Noutăți

Putem fi alergici la Soare? Afecțiunea pe care medicii nu o înțeleg pe deplin…

Este cunoscut faptul că expunerea la Soare pentru un timp îndelungat poate fi periculoasă, mai ales dacă aveți piele sensibilă. Dar este posibil să fim alergici la lumina Soarelui? Ei bine, lumina soarelui poate declanșa reacții ale… sistemului imunitar. Unii oameni pot suferi de exemplu erupții cutanate, zone de roșeață sau mici inflamații pe pielea expusă la Soare, însă aceste reacții adverse trec de obicei de la sine după câteva zile sau după folosirea unor creme.

Cu toate acestea, este posibil să fiți alergic la lumina Soarelui. Alergia la Soare este un termen folosit adesea pentru a descrie o serie de afecțiuni în care apare o erupție cutanată pe pielea care a fost expusă la lumina naturală. Cea mai obișnuită formă de alergie din această cauză este erupția polimorfă a luminii, cunoscută și sub numele de „Otrăvirea Soarelui”. Lumina polimorfă nu este bine înțeleasă. Erupția apare la persoanele care au dezvoltat sensibilitate la componentele Soarelui și în special la radiațiile ultraviolete (UV) provenite de la acesta sau alte surse de lumină, cum ar fi solariile sau lămpile de bronzat. Această senzație se numește fotosensibilitate.

Alergia cauzată de lumina solară poate fi dificil de tratat, dar nu este imposibil să găsiți un remediu. Persoanele care au o alergie severă ar putea fi nevoiți să poarte îmbrăcăminte care să le acopere în mare parte pielea în momentul în care se expun la Soare. Medicii pot prescrie blocante histaminice (H1), medicamente antimalarice, corticosteroizi, produse de protecție solară sau chiar ședințe de terapie cu lumină ultravioletă (UV). Totuși, oamenii de știință nu înțeleg pe deplin de ce unii oameni suferă de astfel de alergii cauzate de lumina naturală. Reportaj pe această temă, în limba engleză:

sursa: http://www.dailymail.co.uk/health/article-58074/Are-allergic-sun.html

sursa: http://www.messagetoeagle.com/can-allergic-sunlight/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii