Noutăți

Rețeaua SOROS din România, deconspirată de Evenimentul Zilei. Află câți bani s-au pompat în așa zisa “Societate Civilă”

Atunci când intri în “vizuina iepurelui”, după cum a făcut Simona Ionescu de la Evenimentul Zilei, ești inevitabil uimit de ceea ce descoperi…

Rețeaua Soros are, în România, uriașe încrengături; practic suntem sub asaltul ONG-iștilor cu finanțări sau burse Soros. O rețea complexă de interese, cu finanțări uriașe în spate, a făcut ca “oamenii lui Soros”, după cum sunt numiți de unii cei care s-au dedulcit la un moment dat cu banii miliardarului maghiaro-evreo-american, să ocupe cele mai înalte demnități în statul român – de la prim-miniștri și miniștri, la șefi de servicii secrete, directori, jurnaliști și formatori de opinie.

În contextul dezvăluirilor făcute de Evenimentul Zilei, putem înțelege de ce USR-ul lui Nicușor Dan este numit “Partidul lui Soros”.

Despre George Soros mai tot românul știe câte ceva – că a prăbușit bursa pe undeva, că i-a ușurat pe britanici de câteva miliarde de lire sterline prin speculații financiare, că este principalul apologet al islamizării Europei, că susține căsătoriile între homosexuali, că a fost un pion important în procesul transformării țiganilor în romi, creând astfel o uriașă confuzie internațională, opinia publică din afara țării considerând că român=țigan… Cu alte cuvinte, omul lucrează din greu la construirea așa zisei Noi Ordini Mondiale, care are nevoie de o populație spălată bine pe creier. În plus, nu cred că iubește deloc România; nu mai vorbesc de dragostea față de români.

Și atunci, nu ar trebui să ne îngrijoreze faptul că sume uriașe de bani (se vorbește chiar de o sumă de 200 de milioane de euro) au fost introduse de Soros în România, în tot felul de proiecte care, chipurile, au rolul să pregătească oameni pentru democratizarea deplină a țării? Oare, atunci când îl ai în spate pe Soros mai poti sa fii total loial României?

reteaua-soros

Evenimentul Zilei: “În ultimii ani, Soros a hotărât să redevină jucător în țările din centrul și estul Europei, fiind cunoscută și recunoscută implicarea în evenimentele din Ucraina, este bănuit că s-a implicat în criza refugiaților de partea celor care susțin primirea acestora, atacurile la adresa sa din partea premierului ungar Victor Orban fiind de notorietate. Totodată George Soros este unul din cei mai proeminenți susținători ai candidaturii lui Hillary Clinton, donațiile sale însumând 19 milioane de dolari SUA stând mărturie a implicării active. Donațiile lui George Soros au fost bănuite că alimentează și protestele din Polonia la adresa guvernului, iar declarațiile oficiale ale reprezentanților Fundației Pentru o Societate Deschisă din SUA au fost clare: “Nu finanțăm direct sau indirect proteste! Finanțăm grupuri din Polonia care promovează drepturile omului, care sunt sub amenințare acum”. Declarația Laurei Silber, chief communications officer al Open Society Foundations acordată revistei New Yorker în mai 2016 descrie perfect o situație. George Soros nu finanțează protestele din Polonia, Ungaria, Ucraina sau România, ci ONG-urile care le organizează.”

Vezi documentele și află mai multe detalii despre persoanele din Rețeaua Soros pe Evenimentul Zilei

În mod cert, România este sub asediul Rețelei lui Soros. Și nu de azi, de ieri, ci de mulți ani. Doar că niciodată nu a fost mai evident acest lucru ca acum! Ce putem face? În niciun caz să așteptăm moartea miliardarului. Dacă este cazul, omul își va face șase transplanturi de inimă, precum preietenul său, barosanul Rockefeller. Chiar, oare după ce principii morale a avut parte Rockefeller de șase donatori de inimă, în condițiile în care alți cetățeni americani nu au șanse nici măcar la un singur transplant? Membrii Ocultei or fi știind mai multe!

Adrian Albu

În final, o colecție de lucrări de artă în onoarea lui George Soros…

soros-caricatura-1

soros-caricaturi-2

soros-caricaturi-3

soros-caricaturi-4

soros-caricaturi-5


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

15 Comments on Rețeaua SOROS din România, deconspirată de Evenimentul Zilei. Află câți bani s-au pompat în așa zisa “Societate Civilă”

  1. Frumoasa investigație!Așa cunoaștem cu nume și prenume cozile de topor care lupta împotriva poporului și când timpul va fi matur sa își ia și dânșii,plata după fapte.

  2. Unde este sursa?

  3. cetățeanul tulburat // 7 noiembrie 2016 at 18:17 // Răspunde

    El e unul dintre bandiții planetei care face parte din echipa Bilderberg.

  4. Cineva a fost foarte puternic deranjat de ,,ceva” anume, incat a pedepsit in mod atat de diabolic poporul roman. Cineva care uraste si dispretuieste visceral, Romania si romanii. Un lucru a omis : exista ochi si urechi care vegheaza, si care IUBESC ROMANIA SI ROMANII !!

  5. Norbert Demeter // 31 ianuarie 2017 at 9:49 // Răspunde

    Asta e un pamflet? Un articol despre “dezvaluiri” care implica mai multi lideri politici globali si e fara sursa, fara detalierea investigatiei, sau modul in care s-au aflat aceste informatii, e doar o minciuna, o inventie. Imi pare rau, dar n-am cum sa va cred.

  6. Cred ca o luati pe aratura!
    De-acum va aliati cu pesedeii si cu thrumpii…

    Chiar va pierdeti coloana vertebrala si intrati pe taramurile miscatoare ale extremismului si conspirationismului…

    Articole cu reptilieni si despre Nibiru – si ati facut ghiveci tot conceptul “noi nu suntem urmesii Romei”.

    Pacat!
    Dacul

    • Norbert Demeter ESTI VREUN PUPINCURIST SPALATOR DE CREIERE DE ALDE SOROS??CHIAR CREZI CA TOTI OAMENII MAI PUN BOTUL LA ASA ZISA DEMOCRATIE?????????A VOASTRA??

    • Uite aici,tradator de tara si dezinformator, cine e cu adevarat George Soros, un om care aduce in pragul disperarii TARI INTREGI si profita de pe urma haosului economic adus de EVENIMENTELE PROVOCATE DE EL prin speculatii monetare si prin cumpararea enorma de actiuni in mod anticipativ. Asta planuieste cu toate tarile in care functioneaza OUG’urile lui, cauta doar profit si propriul interes. Sa-ti stea in gat :

      https://www.youtube.com/watch?v=tfBHYxEojZk

  7. Profund dezamagit…va urmaream cu interes dar acum o dati in vampiri si vrajitoare ……
    V-am pupat…

  8. Pentru toti contestatarii orbi si irationali: colegul meu a prezentat un fragment din investigatia Evenimentul Zilei si a pus link catre ancheta lor. Acolo aveti documente, probe si toate explicatiile! Sa fiti dezamagiti doar de propria ignoranta, nu de noi! Ca de aia merge Romania cum merge, pentru ca sunt prea multi caraghiosi ignoranti dar cu gura mare!

    • Si varianta voastra care este ? Sa mergem incolonati pe drumul drept aratat de PSD ? Nu , multumesc !!!! Am mai fost si am intrat intr-un rahat care pute de 27 de ani in Romania .

      • Varianta noastra este sa mergem cu Romania, nici cu PSD-ul, nici cu Opozitia. Chiar nu puteti vedea dincolo de pupat moastele partidelor? Noi suntem acuzati mereu ca ba suntem PSD-isti cand criticam opozitia, pa Iohannisti cand criticam Puterea!!! Asta e tot ce puteti vedea? Nu intelegeti rolul jurnailsmului? Acela de a crirtica toate derapajele, indiferent de unde vin…

        • Ceea ce văd eu, fără vreun efort prea mare, este că România nu e guvernată. În acest context, în loc de Centenar, “prietenii” se pregătesc să ne cânte Prohodul.

  9. Si, chiar daca acele tabele in Excel prezentate drept dovezi sunt adevarate, unde este dovada ca banii au fost folositi ilegal, impotriva statului de drept sau pentru subminarea tarii?
    Traim intr-o tara extrem de polarizata in care nu mai ai voie sa iti exprimi opinii pentru ca esti automat dusmanul cuiva, indiferent de ce parte esti.

