AIM radionica curs online

Noutăți

Qasr Al Hajm – BANCA din mijlocul deșertului. Locul unde musulmanii își tineau bunurile de valoare în secolul al XII-lea

Unul dintre cele mai bune exemple de arhitectură berberă este “Qasr Al Haj”, construcție situată pe traseul Tripoli -‘Aziziya-Al Jawf Libia, la aproximativ 130 km de Tripoli. Construită din cărămidă și zgură, această clădire circulară a fost folosită pe post de bancă de valori.

Qasr înseamnă “castel”, iar haj înseamnă pelerinaj. În timpul secolului al XII-lea, Qasr Al Haj a fost un loc în care pelerinii care mergeau spre Mecca se opreau aici pentru a-și lăsa bunurile de valoare, astfel încât acestea să nu le îngreuneze sau distragă în timpul pelerinajului. Clădirea are numeroase scobituri în ziduri, ca niște ferestre, locuri în care în trecut erau camerele de depozitare a acestor bunuri de valoare.

Fiecare cameră era ferecată de o ușa din lemn, iar în jurul clădirii era în permanență o o echipă de străjeri. Ceea ce este interesant este faptul că nu au fost semnalate niciodată incidente, lucru ce înseamnă că hoții, deși poate au fost tentați de acest loc plin de lucruri de valoare, au fost descurajați întotdeauna de numărul mare de străjeri prezenți.

După ce pelerinii nu au mai folosit banca de valori, acestă construcție a fost utilizată ca depozit pentru diferite alimente precum uleiul de măsline. În prezent, complexul atrage doar turiști. Aceștia apreciază atât arhitectura și ingeniozitatea berberilor, cât și răcoarea din aceste încăperi, date fiind zidurile extrem de groase.

qasr-al-haj-2[6] qasr-al-haj-4[6] qasr-al-haj-5[6] qasr-al-haj-1[2] qasr-al-haj-6[2]

sursa; Atlasobscura Amusingplanet.com

Traducerea și adaptarea: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii