Noutăți

PSD-ul a dat ordonanța pe justiție și e hotărât să se războiască cu strada! Se vor aduna în această seară 100.000 de protestatri în București? Și dacă da, va cădea guvernul Grindeanu?

Aseară, într-o întâlnire de taină, Guvernul Grindeanu a dat lovitura așteptată de șmecherii tuturor partidelor: ordonanța de urgență privind modificarea Codului Penal, astfel încât abuzul în serviciu să fie parțial dezincriminat și bandiții din administrație să stea mult mai liniștiți. Peste toate, prin consecințele ordonanței de urgență, nici guvernul nu va mai putea fi tras la răspundere pentru abuzuri în cazul actelor normative emise! Într-un cuvânt, țeapă totală dată românilor! Publicarea ei în Monitorul Oficial a fost făcută la 01:30 azi noapte!!!

Chiar dacă mai sunt naivi care cred că coaliția PSD-ALDE murea de grija amărâților din închisori, hotărârea cu care guvernul a ținut neapărat să dea această ordonanță ne arată dispearea penalilor din zona politică, care vor să scape cu orice preț de amenințarea pușcăriei, chiar dacă acest lucru va arunca țara în haos.

Pentru că atunci când ai avut cu doar câteva zile înainte cel mai mare protest de după 1989 și știi că dacă megi mai departe cu ordonanța de modificare a Codului Penal e posibil să scoți de două ori mai mulți oameni în stradă, și totuși o faci, asta se cheamă disperare și hotărârea de a duce un război cu oamenii revoltați din stradă, indiferent de consecințe, doar să îți scapi pielea de justiție!

Așadar, guvernul a aruncat mănușa. O vor ridica cel puțin 100.000 de bucureșteni și încă 100.000 de români din restul țării, în această seară? Și dacă da, duelul pe viață și pe moarte care va începe astăzi va duce la căderea Guvernului Grindeanu? Vom avea alegeri anticipate în această primăvară? Tot ce este posibil!

Iată în continuare noul text al Codului Penal pentru abuzul în serviciu:

<<Articolul 297 din Codul penal care defineşte abuzul în serviciu va avea următorul cuprins: „1 – fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, îndeplineşte un act prin încălcarea unor dispoziţii expres dintr-o lege, ordonanţă sau o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului sau nu îndeplineşte un act prevăzut de dispoziţiile exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice astfel cum sunt prevăzute şi garantate de legile în vigoare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Acelaşi articol modificat din Codul penal prevede că aceste dispoziţii „nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.”

De asemenea, în Ordonanţa de Urgenţă este prevăzută introducerea unui nou alineat la articolul 290 conform căruia „denunţul se depune la organul de urmărire penală competent în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală”.>> (Comisarul.ro)

Notă explicativă: Cu alte cuvinte, dacă mafiotul din administrație face un abuz care nu depășește 200.000 lei (adică 44.000 de euro) NU RĂSPUNDE PENAL. Va fi doar obligat să pună banii înapoi, în cazul în care este prins, desigur. Păi nu înseamnă asta undă verde la furtișaguri și șmecherii? Ba da, asta înseamnă, pe lângă dezincriminarea multor fapte comise deja.

Adrian Albu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on PSD-ul a dat ordonanța pe justiție și e hotărât să se războiască cu strada! Se vor aduna în această seară 100.000 de protestatri în București? Și dacă da, va cădea guvernul Grindeanu?

  1. Manevra securista tipica, de daramare a unei puteri legitime. Nu trebuie decat sa fie chemata si majoritatea in strada si terminam cu caricaturile astea.

  2. Dobitocii au uitat ca „majoritatea” lor este de doar 18 la suta. Bine, eu nici macar in aia nu cred.

    Ce cred eu este ca astia au dat o lovitura de stat si ca trebuie – din seara asta incepand – sa stea in arest, in cel mai bun caz.

    Cum, ma, sa indraznesti sa faci guvern cu 18% sprijin popular!? Asta-i prostie sinucigasa.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*