Noutăți

Românul Burzo Ciprian a realizat designul medaliei olimpice pentru Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Tineret din 2016

  •  
  •  
  •  

Din Vietnam pâna în Argentina, tineri designeri din 65 de țări s-au înscris în competiția organizată de Comitetul Olimpic Internațional pentru a realiza design-ul medaliei care va fi folosită la Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Tineret din 2016!

Peste 300 de propuneri au fost trimise în competiție, iar juriul format din foști olimpici, jurnaliști și ambasadori ai sportului, au ales trei creații, pe primul loc și câștigătorul competiție, fiind românul Burzo Ciprian, un maramureşean din Suciu de Sus, în vârstă de 20 de ani.

lillehammer-2016-mascotas-620x364
“Designul lui Burzo a fost unic și contemporan, ținând cont de spiritul Jocurilor Olimpice pentru tineret. Am fost în căutarea de ceva diferit, ceva ce reprezintă toate elementele Jocurilor, ceva ce tinerii campioni ar putea lua acasă, nu numai ca un semn de victorie, dar, de asemenea, ca un semn care va simboliza amintirile din timpul lor la Lillehammer 2016. Sunt încântat să văd că un tânăr de 20 de ani a prins toate aceste elemente și mai mult în lucrarea sa”, a declarat jurnalistul indian Sonali Prasad, membru al juriului.

“Medalia este interesantă și modernă, nu prea complicată. Cred că această competiție a fost extraordinară. Numărul mare de înscrieri în competiție, arată cum Jocurile Olimpice de Tineret au crescut și ce designeri talentați există în lume”, a declarat la rândul său jurnalistul australian Luke Dufficy, membru al juriului.

„Acest design a deschis drumuri noi. Are capacitatea de a sta în față atunci când este așezat alături de alte medalii și am simțit că a prins perfect, unic și creativ, spiritul Lillehammer 2016″ a declarat Mothusi Ramaabya, membru al juriului.

MDC_Winner_600
„Pentru mine, când am fost anunțat drept câștigător, a fost unul dintre cele mai bune sentimente pe care le-am trăit vreodată. Este un moment frumos pentru că știu că designul meu va rămâne în istoria Jocurilor Olimpice și a Jocurile Olimpice pentru tineret. Mă simt mândru de ceea ce am făcut.” a declarat Burzo Ciprian

Medalia cu care a câștigat Ciprian se numește: To the TOP / Către vârf.

Locul 2 a revenit tot României prin medalia realizată de Dora Korponay, iar locul 3 a revenit designer-ului indian Nikhil Bapna.

Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Tineret din 2016 sunt programate în perioada 12 – 21 februarie 2016 la Lillehammer în Norvegia. Vor fi folosite locații de la Olimpiada de Iarnă din 1994. Alte orașe în care vor avea loc competiții sunt Hamar, Gjøvik și Øyer.

Traducere și adaptare Mădălina Corina Diaconu

Sursa foto: olympic.org

sl-lillehammer2016-sjjog


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii