Noutăți

Programul de lucru de 8 ore poate fi dăunător pentru creier după vârsta de 40 de ani ! Ce se recomandă?

Programul de lucru de opt ore pe zi se poate deveni pentru mulți dintre noi o corvoadă, mai ales dacă nu venim cu drag la acel job. Mai mult decât atât, cercetările recente sugerează că, dacă aveți peste 40 de ani și munciți mai mult de 25 de ore pe săptămână, acest lucru s-ar putea să vă afecteze performanța cognitivă.

După ce au testat 6.500 de muncitori din Australia, cercetătorii au descoperit că oamenii aveau cele mai bune abilități mentale atunci când lucrau doar trei zile pe săptămână, dar ceva mai mult a fost asociat cu o scădere a memoriei și a inteligenței. Un număr mai mare de ore de lucru a fost asociat cu o scădere a capacității de memorare şi concentrare. La fel de interesant este faptul că un program de lucru de mai puțin de 25 de ore a fost asociat, de asemenea, cu scăderea performanţei cognitive, ceea ce i-a făcut pe cercetători să concluzioneze că abilităţile cognitive pot fi stimulate prin muncă chiar și după o anumită vârstă.

Pentru a observa acest lucru, echipa de cercetători a efectuat mai multe teste pe 3.000 de bărbați și 3.500 de femei voluntare din Australia. Toți participanții au avut vârste de peste 40 de ani și se aflau în câmpul muncii. Aceștia au avut de trecut prin trei teste, unul de memorie, altul de citire și unul privind capacitatea perceptivă.

„În toate cele trei cazuri s-a constatat că un program de lucru cuprins între 25 de ore şi 30 de ore pe săptămână maximizează performanţele cognitive ale angajaţilor. La început munca stimulează celulele creierului. Ulterior, stresul asociat cu activitatea profesională va anula avantajele cognitive obţinute prin muncă”, a declarat cercetătorul Colin McKenzie de la Keio University din Japonia citat de ABC News.

Stresul afectează funcţia cognitivă, studiile din domeniu arătând că stresul prelungit poate declanșa pierderea neuronilor din creier. De asemenea, lipsa somnului are un efect similar, deoarece materia albă din interiorul creierului se poate schimba, în mod semnificativ, chiar şi după o singură noapte fără somn. Rata declinului cognitiv, asociat cu un program de lucru mai lung, a fost identică atât la bărbați, cât și la femei. Cercetătorii cred că acest lucru se datorează stresului și micşorării perioadei de somn.

În Suedia se testează deja ziua de muncă de doar 6 ore, asta pentru a se observa dacă există sau nu un randament mai bun al angajatului.

sursa: http://www.sciencealert.com/working-full-time-could-be-bad-for-your-brain-after-a-certain-age

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii