Noutăți

Renunțarea la micul dejun crește semnificativ riscul de atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale

healthy breakfast with egg

Renunțarea la un mic dejun consistent crește semnificativ riscul de atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale; cel puțin asta a constat un studiu efectuat de către Friedman School of Nutrition Science and Policy a Universităţii Tufts, din Statele Unite.

Potrivit cercetărilor, adulții care ratează sau sar intenționat peste prima masă a zilei sunt de două ori mai susceptibili de a avea arterele blocate. Cunoscut sub numele de ateroscleroză, boala limitează fluxul de sânge și oxigen la organele vitale. Acestea sunt cele mai dese cauze de apariție a infarctului miocardic sau de accidente vasculare cerebrale în Marea Britanie. Cei de la The Telegraph mai notează faptul că între 20 şi 30 % dintre adulţi sar peste micul dejun, lucru ce nu duce doar la apariția acestor boli, dar îi face pe oameni să devină hipertensivi, supraponderali sau obezi, în condițiile în care consumă mai multă hrană după masa și seara.

Studiul a demonstrat faptul că persoanele care nu mănâncă dimineața nu slăbesc, ba din contră, se poate observa la aceștia o crește mai mare a circumferinţei taliei, un indice de masă corporală mai mare, o tensiune arterială mai mare, lipidele din sânge şi nivelurile de glucoză crescute. Renunțarea la micul dejun poate provoca dezechilibre hormonale şi modificări ale ritmurilor circadiane în condițiile în care masa de dimineață este considerată cea mai importantă masă a zilei. În plus, experții cred că modifică echilibrul hormonal al organismului și ritmurile circadiane.

„Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei iar acest lucru este dovedit. Dar dimineața avem de obicei alte procupări. Trăind într-un ritm de viață alert, credem că nu este chiar așa o problemă să renunțăm la micul dejun și să îl înlocuim cu o cafea în drum spre serviciu; doar nu vrem să întârziem – până un alta este cariera noastră în joc, nu? Dar sănătatea noastră? De aceasta nu ținem cont…”, a declarat Dr Prakash Deedwania, de la University of California, San Francisco.

sursa: http://www.telegraph.co.uk/news/2017/10/02/skipping-breakfast-could-increase-risk-heart-attacks-study-finds/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*