  10. LINK-URI DOVEDITOARE A RELATIEI PSD-SOROS:
     http://www.aktual24.ro/culmea-penibilului-extremistii-lui-ponta-au-ca-purtator-de-cuvant-un-membru-din-secta-lui-soros/

     http://www.nasul.tv/in-timp-ce-ponta-vaneaza-soros-isti-prietena-lui-corina-cretu-defileaza-cu-insusi-soros-ii-apreciez-initiativele/

    http://www.dcnews.ro/mobile/premierul-ponta-s-intalnit-cu-george-soros-la-palatul-parlamentului_437807.html

    ATENTIE!  FILM ARTISTIC! 🙂
    Protagonisti: Criminalii din Guvern!
    Cunoasteti-va parlamentarii !
    https://youtu.be/VKcuZL-lOkg

     http://www.comisarul.ro/articol/tariceanu-bot-in-bot-cu-soros!-pesedistii-s-au-poz_859415.html

     http://m.evz.ro/palada-a-studiat-pe-banii-lui-soros.html

     http://www.nasul.tv/hotnews-victor-ponta-s-a-intalnit-astazi-cu-milirdarul-george-soros/

    http://roncea.ro/2013/05/11/soros-in-romania-intalnire-pe-sest-cu-basescu-si-ponta-miza-rosia-montana-tigania-bancii-mondiale-stimulata-de-reteaua-deschisa-soros/

     http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16793234-victor-ponta-intalnit-astazi-george-soros.htm

    Dinjos e Corina Cretu, PSD, lyaisonul dintre PSD si sponzorizarile primite de PSD de la Soros.
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Corina_Cre%C8%9Bu
    Bolsevicii jidani penali anti-romani PSD-isti fac insa pe altii “sorosisti anti-romani penali” ;), fara sa prezinte ABSOLUT NICIO DOVADA (doar articole false si manipulante pe site-urile Soros-iste ca fluierul.ro, adevarul.ro, stiriperesurse.ro etc.), asta fiind metoda primitiva tipica a maimutelor subumane iudeo-bolsevice, dintotdeauna, deci de A SE PROIECTA PE ALTII, daca ei fura, ei zuc ca “altii fura”, daca ei (psd-istii) plagiaza dictorate, spun ca “altii plagiaza” aratandu-i cu degetul pe cei care ii acuza de plagiat, cu probe, ca de ex. Kovesi, care NU a plagiat dar e acuzata nonstop de plagiatorii PSD-isti intr-o incercare disperata de a abate atentia de la ei, daca ei sunt dintotdeauna oamenii lui Soros, ei spun ca altii (de ex. USR-ul) sunt oamenii lui Soros.. etc etc., minciuni gogonate care din pacate sunt crezute de prostime, fiindca sunt prezentate ca adevaruri in articolele false propagandustice sorosisto-psd-iste, de manipulare continua a poporului in sistem stalinist de propaganda.
    Pentru a convinge prostimea de tot ce ei mint si manipuleaza, s-au ales inca de la inceput nume teribilistice de site-uri, in sens patriotic, ca “historia.ro”, “adevarul.ro”, “fluierul.ro”, ca prostimea sa identifice subliminal numele site-urilor cu veridicitatea articolelor din ele,  pe cand adevarul.ro numai adevarul nu il spune, historia.ro numai istoria nu o spune..etc., totul fiind o propaganda Media tipic evreiasca anti-romaneasca, pline de articole manipulante su dezinformante bine ticluite sa fie crezute de prostime, in care se prezinta 1 adevar si 1000 de minciuni, si se prezinta apoi totul ca “adevar” ;).
    Cine ii desconspira, se alege cu reactia tipic cretina: “Cum nu e adevarat? Uite ca pana si…X e adevarat si verificabil!”, “X” fiind aici unicul adevar din cele 1001 de chestii din articol, introdus in articol special pentru creearea acestei reactii ulterioare, si care in general nu are alt scop sau macar relevanta pe subiectele prezentate in articol.
    ASTA se numeste in termeni tehnici: “Spalare pe creier”.
    Prostii sunt spalati continuu.
    Desteptii niciodata. Asa ca INFORMEAZA-TE!
    NU te lasa manipulat! Viata ta, viitorul tau si a copiilor tai depinde de asta!
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=942672675869582&set=p.942672675869582&type=1&theater

    Vezi si: https://ceicunoi.wordpress.com/2015/07/28/presa-din-romania-nu-este-romaneasca-lista-cu-strainii-evrei-care-detin-mass-media-din-romania/

     http://www.comisarul.ro/articol/psd-butonat-din-israel-firea-o-noua-vizita-la-stap_855855.html&src=696

    http://www.stareapresei.ro/cat-a-guvernat-fsn-fdsn-pdsr-psd-in-ultimii-25-de-ani/

     https://www.facebook.com/dinucostel.linta/videos/890519304418253/
    (Video despre crimele interminabile ale PSD-ului)

     https://youtu.be/CWH6CqH-mZE
    Jidanii judecatori masoni anti-romani!

     https://www.facebook.com/100011224264520/videos/vb.100011224264520/327306640986809/?type=3
    .

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii