răsplătită într-un sistem corect. Simţeam că eforturile mele şi tot studiul sunt recunoscute de profesori şi de restul comunităţii academice. Mi se părea că trăiesc într-un univers utopic, raportându-mă la ce-mi povesteau prietenii din ţară despre unele practici nu tocmai etice în universităţile din România: profesori hotărâţi să-i pice pe studenţi dacă nu au făcut o temă de laborator sau dacă nu au avut un anumit număr de prezenţe la cursuri. Or, aici nu există conceptul de prezenţă obligatorie. Ce-i interesează pe profesori este să vadă că ai înţeles conceptele pe care ţi le-au predat.

– De ce vrei să te întorci în ţară?
– Simt că sunt român. Îmi place să fiu acasă, alături de cei dragi. Să fiu în locul unde am crescut şi m-am dezvoltat. – Reiterez vorbele domnului profesor Radu Gologan de la Lotul Naţional de Matematică, care ne spunea mie şi colegilor: „Pleacă, învaţă, întoarce-te, schimbă“. Avea mereu ideea asta că trebuie să pleci în afară, să înveţi cât mai multe acolo, de la concepte matematice până la tot ce e legat de interacţiunea interumană şi socială, să te întorci în ţară şi să schimbi. La fel cum făcea şi Generaţia Paşoptistă. (Citeste mai mult: Adevarul.ro)

Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii