Noutăți

Raiul din arhipelagul Raja Ampat, locul care adăpostește cea mai mare diversitate de viețuitoare marine din lume

Raja Ampat este un arhipelag care cuprinde peste 1500 de insulițe aflate în largul coastei de nord-est a Papua Noua Guinee. Cele mai mari insule din acest arhipelag se numesc Misool, Salawati, Batanta, și Waigeo. Zona este considerată a fi regiunea cu cea mai mare densitate de vieţuitoare marine din lume, conform datelor celor de la Conservation International. Recifurile de corali ale insulelor adăpostesc mii de specii de pești, precum și o faună şi floră unică pe glob. Aici putem întâlni peste 1.500 de specii de peşti, 537 tipuri de corali şi 699 specii de moluşte.

Conform legendelor locale, numele de Raja Ampat este inspirat de povestea unei femei care descoperă şapte ouă în aceste locuri uitate de lume. Dintre acestea, doar patru s-au clocit, transformându-se în principalele patru insule ale arhipelagului. Din punct de vedere istoric, arhipelagul Raja Ampat a fost cândva parte a Sultanatului Tidore, un regat influent din Maluku. După ce olandezii au invadat Maluku, zona a fost revendicată de Țările de Jos.

Principala ocupație pentru oamenii din jurul acestei zone este pescuitul. Trăiesc și astăzi în mici colonii de triburi, încercând să ducă un stil de viață modest și simplu, asta în ciuda influențelor tot mai mari din lumea civilizată.

raja-ampat-islands-26 raja-ampat-islands-12 raja-ampat-islands-32 raja-ampat-islands-85 raja-ampat-islands-177 raja-ampat-islands-42 raja-ampat-islands-76

sursa: amusingplanet.com/

sursa foto: Lonely Planet

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii