Noutăți

România cretină: doi tineri dintr-un sat Doljean s-au ales cu dosar penal pentru că și-au reparat singuri strada, în fața casei lor!!!

Adevărul.ro: Doi tineri din localitatea doljeană Preajba au muncit o săptămână să întărească cu pietriş şi cărămidă strada desfundată din faţa caselor, iar la final au aflat că Poliţia s-a autosesizat şi-i cercetează penal acuzându-i de lucrări neautorizate.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă închisoare, de la 6 luni la 3 ani, sau amendă.

Tânărul susţine că în momentul în care s-a apucat de lucrare nu s-a gândit niciun moment c-o să ajungă să aibă probleme cu legea. „Am adus cărămidă spartă şi am pus-o pe stradă, însă nu crezut c-o să ajung să mi se întocmească dosar penal. Pentru o faptă bună pot să ajung în spatele gratiilor, iar logic gândind nu este normal. Până la urmă nu consider că am încălcat legea. Dacă ştiam că o să am probleme, lăsam lucrurile aşa cum erau şi îmi vedeam de treaba mea. Am aflat că pedeapsa pentru o astfel de faptă este între 6 luni şi 3 ani sau amendă. Am rămas fără cuvinte şi nu înţeleg cum funcţionează legea în România“, a relatat tânărul.

preajba-strada-reparata-00

Autorităţile din comuna Malu Mare au replicat că n-au bani pentru reabilitarea străzilor, iar oamenii n-au greşit atunci când şi-au rezolvat singuri problema. „Nu cred că au greşit, ba din contră cred că au făcut un lucru bun. Comuna Malu Mare are 92 de kilometri de drum, iar doar 2 kilometri sunt asfaltaţi. Oamenii aveau nevoie de autorizaţie fără discuţie. Ei, săracii, au găsit o soluţie să-şi pună cărămidă, iar eu cred că nu sunt singurii care au făcut o astfel de lucrare. Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, iar din punctul meu de vedere aşa a fost în cazul celor două familii“, a precizat Ilie Dodocioiu, primarul comunei Malu Mare.

Citeste mai mult: adev.ro/on4c8c


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii