Noutăți

Primul tren de pasageri pe bază de hidrogen va circula în Germania de anul viitor

Primul tren de pasageri pe bază de hidrogen din lume a fost lansat în această săptămână de către compania de transport franceză Alstom. Trenul, extrem de prietenos cu mediul, va circula în Germania de la începutul anului viitor. Coradia iLint, cum a fost denumit trenul, este alimentat de baterii cu litiu-ion masive, care își iau energia de la un rezervor de hidrogen instalat pe acoperiș. Trenul are o autonomie de 800 de kilometri și poate atinge o viteză de 140 km/h.

ILint este de așteptat să ruleze pe linia regională Buxtehude-Bremervörde-Bremerhaven-Cuxhaven, în landul german de nord-vest. Procedurile de testare și aprobare urmează să fie efectuate în cursul acestui an, iar primul transport efectiv de pasageri ar urma să înceapă cel mai târziu în luna decembrie a anului 2017.

Potrivit ziarului german Die Welt, autoritatea locală de transport Saxonia Inferioară a comandat până în prezent 14 trenuri iLint de la Alstom, iar în cazul în care acestea se dovedesc a fi un succes, mai mult ca sigur astfel de garnituri vor mai fi comandate atât de nemți cât și de alte țări europene.

Această tehnologie este dezvoltată de mai bine de un deceniu însă nu a fost folosită niciodată pentru construirea unor trenuri pentru transport uman. Versiuni hibride au fost utilizate doar pentru transportul de mărfuri pe căile ferate.

Germania intenționează acum să ajungă la o alimentare cu energie de circa 60 % din surse regenerabile până în 2050. În prezent în țară circulă 4.000 de trenuri diesel. Dacă iLint va reuși să le înlocuiască cu succes rămâne de văzut.

sursa: sciencealert.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Primul tren de pasageri pe bază de hidrogen va circula în Germania de anul viitor

  1. Poate ca ar fi cazul ca toate națiunile sa își folosească brevetele, noi stim destul de bine ca noi avem brevete spettacolare.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii