Noutăți

Reprezentant al BILDERBERG în spatele Barnevernet, instituția care răpește copiii în Norvegia?

Evenimentul zilei a publicat un interviu exploziv cu un sociolog român care trăiește de trei ani în Oslo, capitala Norvegiei, și care, sub protecția anonimatului, a dezvăluit faptul că Barnevernetul, instituția norvegiană care terorizeză populația și le ia copiii, nu este o instituție de stat decât parțial, în spatele ei stând și șapte jucători privați. Printre aceștia și suedezul Jacop Wallenberg, membru al Clubului Bilderberg, organizația ocultă care și-a propus să controleze și să conducă lumea instituind un Guvern Mondial Unic.

Trecut de cei de la Evenimentul zilei sub rezerva Teoriei Conspirației, interviul doamnei C. K. ne pune serios pe gânduri, mai ales că nu ar fi nimic ieșit din comun ca membrii Bilderberg să fie implicați în așa ceva. Ne-ar mira dacă nu ar fi!

Referindu-se la cei care dețin controlul real asupra Barnevernet, C.K. declară: „Deținând controlul asupra Barnevernet, elita aceasta profitoare – din care, cu siguranță, fac parte și câțiva norvegieni – s-au apucat de treabă. Urmăresc atomizarea familiilor tradiționale, practic desființarea acestora, pentru că o societatea poate fi mai ușor controlată atunci când n-are un fundament. Cum au ales să distrugă familiile? Prin promovarea agresivă a homosexualismului, a pedofiliei, a hedonismului – nenorociri atât de specifice, din păcate, societății norvegiene. Prin Barnevernet, au instaurat un regim de teroare psihologică, de teamă fizică, de neîncredere. Unii sunt recompensați cu sume colosale, pentru că primesc copii din alte culturi în familia lor – sunt aproape scutiți de muncă, fapt care nu e neapărat un lucru bun – , iar alții sunt hărțuiți și amenințați că-și vor pierde odraslele pentru motive aiuritoare. Copilașii sunt învățați încă de la grădiniță să se revolte împotriva părinților, să-i pârască, să-i desconsidere. Intenția de suprimare a ideii de familie este evidentă. Apoi, prin promovarea hedonismului, a individualismului, s-a ajuns ca mare parte a bărbaților norvegieni să devină extrem de efeminați. Femeile norvegiene, în schimb, sunt masculinizate. În acest fel, bărbații normali au ajuns să-și caute femei din Asia sau tipuri mai empatice, cu care se căsătoresc. S-au născut astfel familiile mixte, care sunt prigonite, pentru că reprezintă, de fapt, normalitatea. (…) Of, Doamne! Lesbianismul atât de prezent în rândul femeilor norvegiene, care preferă aventuri de o noapte, coroborat cu bărbații lor din ce în ce mai efeminați, a condus la una din cele mai mari rate ale divorțului din Europa, dar și la sinucideri, la comportamente deviante. Toate acestea se reflectă în statisticile pesimiste, care prevăd că, în 2050, Norvegia va fi o țară alcătuită, în proporție de 90%, din homosexuali. Familiile compuse din astfel de oameni nu vor putea reprezenta niciodată baza unei societăți. Vor fi obediente sistemului care le-a permis, chipurile, să se exprime liber. Și, astfel, cu celula de bază a societății distrusă, cu capul de familie inexistent, e firesc că acest grup uman va fi mai ușor de manipulat și de condus”. (Evz.ro)

Drama societății norvegiene în care zoofilia și pedofilia sunt lucruri privite cu toleranță (se știe că în țara vecină, Suedia, există bordeluri cu animale pentru zoofili) iar homosexualitatea este promovată ca politică de stat, este cu atât mai mare cu cât desele cazuri de sinucideri la copiii mici dați spre adopție a dus la elaborarea și predarea unui curs la Universitatea din Oslo cu o temă morbidă: Sinuciderile copiilor sub 7 ani!!!

În condițiile în care unii dintre copiii răpiți de Barnevernet sunt dați la adopții internaționale, ne întrebăm în mod firesc care sunt scopurile reale ale acestei sinistre instituții norvegiane în spatele căreia se află oameni din Bilderberg?

parc oslo

„Vigelandsparken” – Statuie într-un parc din Oslo

Revenind la politica păpușarilor Noii Ordini Mondiale, ceea ce ne dezvăluie românca din Oslo pare să fie creat în laboratoarele lor bolnave. O țară prosperă, orientată “științific” spre hedonism, este atomizată din punct de vedere al moralității și destructurată familial, tocmai pentru a crea Omul Nou al Statului Global pe care și-l doresc rechinii financiari ai lumii: un stat fără identități culturale, cu o populație bovinizată, capabilă să accepte orice.

Se pare însă că din acest moment începe atomizarea Barnevernetului datorită acestei solidarizări internaționale prin care mizeriile societății norvegiene ies în toată urâciunea lor la suprafață. De acum, e posibil ca mulți norvegieni să prindă curaj și să spună ce știu!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

7 Comments on Reprezentant al BILDERBERG în spatele Barnevernet, instituția care răpește copiii în Norvegia?

  1. “De acum, e posibil ca mulți norvegieni să prindă curaj și să spună ce știu!”

    ..si daca nu-s norvegieni cei care sunt tinta acestor institutii?

    Daca din 60.000 de copii nascuti in ultimii ani, peste 10.000 sunt “mutati” in alte familii, ma indoiesc profund ca se respecta proportia imigranti-nativi si in cazul copiilor .

    Imigrantii sunt relativ putini in norvegia.
    Si tare ma tem ca majoritatea copiilor sunt ai imigrantilor.

    Este foarte posibil ca majoritatea acelor familii sa fie de mult expulzate din tara – acesta sa fie si motivul CIUDAT al tacerii, aceasta aparenta COMPLICITATE dintre parinti si autoritati – pentru ca nu a mai ramas CINE sa planga dupa acei copii..

  2. stelian bogdan // 12 ianuarie 2016 at 21:09 // Răspunde

    Deplasat total articolul. In acel park din Oslo sunt statuile din bronz si granit ale artistului norvegian Gustav Vigeland (1869-1943). Cand tatal lui Vigeland a murit , Gustav a trebuit sa se ingrijeasca de restul familiei. Acesta este mesajul acelei statui din poza articolului. Nu amestecati operele de arta ale unui artist cu politica nazista a statului norvegian.

    • Daca asta este arta eu is popa.Asta vezi tu in aceasta stautie ca ar reprezenta?Sau iei de bun ce spune autorul car reprezenta?Eu vad un barbat care da suturi si pumni unor copii,deci in viziunea ta care ar fi ingrijirea restului fam de mai stiu eu ce idiot?Sau daca lar reprezenta pe tatal care murise ,iara nu vad mesajul,adica taicasu ii ura sau cum?Asa reprezinti pe cineva care moare?In sf nu mai lua partea unor dezaxati.Dar daca stam si ne uitam in istorie nordicii au fost mereu niste dezechilibrati,niste dusi deacasa.Asa faceau de cind sint ei cu copii cu femeile ,mai rau ca arabii.Deci pt mine astia nu au fost eroi sau mai stiu eu ce natie de oameni normali.Sint o natie de oameni dezaxati ,dezechilibrati,labili psihic.

  3. Asta nu este nimic.Prin ani ’90 aflindu-ma la Paris sa intimplat sa intru in vorba cu un pe o terasa la o cafea. Din vorba in vorba mi-a spus de ce se afla acolo. Era in Franta sa ceara azil politic. Era in posesia unor documente pe care lea prezentat sumar, in legatura cu traficul a mii de copii asa zisi adoptati la vremea aceea. Copii care de fapt sub acoperirea infierii erau apoi vinduti pentru traficul de organe.Adica taiati si vinduti bucata cu bucata,bine inteles dupa ce single era recoltat si folosit in diferite ritualuri.Ritualuri care se prctica frecvent de anumite grupuri in toata lumea.D ocumentele se aflau in posesia sa,date de o ruda care a fost in cele din urma asasinat.Mai zicea ca a prezentat documentele,si le-a depus la oficiul de emigratie francez de la acea vreme,dar ca au disparut mysterious.Nu mai avea incredere in francezi si zicea ca se duce in mexico sa incerce granite cu USA.
    Se pare ca, zicea el comform documentelor,ar fi fost implicate si oameni din guvern chiar si mai sus din Roumania acelor vremuri (ani ’89-’90).Mai zicea ca a contactat o organizatie care avea legaturi cu o baroneasa din Anglia si ca aceasta ar fi facut presiuni pentru oprirea infieri de copii din Roumania.Adica ce vorbim, ca sa stie si roumanul,singele de copil/la,o parte se foloseste la sfintirea unor obiecte de cult si o parte se si bea de catre psicopati acestor grupuri religioase, motivul????Mai studiati si voi ca se poate gasi pe internet.
    A doua problema este ca se vind bucata cu bucata, mai cam tot(vezi”OMBILICAL CORD RESEARCH” si”ABORTED FETUS CELLS” si altele.
    Vorbim de o valoare totala a unui corp in jur de 1.5-2 mill dolari.Nu se folosesc numai copii dar si adulti.Procurarea acestora se face cu ajutorul metodei “IATROGENESIS”.Se practica mai ales prin atragerea in spitale din vest, a emigrantilor fara prea multe legaturi in afara, cu familie care sa se intereseze de ei.”LUCRAREA ” se face de grupuri selectionate de doctori direct in spitale sau chiar direct in ambulante fara sa se mai ajunga la spital.Cei implicatii sint selectionati din cei deja cu experienta in domeniu si care au fost prinsi si nevoiti sa paraseasca tara de origine sau de unde sa produs fapta.Sau racolati dintre puscariasi sau grupuri religioase care nu prea sint afectati de ceea ce fac,facind in numele religiei,sau din razbunare.De exemplu o asistenta de origine afgana sau africana care a fost afectata mintal de distrugerile si interventia albiloe,crestinilor,in tarile lor distrugindule familia si bunurile.Se va DEPLASA LA PATUL PACIENTULUI CU PASTILE SCHIMBATE SI CARE PROVOACA ATAC DE CORD ETC.,URMATORUL PAS,ANFITEATRU ,TAIERE,LIVRARE,INCASARE.
    Daca nu credeti investigate!!!!
    ASA CA NU NUMAI COPII ROUMANIEI CI SI “ROMANUL ADULTUS CREDULUS” CARE SE GASESTE DIN PLIN IN ROUMANIA.
    SA DUS CINEVA SA CONTROLEZE CADAVRELE DIN MORGILE ITALIENE SAU DE ALT UNDEVA SI SA VADA DACA ASTIA AU FOST FOLOSITI PENTRU RECOLTAREA DE ORGANE SAU PENTRU PRACTICAREA MEDICINEI PENTRU RENUMITI LOR STUDENTI CU DIPLOME LUATE DE LA UNIVERSITATI “DE RENUME” PAI……NU! DE… CE? PENTRU CA COSTA CAM MULT????
    SI UITE ASA VA FOLOSESC ASTIA SI VII SI MORTI,ADICA “BRUTO”.LA GRAMADA ,CA PE OI.
    DAR NU VA FIE TEAMA CA ATITA TIMP CIT DATI DATI DIN GURA SI NUMARATI “LIKURILE” TOTUL VA VI OK, PENTRU EI?!?!?!?!?!?!?

  4. APROPO…ERA SA UIT,ACUM CITIVA ANI MA HOTARISEM SA MA STABILESC IN NORVEGIA DEFINITIV.DAR CE SA VEZI, FACIND UN STUDIU MAI AMANUNTIT, PRINTRE CARE SE NUMARA SI ARHITECTURA DIN NORVEGIA SI SEMNIFICATIA EI,MA-AM LASAT PAGUBASI.

  5. VA DATI SEAMA ACEL ROMANAS NECUNOSCUT DIN PARIS CIT BINE A FACUT COPIILOR DIN ROMANIA CARE AR FI EXPORTAT COPII SI LA ORA ACTUALA PENTRU ABATORELE VESTICILOR.SI SARACUL NU A CERUT NIMIC SI A RAMAS IN ANONIMAT.NORCUL LUI A FOST CA NU AVEA ACCES LA INTERNET SA NUMERE LIKEURILE” DIN CONFORTUL INTERIOR SAU SA FACA COMENTARII”PRETIOASE” TOTA ZIUA BUNA ZIUA.SA DUS SI A BATUT SI EL PE LA USI STRAINE PE CHELTUIALA LUI,PE RISCUL LUI.ETC.

  6. nu cred asa ceva // 13 ianuarie 2016 at 16:46 // Răspunde

    da, dar au fost adoptii mijlocite si de un fost primar si de sotia acestuia..iar cand s-a cautat urma acelor copii, bunica ar fi fost bruscata, declara dansa ….mai apoi, ambasada tarii de adoptie , Canada, a dat un comunicat ca acei copii sunt OK, dar fara date concrete…ma gandesc, a face cadouri, nu e un semn de bunavointa /supunere in anumite cluburi secrete?
    aici insa cred ca e vba de ce se spune in articol…obtinerea “omului de tip nou”…valoros viu, ca soldat /robot credincios

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii