Noutăți

Profetia lui Tesla si medicina viitorului

Unii oameni sunt cu generații sau chiar sute de ani înaintea vremii lor. Așa a fost Leonardo da Vinci, așa a fost și istro-românul Nicola Tesla.

Acum 100 de ani, geniul născut la sud de Dunăre vedea și apoi materializa lucruri care sunt revoluționare și pentru știința de astăzi. Printre nenumăratele lui preocupări și invenții, pe care le-am și discutat într-o altă emisiune numită Fantasticele invenții ale lui Nicola Tesla, emisiune pe care o puteți viziona aici http://www.cunoastelumea.ro/nicola-tesla-si-fantasticele-sale-inventii/, se numără și cele legate de domeniul medicinii, în cazul lui, al medicinii energetice.

În acest sens, a făcut și o profeție care tinde să se realizeze astăzi. Citez: “… atunci când oscilațiile electrice vor fi pe deplin înțelese și aplicate, se va crea un agent universal de vindecare ce va spori atât de mult energia vitală și reacția de rezistență a corpului uman, încât să-i permită să alunge orice boală…”

În această emisiune vă propun o incursiune incitantă în lumea invențiilor lui Tesla, pentru a-i descoperi brevetul în domeniul medicinii energetice. În același timp, veți afla despre tehnologiile inspirate de Tesla care s-au dezvoltat în al Treilea Reich al Germaniei Naziste dar și în China sau Rusia.

Viitorul sună bine, dacă aceste tehnologii vor fi folosite spre binele omului!

Vizionare cu folos

Daniel Roxin


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

27 Comments on Profetia lui Tesla si medicina viitorului

  1. Multumesc pt articol!

  2. Interesant.Indubitabil Tesla a fist un geniu.Haideţi totuși să nu ne mai facem vânt precum calul și să lăsăm omul să fie ce a declarat chiar el că este…sârb din Croația.E frumos să credem că ar fi fost istro-român dar o forțăm ca de fiecare dată și cădem în penibil…

    • Nicola Tesla nu s-a declarat sarb niciodata, e o inventie a sarbilor. El a fost auzit vorbind o neaosa limba romaneasca, arhaica, cu tatal sau, de catre Henri Coanda. Nu poti fi sarb si sa vorbesti in familia ta intr-o limba romana veche, dialectala. Si apoi, toate popoarele balcanice actuale au la baza etnia traca-romaneasca, bastinasa…

    • Daniel Roxin // 6 iunie 2015 at 14:36 // Răspunde

      Stiu ca pe net circula un pretins interviu al lui Nicola Tesla in care se declara sarb, insa acel interviu e o facatura…

  3. Cristina But // 6 iunie 2015 at 16:24 // Răspunde

    Domnule Roxin vă urmăresc de mult timp. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru poporul nostru. Sunteti unul dintre putinii patrioti rămași acestei tari. În legătură cu acest aparat inventat de Tesla, mi se pare un pic ciudat ca un aparat minunat pentru oameni să fie accesibil ”muritorilor de rând ”. Dumneavoastră ce părere aveți, ati reușit să l testati? Sunt sigură că Tesla l-a inventat și că într-adevăr functionează dar, am dubii că, acesta în vânzare funcționează la fel. Vă mulțumesc.

  4. Nicola Tesla // 6 iunie 2015 at 17:23 // Răspunde

    ce fel de roman a fost Nicola Tesla? De unde mai apar si astea. Născut la sud de Dunăre … mai bine zis mai la vest de Dunăre pe unde e Croația acum. Omul s a născut sârb si a dobândit cetățenie americana… De faptul ca e roman nu am auzit pana acum!!!!

  5. Dan Florea // 6 iunie 2015 at 20:20 // Răspunde

    Buna ziua!
    m-ar interesa cum costa aparatul teslatron.
    si cum pot sa il achizitionez.
    Sunt un atmirator al postarilor tale si mi-ar placea sa ne putem intanli sau macar sa vorbim la telefon.

    O zi buna, multumesc
    Cu stima si respect Dan Florea. nr tel:0734444999

  6. PRESA CONTEMPORANA LUI AL NUMESTE INGINER ROMAN.DOCUMENTATI-VA VA ROG.TESLA AVEA SANGE DE ROMAN.

  7. Ce importanta are nationalitatea? // 6 iunie 2015 at 20:55 // Răspunde

    Exista oameni care apartin intregii umanitati prin uriasa valoare si originalitatea gandirii lor au reusit sa imprime noi directii de dezvoltare intregii omeniri. Faptul ca s-a nascut in cadrul unei anumite comunitati e mai putin important.

  8. Faptul ca este originar din Croatia nu il face neaparat sarb sau croat.
    Eu m-am nascut la Cairo , nu sunt egiptean !

  9. Nu cred ca avea sange de roman, atat tatal cat si mama aveau ascendenta in Croatia, chiar si numele este specific zonei, gasiti amanunte despre parinti si etimologia numelui aici http://www.johnsanidopoulos.com/2010/05/nikola-teslas-father-fr-milutin-tesla.html si aici http://www.economicexpert.com/a/Duka:Mandic.htm
    Uneori lucrurile chiar sunt ceea ce par.

    • Daniel Roxin // 19 iunie 2015 at 14:56 // Răspunde

      In Croatia a existat o comunitate mare de istro-romani,acum aproape disparuta. In toate tarile slave s-a dus o politica de asimilare fortata a minoritatilor. Mai cititi si altceva decat varianta oficiala!

  10. faptul ca alegeti ca din prima fraza sa il caracterizati pe tesla prin ceva atat de irelevant (obarsia), spune multe despre provocarile dvs

    va urez mult succes in intelegerea si asumarea lor 🙂
    senin in suflet

  11. Domnilor, atat in matematica, cat si in fizica, -30 este MAI MIC decat -15, deci cand vorbim despre trecerea de la -30 la -15 (orice unitate de masura am accepta), vorbim despre crestere si nu despre scadere(ne indreptam inspre 0, apoi se trece la valori pozitive). Ati fi luati mult mai in serios daca v-ati exprima si corect (atat gramatical, cat si stiintific), deoarece informatiile ce le detineti sunt destul de corecte. Atentie mai mare si mult succes va doresc.

  12. Cel mai cel dintre cei care au trait

  13. Felicitari! Multumim ca ne aduceti la realitate !

  14. Palade Irinel // 28 decembrie 2015 at 4:38 // Răspunde

    Cu respect!
    Vreau să-l cumpăr, cât costă și cum pot intra în posesia lui?

  15. buna,despre ce aparat este vorba mai exact?…si ce anume poate face acest aparat?..multumesc anticipat!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii