Noutăți

Proiectul legii vaccinării: Se va recurge la amenzi dacă părinții refuză imunizarea copilului fără să participe la ședințele de consiliere

După cum se știe, românilor li se pregătește o nouă lege a vaccinării. Aparent, adoptarea sa a fost tărăgănată. Nimeni nu dorește să intre în atenția cetățenilor cu chestiuni controversate, acum, în prag de alegeri.

După alegeri, după ce politicienii se vor fi văzut „cu sacii în căruță” pot fi votate și acte normative mai controversate, mai neplăcute poporului. Proiectul de lege pe care-l avem în discuție se află, momentan, în faza de obținere a avizelor.

După cum bine se știe, mulți dintre părinți au serioase temeri vizavi de efectele secundare ale vaccinurilor care li se aplică pruncilor în România. Motiv pentru care mulți refuză vaccinarea, pentru copiii lor.

Acum, legiuitorul are în pregătire un nou act normativ, ce prevede că medicii de familie vor trebui să furnizeze informații detaliate despre vaccinuri și vaccinare către părinții care își exprimă reticența față de acest tip de tratamente sau chiar le refuză.

Dacă medicul de familie n-a reușit să-i convingă pe părinți, „cazul” va fi adus în atenția comisiei de vaccinare de la nivel județean care, la rându-i, îi va convoca pe părinți la discuții, oferindu-le informații în plus.

1

În urma acestor discuții, părinții fie se pot lăsa convinși, îngăduind imunizarea celui mic, fie vor persevera în hotărârea inițială. În acest ultim caz, vor primi un formular de respingere a vaccinării, care, de bună seamă, va trebui să fie completat.

La momentul înscrierii în unitățile de învățământ, părinții vor depune, la dosar, și actele privind vaccinarea copilului. Adică actul care atestă efectuarea schemei complete de imunizare, actul care atestă eventualele contraindicații ale unor tratamente de imunizare ori actul din care reiese neacceptarea vaccinării minorului.

Chiar dacă părinții nu sunt de acord cu imunizarea celui mic, ei vor trebui să nu absenteze de la ședința de informare organizată de către comisiile județene de vaccinare, în caz contrar fiind aplicabile amenzi consistente, ce pot ajunge la un cuantum de 2500 de lei, pornind de la un minim de 1000 de lei.

De asemenea, legiuitorul urmărește, prin forma actuală a viitorului act normativ, să îi constrângă pe acei părinți care se tem de efectele vaccinurilor să completeze formularul prin care refuză imunizarea. Dacă nu vor accepta să facă nici acest lucru, direcțiile de sănătate publică vor putea aplica amenzi al căror cuantum va fi cuprins între limitele mai sus prezentate.

Chiar dacă, ipotetic, autoritățile își vor asuma răspunderea ori de câte ori vor surveni efecte secundare ale vaccinurilor, acest lucru nu va putea înlătura vătămările aduse copilului și neplăcerile provocate familiei sale.

Pot exista efecte secundare care să lase în urmă afecțiuni și disfuncții iremediabile. Chiar dacă justiția va decide, la un moment dat, acordarea unor compensații financiare pentru copiii care s-au îmbolnăvit în urma tratamentului de imunizare, nimeni n-o să le mai redea totalmente sănătatea anterioară. Iar vaccinurile suspecte sau incriminabile vor continua să fie folosite în continuare, probabil…

În ședințele de consiliere la care vor fi convocați părinții ce refuză vaccinarea va fi, oare, prezentată și cazuistica în care vaccinurile au generat efecte secundare serioase ori foarte grave?

Sau li se va prezenta părinților numai partea plină a paharului și doar avantajele vaccinării?

2

Autor: Tomi Tohăneanu

Surse imagini: www.montana.edu, dmatxi.com, www.aafp.org


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

3 Comments on Proiectul legii vaccinării: Se va recurge la amenzi dacă părinții refuză imunizarea copilului fără să participe la ședințele de consiliere

  1. Aceasta lege este o incalcare grosolana a drepturilor si libertatilor cetatenesti, garantate de Constitutie. Promulgarea ei reprezinta un alt pas oficial al intrarii in Dictatura pe care vrea sa o instaureze Oculta Mondiala. Parerea mea este ca, cei care vor fi responsabili cu promulgarea si aplicarea acestei legi satanice, merita streangul sau plutonul de executie.

  2. Asemenea ticalosie NU poate fi constitutionala. In plus, incalca drepturi fundamentale!

  3. cetățeanul tulburat // 9 decembrie 2016 at 19:11 // Răspunde

    Stau și mă întreb oare cum au reușit strămoșii noștri și umanitatea în general să supraviețuiască până la inventarea celui vaccin?!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii