Noutăți

„Răspunsul se află în stele”. Astrofizicienii susțin că au găsit dovezi care indică faptul că Universul a fost la început… o hologramă

Timp de decenii, unii oameni de știință s-au concentrat pe găsirea de dovezi care să confirme teoria conform căreia Universul nostru este, sau a fost o dată, o hologramă. După cum vă puteți imagina, nu este o ipoteză ușor de dovedit, dar fizicienii spun că au acum dovezi care se potrivesc clar cu așa-numit principiu holografic, un model standard al Universului. Pentru a fi clari, cercetătorii nu spun că trăim într-o hologramă chiar acum. Ei sugerează faptul că în primele etape ale Universului, câteva sute de mii de ani după Big Bang, totul ar fi fost proiectat tridimensional, pe baza unui model holografic bidimensional.

Primele idei ale unui Univers fals, o mare hologramă, au fost făcute publice de către fizicianul Leonard Susskind în anii 1990. Deci, cum ar putea Universul așa cum îl vedem noi să fie de fapt unul bidimensional și nu tridimensional ? Răspunsul depinde de modul în care un observator se raportează la Univers. Așa ca și în cazul unei holograme 3D proiectată dintr-un ecran cu două dimensiuni, ipoteza afirmă că cele trei dimensiuni ale Universului nostru au fost cândva proiectate.

Din 1997, mai mult de 10.000 de lucrări au fost publicate pentru a susține ideea, considerată de mulți o nebunie. Mai mult, investigațiile noi arată anumite nereguli de „design” în Universul timpuriu care ar putea fi explicate prin observarea în fapt a unei holograme. Motivul pentru care fizicienii cred într-un model proiectat al Big Bang-ului ține totuși de puterea de înțelegere și adaptarea Universului la legile fizice descoperite de noi.

holografic2
În conformitate cu scenariul Big Bang-ului, în urma acelei explozii reacții chimice uriașe au provocat o expansiune masivă a Universului nostru. Însă, conform cercetărilor, în unele stadii foarte timpurii, acest Univers pare a fi „umflat” rapid, artificial, pentru a ajunge la anumite dimensiuni.

Pentru a testa cât mai bine principiul holografic care ar putea explica întâmplările Big Bang-ului și urmările sale, echipa a construit un model cu două dimensiuni a Universului. Când au introdus datele reale din Univers, inclusiv observațiile din fondul de microunde cosmice, radiația termică emisă după Big Bang, au constatat că datele se potrivesc perfect.

Cercetările au fost publicat în revista de specialitate Physical Review Letters și vor continua inclusiv în 2017.

sursa: sciencealert.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on „Răspunsul se află în stele”. Astrofizicienii susțin că au găsit dovezi care indică faptul că Universul a fost la început… o hologramă

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*